Cu toţii cunoaştem sau cel puţin am auzit despre Coffee Shop-urile ce s-au înmulţit în ultima vreme în România ca şi ciupercile după ploaie.
Concret, aceste coffe shop-uri sunt nişte magazine ce comercializează substanţe legale cu efecte asemănătoare canabisului. Cunoscute şi sub denumirea de produse etnobotanice, acestea sunt amestecuri din plante care au efecte halucinogene, chiar similare cu efectele drogurilor tari, doar că durata stării de euforie este cam de 2 ore.
Până de curând, în Bacău s-au deschis destul de multe de astfel de coffee shop-uri. Din pricina acestor ierburi au fost cazuri în care diferite persoane nu numai că au ajuns la spital ci şi-au distrus şi vieţile. Pentru câteva momente de fericire iluzorie atunci când aceştia erau "fumaţi", aceştia au ratat fericirea adevărată.
La iniţiativa Centrului Antidrog Bacău, în data de 18 noiembrie 2010 (Ziua Naţională Fără Tutun), au fost organizate împreună cu voluntarii Crucii Roşii Bacău şi voluntarii de la FSC , o serie de activităţi atractive, în incinta Arena Mall, cu scop de informare a publicului asupra efectelor negative a etnobotanicelor prin promovarea comportamentelor sănătoase.
Astfel, în cadrul acestui eveniment s-au desfăşurat mai multe activităţi precum:
- o expoziţie de pictură şi fotografie cu tema "Free Drug Smile"
- o demonstraţie de dans sincron - "Muzică, nu droguri"
- o demonstraţie de acordare a Primului Ajutor, realizată de o echipă de voluntari a Crucii Roşii Bacău.
Prin implicarea şi participarea noastră, a celor de la Crucea Roşie Bacău, am treuşit să transmitem împreună mesajul "FREE DRUG SMILE!" - "Poţi să zâmbeşti fără droguri!" (poţi să dansezi, poţi să cânţi, poţi să pictezi, poâi să fotografiezi, poţi să fii profesionist fără droguri!).