luni, 23 februarie 2009

Cort medical - Crucea Roşie pentru protestatarii chinezi



Crucea Roşie Română a decis asistarea medicală a muncitorilor chinezi care protestează în faţa Ambasadei Republicii Chineze din Bucureşti.

Voluntari de la Crucea Roşie Română (CRR) vor asigura primul ajutor premedical grupului de cetăţeni chinezi care protestează de câteva săptămâni în faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti, având în vedere condiţiile meteorologice din ultimele zile. “În cortul de Cruce Roşie amplasat în această locaţie, voluntarii CRR vor distribui de asemenea apă şi sandvişuri şi vor supraveghea starea de sănătate a muncitorilor prezenţi”, se arată într-un comunicat de presă.

“Zeci de muncitori chinezi se află în faţa Ambasadei Chineze solicitând protecţia într-o problemă juridică privind contractele de muncă pe care le au aceştia cu angajatorii români. Respectând principiile fundamentale de neutralitate şi independenţă ale organizaţiei, Crucea Roşie Română răspunde acestei nevoi spontane de asistenţă a unor persoane vulnerabile, oriunde s-ar afla acestea pe teritoriul României şi oricare ar fi naţionalitatea lor”, mai susţin reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale.

Autorităţile statului au fost sesizate în legătură cu problema muncitorilor chienzi, care susţin că nu au mai fost plătiţi de patronii români din noiembrie şi cer să li se înapoieze şi comisionul plătit firmei din China care i-a plasat aici.

Inspecţia Muncii va controla toate companiile româneşti care au angajată forţă de muncă din China, pentru a putea verifica condiţiile de salarizare, dar şi cele de sănătate şi securitate în muncă. Şi o delegaţie cu reprezentanţi ai Parlamentului European a fost în România pentru a vedea condiţiile reale în care trăiesc muncitorii chinezi în ţara noastră, după ce presa autohtonă, dar şi cea internaţională, a scris despre protestele pe care aceştia le organizează de mai bine de două săptămâni în faţa Ambasadei Chinei, cazaţi în corturi. Câteva sute de chinezi au fost deja expatriaţi până acum.





Sursa: Cotidianul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.