vineri, 30 martie 2018

Deșteptarea, 30/03/2018: De Paște, Crucea Roșie pune mâncare pe mesele sărmanilor


Aproximativ 1.000 de familii cu venituri mici primesc anul acesta un ajutor consistent din partea Crucii Roșii Române, filiala Bacău. Cele 1.000 de pachete vor ajunge în aproximativ 22 de comune din județul Bacău. Beneficiarii găsesc în ele produse de bază (zahăr, ulei, mălai, făină, orez, paste făinoase, conserve). Familiile care au copii primesc în plus dulciuri și jucării adecvate vârstei.

De Paște, Crucea Roșie pune mâncare pe mesele sărmanilor

Activitati sustinute de Crucea Rosie in Saptamana altfel

În cadrul programului Școala Altfel, Crucea Roșie Bacău desfășoară activități educative în cadrul mai multor unități de învățământ din județ. Activităţile educative s-au născut din necesitatea de a oferi tinerilor cunoştinţe corecte despre modul cum îşi pot apăra sănătatea sau cum pot salva viaţa cuiva aflat în pericol ca urmare a accidentelor şi a îmbolnăvirilor. Astfel de instruiri s-au derulat la școlile Octavian Voicu și Al.I. Cuza și vor continua în perioada următoare în alte unități de învățământ.














joi, 29 martie 2018

Donații de la copii către alți copii, cu sprijinul Crucii Roșii Bacău

Micii voluntari de la Școala Gimnazială Al. I. Cuza și de la Grădinița nr. 26 au donat, ca în fiecare an în pragul Sărbătorilor de Paște, hăinuțe, jucării, dulciuri și alte produse alimentare pentru copiii nevoiași din mediul rural. O parte din produse au fost deja donate în comunele Măgura, Hemeiuș și Poduri, alături de pachetele alimentare de la Crucea Roșie, restul urmează să ajungă la alte familii până la sfârșitul săptămânii viitoare.









miercuri, 28 martie 2018

A început Caravana de Paște în sprijinul persoanelor nevoiașe

În această perioadă, ambulanțele Crucii Roșii merg în județ pe diferite trasee, pentru a îmbogăți masa de Paște pentru cei nevoiași. 
Produsele sunt achiziționate prin eforturi proprii de Crucea Roșie, la care se adaugă cele donate Băncii de alimente, în containerele pe care băcăuanii le pot găsi în magazinele Auchan, Carrefour, CORA, METRO și Selgros.
Primul traseu al Caravanei de Paște pentru persoanele nevoiașe: comunele Colonești și Răchitoasa. Cincizeci de familii lipsite de posibilități financiare au primit pachete cu produse alimentare de la echipa Crucii Roșii Bacău


+








Campanie de donare de sânge, susținută de Crucea Roșie Bacău



Mii de pacienţi din spitalele din România au nevoie de transfuzii de sânge pentru a supravieţui. Din păcate, ne aflăm printre ultimele locuri în Europa și în lume în ceea ce privește donarea voluntară de sânge. Fiecare dintre noi poate contribui la schimbarea acestei situații și tocmai de aceea, Crucea Roșie Bacău susține în această perioadă campania Avem viata în sânge. Și sângele tău poate salva vieți.” Puteți dona în intervalul 28 martie-4 aprilie la Centrul de Transfuzii Bacău și în zilele de 3 și 4 martie la Spitalul Municipal Moinești.




luni, 26 martie 2018

Desteptarea, 24 martie: Ajutor nesperat de la Crucea Roșie

Ajutor nesperat de la Crucea Rosie - Desteptarea, 24 martie 2018

O mamă singură cu doi copii se află într-o situație disperată! Femeia este divorțată, nu muncește, iar singurele venituri sunt alocațiile copiilor. Maria T. are domiciliul pe strada Milcov, într-o locuință socială, fără energie electrică și gaze naturale. În lipsa banilor, femeia a acumulat datorii, iar neachitarea acestora a condus la debranșarea utilităților.
Cazul Mariei T. a ajuns în atenția angajaților de la Crucea Roșie Bacău, la recomandarea unui vecin. O echipă le-a trecut pragul casei pentru a le duce pachete cu alimente de bază. Băieții, de 7, respectiv 9 ani, sunt în clasa I, respectiv clasa a III-a.
“Copiii au rezultate bune la învățătură, însă, situația lor este una disperată. Singurul venit este reprezentat de alocațiile băieților, iar orice ajutor este binevenit”, declară Raluca Diaconu, purtător de cuvânt la Crucea Roșie Bacău. Echipa CR a luat în evidență familia și le-a dus alimente: ulei, orez, făină, paste, mălai, zahăr, bulion, biscuiți, dulciuri etc.
Crucea Roșie Bacău pregătește în această perioadă documentația pentru demararea Caravanei de Paști. Traseul ar putea cuprinde 22 de comune, iar direcțiile de asistență socială urmează să stabilească cine va primi pachete de Paște.
În principiu, acestea vor ajunge la familii sărace cu mulți copii sau bolnavi cronici. Cine vrea să ajute familiile nevoiașe poate contacta Crucea Roșie la numărul de telefon 0234/523733 sau se poate deplasa pe strada Oituz, nr. 61 din Bacău.

vineri, 16 martie 2018

Îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice aflate în evidență

Personalul de îngrijire al Crucii Roșii Bacău a mers săptămâna aceast acasă la persoanele vârstnice aflate în evidență. Acestora le este monitorizată periodic tensiunea arterială și determinată glicemia. De asemenea, echipa noastră a distribuit pachetele alimentare cu produse de bază.



















vineri, 9 martie 2018

Deșteptarea/09.03.2018: Crucea Roșie le-a dus apă potabilă bătrânilor


Doamnele aflate în programul de îngrijiri la domiciliu al Crucii Roșii Bacău, au primit inclusiv apă de Ziua femeii. Reprezentanții Crucii Roșii le-au dus doamnelor câte o floare, le-au transmis un gând bun și pe fondul avariei le-au dus și câte un bidon cu apă. Gestul a fost apreciat de beneficiare, cu atât mai mult cu cât le trec pragul casei din ce în ce mai puține persoane.

https://www.desteptarea.ro/crucea-rosie-le-dus-apa-potabila-batranilor/