IN MEMORIUM ADRIAN PĂUNESCU

Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă în această dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie, cu probleme cardiace, renale şi hepatice.

Adrian Păunescu - născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, în prezent Republica Moldova - a fost poet, publicist şi om politic. Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, el fiind şi unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.

Ghidaţi fiind de cele şapte principii fundamentale, noi, cei de la Crucea Roşie, nu ne-a păsat ce a făcut el ca om şi nici de orientările lui politice sau de scandalurile în care a fost implicat. Pentru noi, azi a murit un om care a ştiut să atingă suflete prin versurile sale care vor răsuna într-un tainic ecou, mult timp de-acum încolo: "şi totuşi există iubire, şi totuşi există blestem ... "

Acest mare poet ne-a fost alături în cadrul evenimentului, Gala Crucii Roşii, pe tot parcursul celor trei ediţii. În cadrul acestui eveniment, alături de multe alte personalităţi, Adrian Păunescu a participat la reuniunea în studioul TVR 1 pentru lansarea proiectului Banca de Alimente.

Astfel, în cea de-a doua ediţie, pe lângă poveştile impresionante ale oamenilor care suferă de foame, a avut loc şi o licitaţie de obiecte inedite ce au fost oferite cu generozitate de mari personalităţi, printre care şi manuscrisul poeziei "Rugă pentru părinţi", de Adrian Păunescu.

ULTIMA POEZIE

Poetul Adrian Păunescu a scris pe 31 octombrie, de pe patul de spital, poezia "De la un cardiac, cordial", un mesaj în care îndeamnă oamenii să-şi poarte de grijă, să-şi păzească " şi inima, şi gândul".

" De aicea, de pe patul de spital,/
Pe care mă găsesc de vreme lungă*/
Consider că-i un gest profund moral/
Cuvântul meu la voi să mai ajungă/
Mă monitorizează paznici minimi/
Din maxima profesorului grijă/
În jurul obositei mele inimi/
Să nu mă mai atingă nicio schijă./
Aud o ambulanţă revenind/
Cu cine ştie ce bolnav aicea/
Alarma mi se pare un colind/
Cu care se tratează cicatricea./
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei!/
Păziţi-vă şi inima şi gândul!/
De nu doriţi să vină anii grei/
Spitalul de Urgenţă implorându-l./
Eu vă salut de-a dreptul cordial/
De-a dreptul cardiac, precum se ştie/
Recunoscând că patul de spital/
Nu-i o alarmă, ci o garanţie./
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani/
Eu însumi sunt mai omenos în toate./
Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani/
Şi ţării mele minima dreptate! "