joi, 23 decembrie 2010

DE PRIN ZIARE ADUNATE ...

Crăciun cu brad şi globuri din ghenele de gunoi

Crăciun cu brad şi globuri culese din ghenele de gunoi - aşa îşi va petrece sărbătorile o familie de băcăuani. Şi nu dintr-un cartier mărginaş, ci în plin centrul oraşului.

Familia Feraru locuieşte în plin centrul municipiului, într-un bordei ascuns de ochii lumii, între Staţia de Ambulanţă şi sediul Poliţiei Primăriei. Şase suflete se adăpostesc într-o încăpere de pământ, prin al cărei acoperiş apa de la ploaie sau ninsoarea topită se prelinge pe pereţi. La sobă au dat drumul de câteva zile. Data trecută a explodat şi au fost la un pas de a muri cu toţii.

Tot de la gunoaie au luat şi bradul de plastic şi câteva globuri.

Catinca Feraru are patru copii: doi băieţi şi două fete. Cel mai mic are 10 luni, iar cel mai mare 13 ani. Niciunul nu merge la şcoală sau la grădiniţă, iar cel mic nici măcar nu a fost vaccinat. Casandra, fata de 11 ani, suferă de obezitate, iar Valentin a răcit la plămâni. Mama lor stă cu reţeta în buzunar, pentru că nu are de unde plăti la farmacie.

Despre mese îmbelşugate de Crăciun nici nu poate fi vorba. Sunt zile întregi când nimeni din familie nu mănâncă nimic.

Moş Crăciun n-a venit niciodată în bordeiul din centrul Bacăului. Singura care a primit un cadou a fost Andreea, fetiţa de şase ani, în singurul an în care a fost la grădiniţă.

Pentru ei, Moşul şi ajutoarele de la Crucea Roşie au dus pachete cu dulciuri şi alimente, însă Andreea şi-ar dori tare mult un urs de pluş, iar pentru asta a învăţat şi un colind, să-l îmbuneze pe moşul.



Sursa: http://www.1tvbacau.ro

 Crăciunul, o altă zi obişnuită

Pentru unii dintre băcăuani, Crăciunul nu are nimic din strălucirea unei sărbători aşteptate cu drag. Fără brad, fără mese îmbelşugate, fără Moş Crăciun, dar cu griji, soba pe jumătate rece şi un boţ de mămăligă la cinci suflete.



Pentru familia Fîrţescu, Crăciunul nu e decât o zi obişnuită din calendar. Fără brad, fără mese îmbelşugate şi fără bucuria unei vacanţe pe derdeluş, cei trei copii s-au resemnat deja. Vor mânca şi atunci ceea ce mănâncă în fiecare zi: paste de la Uniunea Europeană, amestecate cu fasole, luate pe datorie de la magazinul de cartier.

Familia Fîrţescu locuieşte în Bacău, pe strada Holtului, într-un bordei din chirpici gata să se năruiască peste ei. Într-o singură cameră stau cinci suflete.

Acasă nu sunt decât Cristina, de 5 ani, şi Geani, de 6 ani. Sora lor mai mare, Maria, e plecată să ajute o vecină. Copiii merg la şcoală şi la grădiniţă, însă vacanţa de iarnă nu le aduce nicio bucurie. N-au voie la derdeluş pentru că, dacă ar răci, mama lor n-ar avea cu ce să le cumpere medicamente. Cât despre brad şi globuri, nici nu poate fi vorba.

Dacă ar avea bani, şi-ar lua lemne. Rezerva pe care o mai au nu le mai ajunge nici până la Crăciun.

Pe cei mici, Moşul nu i-a uitat. Din donaţiile oamenilor cu suflet mare, cei de la Crucea Roşie au făcut pachete cu alimente şi dulciuri, singurele daruri pe care familia Fîrţescu le va primi de la Moş Crăciun.




Sursa: http://www.1tvbacau.ro


Caravana Crucii Rosii a ajuns la sute de bacauani

„Caravana Mos Craciun” a Crucii Rosii Bacau va pleca la inceputul acestei saptamâni pe ultimele doua trasee ale programului, spre Colonesti-Rachitoasa si Comanesti-Moinesti. Sute de famiilii cu probleme sociale au beneficiat de donatiile pe care bacauanii le-au facut, prin intermediul Crucii Rosii. De la inceputul acestei luni, caravana a poposit la Margineni, unde a oferit alimente si obiecte de imbracaminte unui numar de 130 de familii. 60 de copii au primit daruri. Alte 50 de familii din Bacau si 80 de persoane vârstnice si singure s-au bucurat de pachetele inmânate de voluntari. La Onesti, Slanic Moldova, Tirgu Ocna si Solont au primit vizita caravanei 30 de familii, iar 200 de copii au simtit bucuria sarbatorilor adusa de darurile neasteptate. Pe ultimele doua trasee, lista voluntarilor include 90 de familii, 500 de copii si 30 de veterani de razboi. Toti beneficiarii primesc pachete cu alimente de baza, dulciuri si jucarii. 116 tineri din mediul rural, elevi de liceu, au gasit in pungile cu daruri jachete de iarna si pulovere. “Sunt familii pentru care mâncarea este de multe ori doar pâine, a declarat Marlena Cleanu, coordonatorul proiectului. Grija acestor familii fata de visul micutilor lor de a avea ceva mai bun pe masa de Craciun si de a-l primi pe Mosul este de mult abandonata. Credem ca prin acest sprijin pe care încercam sa-l oferim putem reda un strop de demnitate si bucurie unui vârstnic, unor parinti disperati ca nu au ce oferi copiilor lor.” Crucea Rosie multumeste sponsorilor sai si tuturor celor care au raspuns si de aceasta data apelurilor sale de ajutorare a semenilor nostri aflati in dificultate.

Sursa: http://www.desteptarea.ro

O tona de alimente in sacul lui Mos Craciun

Caravana lui Mos Craciun e la mijlocul drumului. Mosul si ajutoarele trebuie sa ajunga la peste 1500 de copii din tot judetul si la aproape 300 de familii nevoiase. Pentru ei, din Banca de Alimente au fost scoase pungi cu zahar, faina, sticle de ulei, smantana si dulciuri. In total, peste o tona de alimente.


Caravana lui Mos Craciun si a ajutoarelor sale de la Crucea Rosie e la jumatatea drumului. A pornit pe 5 decembrie si sa oprit prima oara la familiile de sinistrati din Bacau si Margineni, iar in aceste zile sania lui va trece prin mai multe orase si comune din judet. "In cursul acestei saptamani, noi vom merge pe trasee bine stabilite, pentru a acoperi toate zonele. Vom fi al Onesti, Moinesti, Comanesti, Podu Turcului, Slanic Moldova, Colonesti, Rachitoasa si in toate zonele sarace, unde noi avem o traditie in a ajuta", a declarat Dan Marcel Babliuc, directorul Crucii Rosii Bacau.

Mosul va ajunge la peste 1.500 de copii din cele mai sarace colturi ale judetului si le va duce dulciuri. Pentru alti 116 tineri, Mosul are haine de iarna, intro campanie care isi doreste sa diminueze abandonul scolar. Vizati sunt mai ales elevii de liceu. 287 de familii vor primi tichete sociale: 5 bonuri, fiecare in valoare de 10 lei. Pentru celelalte familii nevoiase, Crucea Rosie a scos din Banca de Alimente peste o tona de zahar, faina, ulei, smantana, lapte, iaurt si dulciuri, iar din cei 2% pe care bacauanii iau donat vor fi cumparate fructe. "Mosul va fi pe drumuri pana pe 2122 decembrie si vom incerca sa acoperim toate zonele. Inceputul saptamanii viitoare e cel mai aglomerat pentru Mosul si pentru ajutoarele sale", spune directorul Babliuc.

Pachetele facute de Crucea Rosie Bacau valoreaza aproximativ 50 de lei, la fel ca si tichetele care vor fi impartite in orase. Pentru familiile din Rachitoasa si Colonesti, de exemplu, administratiile locale au cerut ca Mosul sa mearga la magazin in locul beneficiarilor, pentru ca nu au supermarketuri in comuna si nu ar avea unde folosi tichetele.

 Sursa: http://www.evenimentul.ro

 

 Caravana lui Moş Crăciun a plecat prin judeţ

Crucea Roşie face plinul pentru sacul lui Moş Crăciun. Caravana a plecat deja prin judeţ, prima oprire fiind la familiile afectate de inundaţii. Urmează apoi două dintre cele mai sărace comune băcăuane, iar în oraş familiile nevoiaşe vor primi de la Moş tichete sociale.
Pentru al şaselea an consecutiv, Crucea Roşie pregăteşte „Caravana Lui Moş Crăciun”. Startul s-a dat la finele săptămânii trecute, când 130 de familii afectate de inundaţiile din vară au primit produse alimentare.„În continuare, Caravana va urmări colectarea de produse donate de băcăuani în hypermarketurile care ni s-au alăturat. Cu ajutorul acelor produse lăsate în coşurile special amenajate, vom merge la familiile nevoiaşe din judeţ”, a explicat Dan Marcel Babliuc, directorul executiv al Crucii Roşii Bacău.
Sunt vizate două dintre cele mai sărace comune: Coloneşti şi Răchitoasa. Aici, pe lângă produsele alimentare, 150 de copii vor primi câte o geacă de iarnă, în cadrul unei sponsorizări a unei reţele internaţionale de televiziune. Pentru cei din oraşe, moşul va aduce tichete sociale. „Tichetul are o valoare de 50 de lei. Poate nu e mult, dar reprezintă o sumă importantă pentru cei care, de sărbători, nici nu au ce pune pe masă”, crede directorul Babliuc.
Cei de la Crucea Roşie speră ca băcăuanii să fie darnici în prag de sărbătoare, pentru a putea ajunge la cât mai multe familii nevoiaşe.

Sursa: http://www.evenimentul.ro

Mos Craciun, prin voluntarii Crucii Rosii, in casele a mii de nevoiasi

 Mii de familii, copii, tineri si batrini aflati in dificultate din tot judetul sint trecuti pe lista lui Mos Craciun, intocmita de voluntarii Crucii Rosii Bacau. Acestia au ajuns deja in cadrul campaniei “Caravana lui Mos Craciun” demarata la inceputul lunii decembrie in casele citorva sute de beneficiari, pentru a le imparti darurile constind in produse alimentare, jucarii sau imbracaminte, dupa caz, provenind din donatiile bacauanilor sau ale diferitor firme care au inteles necesitatea de a fi aproape de semeni de sarbatori. Pina de Craciun, mesagerii lui Mos Craciun vor termina de strabatut judetul, misiune nu usoara, dar plina de semnificatie, exemplu totodata de urmat nu doar in prag de Craciun, Pasti sau alta sarbatoare. In continuare, bacauanii sint asteptati cu donatii in spatiile special amenajate in interiorul magazinelor Real Hypermarket, Carrefour si Metro sau la sediul Crucii Rosii Bacau din str. I. S. Sturza nr. 78, telefon 0234.523733. 

 

 Sursa: http://www.ziaruldebacau.ro

 

Grupul “Armonia iernii” a colindat Ziarul de Bacau


Cinci tineri frumosi si talentati, membri ai grupului vocal – instrumental “Armonia iernii”, au colindat ieri Ziarul de Bacau. Sub conducerea sopranei Elena Rosu, fosta eleva a Liceului de Arta “George Apostu”, ei au interpretat colinde traditionale românesti dar si refrene mai putin cunoscute din repertoriul international sau din cel al solistilor Stefan Hrusca sau Fuego.

“Asta ne-am si dorit, sa alegem piese mai putin cunoscute, pentru a aduce ceva nou. Am fost invitati sa cintam in mai multe locuri, pe la firme. dar mergem si pe la blocuri, unde, am avut surpriza placuta, sa fim primiti cu caldura”, a spus solista Elena Rosu. Din grupul “Armonia iernii” mai fac parte elevii Marina Anton (voce, chitara; Colegiul National “Gheorghe Vranceanu”), Lorena Cucu (voce; Colegiul National “Vasile Alecsandri”), Remus Bobirnac (voce, chitara; Colegiul National “Ferdinand I”) si Petre Munteanu (voce; Colegiul National “Gheorghe Vranceanu”). Membrii grupului sint toti si voluntari ai “Crucii Rosii” Bacau.

Sursa: http://www.ziaruldebacau.ro

miercuri, 22 decembrie 2010

Campania “Fii generos! Ajuta o familie de sarbatori!“ lansata de Crucea Rosie Romana si AXN a sprijinit in Bacau 116 tineri




Crucea Rosie Romana impreuna cu AXN si real,- Hypermarket in cadrul Campaniei – “Fii generos! Ajuta o familie de sarbatori!“ a ajuns la 116 tineri din Judetul Bacau.

Campania lansata la finalul lunii noiembrie a vizat colecta de rechizite si dulciuri pentru copiii proveniţi din familii nevoiase dar care urmeaza cursurile scolii.

Darurile pentru acesti tineri au fost sustinute de AXN Romania care a finantat achizitionarea a 116 jachete de iarna si pulovere iar dulciurile si rechizitele au fost colectate in cadrul urnelor special amenajate in Magazinul Real.


Caravana Mos Craciun a Crucii Rosii Bacau cu sprijinul voluntarilor spiridusi a facut posibil ca la incpeutul acestei saptamani darurile sa fie impartite in localitatea Rachitoasa si Colonesti.

vineri, 17 decembrie 2010

Sute de micuţi, familii şi bunici îl aşteaptă pe Moş Crăciun de la Crucea Roşie




Luna decembrie este luna dedicată bucuriei iar voluntarii Crucii Roşii Bacău de la începutul lunii sunt implicaţi în campania de colectă de fonduri pentru sprijinirea beneficiarilor stabiliţi în cadru organizat în preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun.


Băcăuanii pot cumpăra şi dona produse pe care să le ofere beneficiarilor Crucii Roşii în coşuri şi urne special amenajate în magazinele: Real Hypermarket, Carrefour şi Metro.

În fiecare zi Caravana Moşului pleacă la drum fiind aşteptată de mulţi copii, bunici şi familii. 

Calendarul Caravanei Moş Crăciun se prezintă astfel:

5 dec - Mărgineni şi Bacău -130 familii şi 60 copii
12 dec –22 dec Bacău-80 varstnici şi 50 familii
15 dec – Răcăciuni, Onişcani- 10 familii şi 200 copii
16 dec- Oneşti, Slănic Moldova,Tg. Ocna,Solonş - 30 familii şi 200 copii
17 dec – Secuieni, Bacău (Şcoala 7), Şcoala nr.5, Centrul Şcolar de Educaţie Inclusivă– 150 copii
20 dec – Coloneşti ( Călini şi Coloneşti) şi Răchitoasa – 500 copii, 60 familii şi vărstnici
21 dec – Comăneşti, Moineşti- 30 familii şi 30 veterani război


Toţi beneficiarii vor primi pachete alimentare de bază/tichete valorice în valoare de 50 lei, dulciuri şi jucării pentru copii iar 116 tineri care frecventează liceul şi care provin din mediul rural vor primi jachete de iarrnă  şi pulovere.


Pachetele cu alimente au fost achiziţionate cu donatţile primite în cadrul campaniei “Dăruiesşe din inimă” desfăşurată de Asociaţia Stop Hunger, Sodexo România şi Crucea Roşie Română şi care a avut drept scop mobilizarea de resurse în sprijinul victimelor inundaţiilor din iulie 2010 din zona Moldova.

Dorim să aducem mulţumiri speciale Danone România pentru produsele lactate donate, Kraft Foods România pentru dulciurile care au adus bucurie copiilor, AXN România care a finanţat 
achiziţia a 116 jachete de iarnă şi pulovere, supermarketurilor care au sprijinit campania, băcăuanilor care donat produse în cadrul Băncii de Alimente, tinerilor liceeni care au donat hăinuşe şi jucării şi mai ales miilor de beneficiari de tichete Sodexo pentru donaţiile realizate în cadrul acestei campanii.


Fiţi spiriduşul lui Moş Crăciun dăruind magia poveştii noastre!!!
























luni, 6 decembrie 2010

Campania “Daruieste din inima” a adus din nou bucurie!



Luna decembrie va fi luna dedicată bucuriei iar voluntarii vor fi implicaţi în campania de colectă de fonduri pentru sprijinirea beneficiarilor stabiliţi în cadru organizat în preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun.

Pe data de 5 decembrie, Ziua Internationala a Voluntarului, Caravana Moş Crăciun a poposit din nou la cei care au nevoie de noi – 130 familii afectate de inundatii din Mărgineni şi Bacău si 60 copii.
Acestia au beneficiat pachete cu alimente de stricta necesitate. Pachetele cu alimente au fost achizitionate cu donatiile primite in cadrul campaniei “Daruieste din inima” desfasurata Asociatia Stop Hunger, Sodexo Romania si Crucea Rosie Romana si care a avut drept scop mobilizarea de resurse in sprijinul victimelor inundatiilor din iulie 2010 din zona Moldova.
Dorim sa aducem multumiri speciale Danone Romania pentru produsele lactate donate, Kraft Foods Romania pentru dulciurile care au adus bucurie copiilor si mai ales miilor de beneficiari de tichete Sodexo pentru donatiile realizate in cadrul acestei campanii.
Pentru a mai descreti fruntile acestor familii greu incercate a fost susţinut un spectacol de colinde de către soliştii de la Palatul Copiilor Bacău si voluntarii Crucii Roşii Bacău.


“Sunt familii pentru care mâncarea este de multe ori doar pâine. Grija acestor familii faţă de visul micuţilor lor – de a avea ceva mai bun pe masă de Crăciun şi de a-l primi pe Moşul – este demult abandonată. Credem că prin acest sprijin pe care încercăm să-l oferim familiilor nevoiaşe si copiilor, putem reda un strop de demnitate si bucurie unui vîrstnic , unei mame sau unui tata disperat care nu are ce oferi copiilor săi.
De aceea, multumim tuturor sponsorilor, fimelor si angajatilor care cred in noi si ne sustin, pentru ca doar impreuna putem schimba comunitatea in mai bine”, a declarat Cleanu Marlena, coordonator proiect Crucea Roşie Bacău.
Fiţi spiriduşul lui Moş Craciun dăruind magia poveştii noastre!!!

Va reamintim ca in luna decembrie, puteti dona un produs, dulciuri, jucarii in cosurile special amenajate din Magazinele: Real, Metro, Carrefour si Plus, pentru a face Caravana Crucii Rosii Bacau sa ajunga la cat mai multi beneficiari.

Mai jos puteti viziona cateva fotografii de la eveniment.




















Va

duminică, 5 decembrie 2010

Lansarea campaniei FII MAGICIAN DE CRACIUN!!!



Magicianul Augustin si Crucea Rosie Bacau isi unesc fortele pentru a ajuta familiile afectate de inundatiile din aceasta vara.
Companiile sau persoanele fizice pot licita pentru un spectacol oferit de Magicianul Augustin pana la data de 15 decembrie 2010. Onorariul primit in urma acestui spectacol va fi donat in totalitate catre Crucea Rosie Bacau in vederea asistarii a 130 de familii afectate de inundatiile din aceasta vara.
Cei care doresc sa faca o donatie prin achiztionarea spectacolului vor investi 2000 de lei. Pentru spectacolele din afara oraselor Bucuresti sau Bacau este necesara asigurarea cazarii pentru trei persoane. Durata spectacolului este de 30 de minute.

De ce este necesara aceasta campanie ?
In vara aceasta judetul Bacau a fost afectat grav de inundatii. Este nevoie de implicarea activa pentru a-i ajuta pe cei afectati.

Multe firme si institutii au nevoie de artisti pentru spectacolele pe care le organizeaza cu ocazia sarbatorilor de iarna. Din acest motiv Magicianul Augustin a decis sa ofere un spectacol de calitate al carui onorariu va fi cedat Crucii Rosii Bacau.

Mai multe detalii puteti afla la numarele de telefon de mai jos :
Crucea Rosie Bacau – 0234523733
Magicianul Augustin - 0722782625



Banner Magicianul Augustin


 Dan Marcel Babliuc şi Magicianul Augustin


Dan Marcel Babliuc şi Magicianul Augustin

 Interviu acordat de catre Dan Marcel Babliuc

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Magia sărbătorilor la festivitatea de Deschidere a Bradului din centrul Bacăului

 ATMOSFERĂ DE BASM ÎN CENTRUL ORAŞULUI BACĂU


 De-a lungul timpului, sărbătoarea Crăciunului a umplut sufletele a milioane de oameni, mai ales copii, care păstrează, în fiecare an, amintirea clinchetului de clopoţei din seara de Ajun, a împodobirii bradului şi a colindelor în surdină, în aşteptarea darurilor aduse de Moş Crăciun. Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi simboluri este însoţită de mireasma proaspătă a bradului, acesta devenind cel mai important pom de Crăciun. 


De asemenea bradul este considerat un arbore sfânt datorită vârfului său care se îndreaptă spre bolta cerului şi ramurilor sale care rămând veşnic verzi.

Astfel,  lumina Bradului de Crăciun din centrul Bacăului, ne-a unit astăzi, 4 decembrie, fiind un prilej de bucurie atât pentru copii cât şi pentru cei mai în vârstă. 

În cadrul acestui eveniment, Crăciuniţele şi spiriduşii Crucii Roşii Bacău au creat o atmosferă de basm, încercând să răspândească magia sărbătorilor de iarnă în sufletele băcăuanilor. 

Totodată, aceste personaje au împărţit copiilor dulciuri şi jucării gratuite din partea Primăriei Bacău.
















DE VORBĂ CU MOŞ CRĂCIUN


Anul acesta, Moş Crăciun de la Crucea Roşie Bacău a avut mai multe ajutoare, astfel încât a putut să-şi facă apariţia şi pentru  copiii din judeţ.Aceştia, au avut ocazia să stea vorbă cu Moşul, să-l îmbrăţişeze şi să-l pupăcească.






MOŞ CRĂCIUN EXISTĂ!


"Moşule eu ştiu că tu exişti!! Chiar dacă alţii mi-au spus că nu ... ", i-a spus un copil ce l-a îmbrăţişat zrdavăn pe Moşul de la Crucea Roşie Bacău bucurundu-se nespus de mult că l-a întâlnit.

Pe lângă aceştia, gandiţi-vă oare câţi copii mai cred în magia sărbătorilor de iarnă, sperând s-l întâlnească pe Mosul?
Sunt mulţi, ba chiar foarte mulţi. Însă aceştia ajung să nu mai creadă într-o astfel de magie. Şi nu din cauză că au crescut prea mari ci datorită faptului că nu au primit vreodata ceva de la Moş Crăciun.

Aşadar, prin intermediul campaniei "Caravana de Crăciun" facem apel la dumneavoastră să donaţi produse greu perisabile, dulciuri în coşurile special amenajatedin magazinele Real, Plus, Carrefour şi Metro pentru a putea îndeplini visele acestor copii care mai cred încă în Moş Crăciun dar la care acesta nu a ajuns niciodată.

Fii Moş Crăciun!Fii solidar!Fii Crucea Roşie!












joi, 2 decembrie 2010

Crucea Roşie Bacău a dat startul campaniei "Caravana Moş Crăciun"

Bacău, 2 decembrie 2010: Crucea Roşie Bacău împreună cu partenerii săi a lansat campania socială „Caravana Moş Crăciun”.

Avem deosebita plăcere de a vă anunţa că Societatea Naţională de Cruce Roşie din România- Filiala Bacău, începând cu 27 noiembrie, a demarat Caravana Moş Crăciun - a V- a ediţie, proiect ce presupune colectarea de alimente greu perisabile, dulciuri, îmbăcăminte şi jucării provenite din donaţii/sponsorizări, în recipiente special amenajate în supermarketuri şi distribuirea acestora către persoanele vulnerabile (în special copii şi vârstnici).

În această perioadă grea, marcată de criză, pe baza anchetelor sociale realizate şi a cererilor numeroase din partea băcăuanilor au fost întocmite proiecte de susţinere pe termen mediu pentru familiile afectate de inundaţii, copii şi vârstnici.

În acest moment, conform anchetelor sociale, Crucea Roşie Bacău a selectat un număr de 1500 elevi – beneficiari la nivelul Judeţului Bacău (preponderent din mediul rural) ai Campaniei “Caravana Moş Crăciun”, 300 persoane vârstnice şi 130 familii afectate de inundaţii.

Pentru început, Caravana Moş Crăciun va fi prezentă în magazinele partenere de până acum:Real - Hypermarket, Metro Cash & Carry, Carrefour şi Plus urmând să se extindă şi în celelalte hipermarketuri care să permită amplasarea recipienţilor/ urnelor de colectare de alimente/bani.

Până în prezent, s-a alăturat campaniei şi: AXN România ( acordă sprijin financiar pentru achiziţionarea a 100 jachete de iarnă pentru copii în Campania „“Fii generos! Ajută o familie de sărbători!“), Sodexo ( tichete pentru alimente 100 familii), Danone România ( produse lactate pentru 130 familii şi copii), Kraft Foods România ( dulciuri pentru copii), Consiliul Judeţean al Elevilor Bacău şi Inspectoratul Şcolar Bacău ( în liceele din Mun. Bacău s-au montat recipiente pentru colectă îmbrăcăminte, jucării şi dulciuri - Campania „Dăruieşte-i Craciunul”)).

Luna decembrie va fi luna dedicată bucuriei iar voluntarii vor fi implicaţi în campania de colectă de fonduri pentru sprijinirea beneficiarilor stabiliţi în cadru organizat în preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun.

Pe data de 5 decembrie, Ziua Internaţională a Voluntarului, Caravana Moş Crăciun va pleca la drum pentru primii săi beneficiari – 130 familii afectate de inundaţii din Mărgineni şi Bacău vor beneficia de pachete alimentare şi dulciuri.

Evenimentul va începe la ora 11.00, în sala pusă la dispoziţie de SC DAEM Prodcom SRL din strada Arcadie Şeptilici, 7 bis. Cu această ocazie va fi susţinut un spectacol de colinde de către soliştii de la Palatul Copiilor Bacău si voluntarii Crucii Roşii Bacău.



“Sunt familii pentru care mâncarea este de multe ori doar pâine. Grija acestor familii faţă de visul micuţilor lor – de a avea ceva mai bun pe masa de Crăciun şi de a-l primi pe Moşul – este demult abandonată. Credem că prin acest sprijin pe care încercăm să-l oferim familiilor nevoiaşe şi copiilor, putem reda un strop de demnitate şi bucurie unui vîrstnic , unei mame sau unui tată disperat care nu are ce oferi copiilor săi.”, a declarat Cleanu Marlena, coordonator proiect Crucea Roşie Bacău.


Fiţi spiriduşul lui Moş Crăciun dăruind magia poveştii noastre!!! 


Crucea Rosie Bacau - Spot campania de Craciun audio
   
  Asculta  mai multe  audio   clasica




SPOT VIDEO CAMPANIE

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

ZÂMBEŞTE FĂRĂ DROGURI

 
 Cu toţii cunoaştem sau cel puţin am auzit despre Coffee Shop-urile ce s-au înmulţit în ultima vreme în  România ca şi ciupercile după ploaie. 

Concret, aceste coffe shop-uri sunt nişte magazine ce comercializează substanţe legale cu efecte asemănătoare canabisului. Cunoscute şi sub denumirea de produse etnobotanice, acestea sunt amestecuri din plante care au efecte halucinogene, chiar similare cu efectele drogurilor tari, doar că durata stării de euforie este cam de 2 ore.


Până de curând, în Bacău s-au deschis destul de multe de astfel de coffee shop-uri. Din pricina acestor ierburi au fost cazuri în care diferite persoane nu numai că au ajuns la spital ci şi-au distrus şi vieţile. Pentru câteva momente de fericire iluzorie atunci când aceştia erau "fumaţi", aceştia au ratat fericirea adevărată.



La iniţiativa Centrului Antidrog Bacău, în data de 18 noiembrie 2010 (Ziua Naţională Fără Tutun), au fost organizate împreună cu voluntarii Crucii Roşii Bacău şi voluntarii de la FSC , o serie de activităţi atractive, în incinta Arena Mall, cu scop de informare a publicului asupra efectelor negative a etnobotanicelor prin promovarea comportamentelor sănătoase. 

Astfel, în cadrul acestui eveniment s-au desfăşurat mai multe activităţi precum:
- o expoziţie de pictură şi fotografie cu tema "Free Drug Smile"
- o demonstraţie de dans sincron - "Muzică, nu droguri"
- o demonstraţie de acordare a Primului Ajutor, realizată de o echipă de voluntari a Crucii Roşii Bacău.







Prin implicarea şi participarea noastră, a celor de la Crucea Roşie Bacău, am treuşit să  transmitem împreună mesajul "FREE DRUG SMILE!" - "Poţi să zâmbeşti fără droguri!" (poţi să dansezi, poţi să cânţi, poţi să pictezi, poâi să fotografiezi, poţi să fii profesionist fără droguri!).



vineri, 5 noiembrie 2010

IN MEMORIUM ADRIAN PĂUNESCU



Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă în această dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie, cu probleme cardiace, renale şi hepatice.
Adrian Păunescu - născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, în prezent Republica Moldova - a fost poet, publicist şi om politic. Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, el fiind şi unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.
Ghidaţi fiind de cele şapte principii fundamentale, noi, cei de la Crucea Roşie, nu ne-a păsat ce a făcut el ca om şi nici de orientările lui politice sau de scandalurile în care a fost implicat. Pentru noi, azi a murit un om care a ştiut să atingă suflete prin versurile sale care vor răsuna într-un tainic ecou, mult timp de-acum încolo: "şi totuşi există iubire, şi totuşi există blestem ... "

Acest mare poet ne-a fost alături în cadrul evenimentului, Gala Crucii Roşii, pe tot parcursul celor trei ediţii. În cadrul acestui eveniment, alături de multe alte personalităţi, Adrian Păunescu a participat la reuniunea în studioul TVR 1 pentru lansarea proiectului Banca de Alimente.

Astfel, în cea de-a doua ediţie, pe lângă poveştile impresionante ale oamenilor care suferă de foame, a avut loc şi o licitaţie de obiecte inedite ce au fost oferite cu generozitate de mari personalităţi, printre care şi manuscrisul poeziei "Rugă pentru părinţi", de Adrian Păunescu.






ULTIMA POEZIE


Poetul Adrian Păunescu a scris pe 31 octombrie, de pe patul de spital, poezia "De la un cardiac, cordial", un mesaj în care îndeamnă oamenii să-şi poarte de grijă, să-şi păzească " şi inima, şi gândul".

" De aicea, de pe patul de spital,/
Pe care mă găsesc de vreme lungă*/
Consider că-i un gest profund moral/
Cuvântul meu la voi să mai ajungă/
Mă monitorizează paznici minimi/
Din maxima profesorului grijă/
În jurul obositei mele inimi/
Să nu mă mai atingă nicio schijă./
Aud o ambulanţă revenind/
Cu cine ştie ce bolnav aicea/
Alarma mi se pare un colind/
Cu care se tratează cicatricea./
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei!/
Păziţi-vă şi inima şi gândul!/
De nu doriţi să vină anii grei/
Spitalul de Urgenţă implorându-l./
Eu vă salut de-a dreptul cordial/
De-a dreptul cardiac, precum se ştie/
Recunoscând că patul de spital/
Nu-i o alarmă, ci o garanţie./
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani/
Eu însumi sunt mai omenos în toate./
Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani/
Şi ţării mele minima dreptate! "



sâmbătă, 16 octombrie 2010

La Crucea Rosie Bacău, Ziua Mondială a Alimentaţiei, sub sloganul “ O lume fără foame”


Pe fondul impactului crizei economice mondiale, a cresterii preturilor la produse alimentare, de Ziua Mondiala a Alimentatiei, foarte mulţi băcăuani suferă de foame. Una din cele mai afectate categorii sociale sunt familiile afectate de inundatiile din vară.
Pe baza anchetelor sociale realizate de Cruce Roşie Bacău si a cererilor numeroase din partea băcăuanilor au fost întocmite proiecte de susţinere pe termen mediu pentru familiile afectate de inundaţii.
Astfel, în data de 16 octombrie a.c., de Ziua Mondială a Alimentaţiei, 100 pachete alimentare si produse de igiena au fost distribuite de voluntarii Crucii Roşii Bacău către familiile din Bacău şi Mărgineni.
Au fost alaturi de Campania noastră: Asociaţia Stop Hunger si Sodexo ( au fost colectate de la angajaţi si donate 750 tichete alimentare in valoare de 6535,2 RON pentru a putea achiziţiona produse alimentare), Danone Romania ( a pus la dispoziţie produse lactate pentru 130 familii), Unilever Romania (donatie produse de igienă), Kraft Foods Romania ( donatie dulciuri).
Proiectul va continua şi o activitate similara se va desfasura si pe data de 5-6 decembrie, pentru a putea sprijini aceste familii in preajma Sfintelor Sărbători de Iarnă.
Ziua Mondială a Alimentaţiei trebuie să reamintească fiecăruia dintre noi că trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru ca oamenii sa nu mai sufere de foame. O astfel de oportunitate este dată de Proiectul „Banca de Alimente”, iniţiativă a Crucii Roşii Bacău, care îşi propune colectarea de alimente neperisabile în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi creşterea nivelului de incluziune socială pentru persoanele defavorizate din comunitatea băcăuană. De la inceputul anului, Banca de Alimente in Bacău a reuşit să colecteze 2, 5 tone de alimente in magazinele partenere din Bacau (Real, Carrefour, Metro) si a hrănit peste 300 familii.
Cifrele s-au dovedit a fi impresionante si se datoreaza generozitatii romanilor care au raspuns apelului nostru de solidaritate. Multumim donatorilor, partenerilor si, mai ales voluntarilor care au reactionat atat de prompt la initiativa Crucii Rosii Romane. Continuam sa sustinem acest proiect, mai ales in contextul economic actual, insufletiti de convingerea ca impreuna vom putea sa contribuim la implinirea visului nostru: de a trai intr-o lume fara foame!”, a declarat Mihaela Geoana, Presedintele Crucii Rosii Romane.
Toti băcăuanii işi vor putea arata solidaritatea fata de semenii lor care sufera de foame, fie donând produse alimentare in cosurile special amenajate din magazinele partenere, la sediul Crucii Rosii Bacau sau bani direct pe site-ul Crucii Rosii Bacau: www.crucea-rosie.ro.




Share