sâmbătă, 28 februarie 2009

Bacaul si-a premiat binefacatorii

Laureatii Galei Premiilor Comunitatii Bacauane 2009 au fost Adriana Rosu, Crucea Rosie, Diana Albu, Dedeman si Petru Placinta. Evenimentul a fost organizat de Fundatia de Sprijin Comunitar in cinstea celor care s-au implicat in dezvoltarea comunitatii si sustinerea categoriilor defavorizate si de asemenea pentru a aduna fonduri destinate activitatilor sale umanitare

Restaurantul Arkadia din Arena Mall a gazduit joi 26 februarie cea de-a VIII-a editie a Galei Premiilor Comunitatii Bacauane, eveniment organizat de Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) in cinstea acelora care s-au implicat in ultimul an in dezvoltarea comunitatii si sustinerea categoriilor defavorizate si de asemenea pentru a strânge fonduri destinate activitatilor sale umanitare. Destinatia celor cinci premii importante (o persoana, o firma, o institutie sau ONG, premiul de excelenta si premiul special al juriului) a fost stabilita, in baza nominalizarilor populatiei, de un juriu din care au facut parte reprezentanti ai marilor ONG-uri din Bacau, autoritatilor din domeniul asistentei sociale si mass-media.

Noul prefect a dat o lectie de filantropie

Gazda reuniunii in stil englezesc a fost Mona Nicolici, director in cadrul Petrom, secondata de Gabi Magureanu de la FSC. In deschidere, presedintele FSC Gabriela Achihai si-a prezentat organizatia, iar noul prefect de Bacau, Dorian Pocovnicu, aflat la prima aparitie publica dupa numirea oficiala de miercuri, a indemnat la filantropie chiar si in vreme de criza economica. “Este important, mai ales in aceasta perioada, sa sustinem proiectele FSC si pe semenii nostri defavorizati”, a declarat acesta.
A urmat un moment artistic pregatit de copiii defavorizati asistati de FSC in cadrul “Cluburilor cu lipici” din Bacau si Stanisesti si o prezentare de moda marca Mizar Vicmod. Programul a continuat cu o licitatie cu strigare ce a adus voie buna in sala si bani pentru activitatile FSC. Primul produs licitat, o rochie de seara cu pretul de start de 600 de lei, a stârnit cu greu interesul clientilor, ale caror ezitari trimiteau cu gândul la strânsul curelei din cauza crizei. Dupa ce asociatia OvidiuRom a spart gheata, oferind cei 600 de lei, prefectul a dat o lectie de filantropie, oferind dublu si primind rochia, pe care a anuntat ca o va darui unei fete sarmane din Stanisesti. S-a licitat apoi un set de tablouri pictate chiar de presedintele FSC - si cumparate cu 1000 de lei de Claudiu Doros. Al treilea produs, un album foto donat - cu autograf - de Ambasadorul Marii Britanii, a fost disputat de Silvestru Dogaru (PNL), Dana Tâtaru (director adjunct la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului), Cezar Ivanof (directorul hotelului Decebal Bacau) si afaceristul Petru Placinta, care l-a obtinut contra sumei de 1900 de lei. Silvestru Dogaru a iesit oarecum sifonat din confruntare, dupa ce Dana Tâtaru a licitat mai mult decât el si in plus i-a oferit bani pentru a o putea concura in continuare. Ultimul produs, un hanorac donat de actorul Adrian Paul (plus o cina cu actorul) a fost obtinut de Cezar Ivanof cu 1800 de lei. La sfârsitul licitatiei, s-a anuntat ca o firma din sala (care tine sa ramâna anonima) va cumpara casa unei familii sarmane din Stanisesti.

Un premiu sub semnul intrebarii

Pentru ca emotiile sa fie maxime, premiile Galei au fost decernate abia spre finalul intâlnirii. La sectiunea persoane fizice au fost nominalizati Ioan Apostol (fost primar de Filipesti), Ilie Bârzu (consilier local) si Adriana Rosu (presedintele asociatiei “Sprijin pentru parinti”, care a creat prima clasa de gradinita pentru nevazatori din Bacau), premiul revenind Adrianei Rosu. La sectiunea firme au fost nominalizate Dedeman, Petrom si Grafit Invest, iar premiul l-a luat Dedeman. La sectiunea institutii/ONG-uri, dintre Crucea Rosie, Betania si Centrul Regional de Ecologie, juriul a ales Crucea Rosie. Diana Albu, o invatatoare din Poduri care deruleaza de mai multi ani un proiect de motivare a copiilor romi pentru a merge la scoala, a obtinut premiul special al juriului. Ceva discutii s-au stârnit in jurul premiului de excelenta, anuntat ca fiind “cel mai important”. Dintre nominalizati - Petru Placinta, Dan Stoica (directorul Spitalului Judetean) si Domnica Hodea (directorul Scolii “Octavian Voicu” Bacau), juriul l-a desemnat pe Petru Placinta, invocând “numeroasele nominalizari facute de populatie”, fara sa prezinte insa (cum s-a procedat cu ceilalti laureati) motivele clare si concrete ale alegerii. In consecinta, o parte dintre participantii la eveniment au privit acest premiu cu rezerve si chiar dezaprobare. La final, FSC a acordat câteva premii speciale FSC - “Bacheta magica a filantropiei” celor mai importanti sustinatori (financiari) ai sai in 2008.

Alin Leanca

Sursa: Observatorul de Bacau

Gala Premiilor Comunitatii Bacauane 2009 si-a desemnat cistigatorii

Bacauanilor si societatilor care au participat activ si eficient, in 2008, la rezolvarea problemelor sociale ale comunitatii li s-a recunoscut meritul, in cadrul Galei Premiilor Comunitatii Bacauane, joi, 26 februarie, la restaurantul Arkadia din incinta Arena Mall. Firma Dedeman si-a reconfirmat pozitia de lider, printre societatile din judet, in implicarea pentru solutionarea problemelor sociale. Dedeman a primit, la editia a VIII-a a Galei, Premiul Comunitatii Bacauane pentru o societate comerciala.
Crucea Rosie a primit, pentru campaniile de ajutorare voluntara a sinistratilor, “Premiul Comunitatii Bacauane pentru o institutie sau o organizatie non-profit”. Pentru atentia si grija acordata copiilor cu deficiente de auz si a celor orbi, Adriana Rosu, presedinta Asociatiei de Sprijin pentru Parinti, a primit Premiul Comunitatii Bacauane pentru o persoana fizica.
Premiul special, din partea juriului, i-a fost acordat Dianei Albu, invatatoare la Scoala “Valea Sosii”, comuna Poduri, pentru implicarea in problemele romilor din localitate. Pentru a-i determina pe copii sa vina la scoala, Diana Albu le ofera, din banii sai, cite o masa calda si dulciuri si a reusit sa stringa si imbracaminte, incaltaminte si rechizite scolare pentru acestia.
Pentru toate acestea, dar si pentru meditarea voluntara a copiilor cu deficiente mentale si de vorbire si pentru demersurile facute ca romii din Valea Sosii sa detina acte de identitate, Diana Albu a primit Premiul Special al juriului, alcatuit din sefi de institutii descentralizate, sefi ai serviciilor din cadrul Primariei Bacau, presedinti de ONG-uri si din reprezentanti ai mass media.

Pe timpul desfasurarii galei, o persoana sau o societate comerciala, care a dorit sa ramina anonima, si-a manifestat, prin vocea gazdelor, intentia de a oferi unei familii nevoiase o casa. Evenimentul de joi seara a fost organizat de Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau si prezentat de Mona Nicolici.

Sursa: Ziarul de Bacau

vineri, 27 februarie 2009

Pastila de ras :))

„Marea Gala” a invins criza

Editia din acest an a Galei Premiilor Comunitatii Bacauane, organizata de FSC, a inceput intr-o nota serioasa, aproape trista. S-a vorbit, in seara trecuta, despre parteneriat, despre criza economica, despre responsabilitate si solidaritate umana. Si despre incredere. Evenimentul a fost gazduit de Restaurantul Arkadia de la Arena Mall. Organizatorii, care au tinut ca evenimentul sa aiba „un stil original englezesc“, le-au oferit invitatilor un cocktail, in timpul caruia “au socializat”, adica s-au salutat, s-au cunoscut si au schimbat impresii, apoi o cina festiva, asortata cu o multime de surprize, intre care prezenta cântaretei Simona Nae, care a deschis “Gala”, momente de iluzionism, cântece interpretate de copiii „Cluburilor cu lipici“, licitatii si tombole. Cea care i-a ajutat pe reprezentantii FSC, contribuind semnificativ la succesul “Galei”, a fost Mona Nicolici, azi, manager la Petrom. Eleganta, frumoasa, zâmbitoare, Mona Nicolici a reusit sa dezlege inimile si pungile oamenilor de afaceri bacauani. Ea a fost stapâna emotiilor noastre si tot ea a asezat lauri pe fruntea generosilor. “Am venit de la Bucuresti sa va ajut sa strângeti fonduri”, le-a spus ea bacauanilor, apoi a marturisit ca nu se pricepe la licitatii, desi succesul de aseara a contrazis-o. “Daca rugamintea mea conteaza, va rog sa-i ajutati. Fara ajutor, nu au nicio sansa. Nu o sa va rog, o sa va implor daca va fi necesar”, a spus Mona Nicolici, in sprijinul copiilor si batrânilor. „Moderatorul“ galei a fost Gabi Magureanu.
El a prezentat “sponsorii de diamant”, “sponsorii de aur” si “sponsorii de argint” ai evenimentului, apoi Gabriela Achihai, presedinta FSC, i-a prezentat pe oaspetii de la RFFR, Marea Britanie, “cei care au venit aici si au pus umarul, inca din 1990, când FSC nici nu exista, la schimbarea societati”. Si ca sa le multumeasca, le-a dedicat “Gala” din acest an.
Seara a continuat cu povesti despre delfini si straduinta, parada modei, tombole, licitatii pentru pachetele de servicii sociale ale FSC, dar si pentru obiectele donate de firme si personalitati. De fapt, licitatia a fost cea care a aprins atmosfera, i-a facut pe invitati sa zâmbeasca, ba chiar sa râda in hohote si sa uite de criza. Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, a reusit sa dubleze pretul unei rochii de seara oferita de Mizar Vicmod, achizitionând-o cu 1200 lei, pentru ca apoi sa o doneze unei fetite din Stanisesti, iar Petru Placinta a cumparat un album donat de ambasadorul Marii Britanii cu 1900 lei.

Silvia Patrascanu

Sursa: Desteptarea

Câstigatorii FSC

Cea de-a VIII-a editie a Galei Premiilor Comunitatii Bacauane si-a desemnat câstigatorii. Acest eveniment are drept scop recunoasterea responsabilitatii sociale a persoanelor, institutiilor si companiilor din judet.
Premiul Comunitatii Bacauane pentru o persoana a fost primit de Adriana Rosu, director C.P.S.P.H.”Condorul” Bacau. Ceilalti doi nominalizati la aceasta categorie au fost: Ioan Apostol (fost primar al comunei Filipesti) si Ilie Bârzu (Consilier Local). Premiul Comunitatii Bacauane pentru o firma a fost primit Dedeman. Nominalizati la aceasta categorie au fost Grafit Invest si Petrom
Premiul Comunitatii Bacauane pentru o institutie sau ONG a fost primit de Crucea Rosie Bacau. Celelalte nominalizari la aceasta categorie au fost: Centrul Regional de Ecologie Bacau si Asociatia Betania. Premiul de excelenta a revenit lui Petru Placinta iar nominalizarile au fost Domnica Hodea si Dan Stoica (Director Spitalul Judetean de Urgenta Bacau). Nu in ultimul rând Premiul special al juriului a revenit Dianei Albu, invatatoare la Scoala din Valea Sosii, comuna Poduri.

Sursa: Informatia Bacaului

marți, 24 februarie 2009

„Salvarea“ Ambulantei vine de la Crucea Rosie



Povestea este mai veche de un an. Crucea Rosie din Montecalieri a donat organizatiei similare din Bacau 6 ambulante in decembrie 2007 si inca una in septembrie 2008. Le-a trimis pe cheltuiala proprie, cu trenul. Sunt in stare buna de functionare, inmatriculate si asigurate de catre Crucea Rosie din Bacau.
Nu au insa o dotare interioara la standardele impuse, cu aparatura si echipamente pentru imobilizare, transport, resuscitare-respiratie, butelii oxigen, pentru a primi acreditarea de functionare. Suma totala pentru dotare s-ar ridica la 35-40 mii euro. Cam cât o masina de teren mai „bunuta“. „Este necesara infiintarea acestui serviciu al Crucii Rosii, asa cum exista in toata Europa. Ambulantele ar putea veni in ajutorul persoanelor vârstnice sau a bolnavilor care au nevoie de ingrijire la domiciliu si nu necesita prezenta unui medic, a persoanelor care locuiesc la distanta mare, cum ar fi Livezi, Plopana, Slanic Moldova.
Au nevoie sa se deplaseze la spital pentru anumite analize si nu necesita pe durata deplasarii asistenta medicala de specialitate. Pentru transportul la externarea din maternitate a mamei si copilului in zonele indepartate sau a persoanelor neasigurate, fara posibilitati materiale. Sa nu uitam situatiile de urgenta grave, cu numar mare de accidentati sau calamitatile naturale, cum au fost inundatiile de la Saucesti, când am tinut o ambulanta acolo pentru a da o mâna de ajutor.“ declara Dan Marcel Babliuc, director Crucea Rosie Bacau.
Pe lânga dotare mai sunt necesare fonduri pentru carburanti, asigurari, crearea unui dispecerat si colaborarea cu serviciul 112. De asemenea, un numar de voluntari dispusi si bine pregatiti pentru acordarea primului ajutor. „Acest lucru se poate realiza fie printr-un parteneriat public-privat, in care sa intervina si autoritatile locale, fie numai de catre noi, greu, prin sponsorizari, fisa 2% si cotizatii. Sunt bacauani care au directionat cei 2% din impozitul pe venit catre SMURD Tg. Mures, când noi putem fi mult mai aproape de nevoile lor. Cei care inca nu au facut-o, pot gasi detalii pe www.crucea-rosie.ro “, anunta directorul Babliuc.

Sursa: Desteptarea

luni, 23 februarie 2009

Cort medical - Crucea Roşie pentru protestatarii chinezi



Crucea Roşie Română a decis asistarea medicală a muncitorilor chinezi care protestează în faţa Ambasadei Republicii Chineze din Bucureşti.

Voluntari de la Crucea Roşie Română (CRR) vor asigura primul ajutor premedical grupului de cetăţeni chinezi care protestează de câteva săptămâni în faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti, având în vedere condiţiile meteorologice din ultimele zile. “În cortul de Cruce Roşie amplasat în această locaţie, voluntarii CRR vor distribui de asemenea apă şi sandvişuri şi vor supraveghea starea de sănătate a muncitorilor prezenţi”, se arată într-un comunicat de presă.

“Zeci de muncitori chinezi se află în faţa Ambasadei Chineze solicitând protecţia într-o problemă juridică privind contractele de muncă pe care le au aceştia cu angajatorii români. Respectând principiile fundamentale de neutralitate şi independenţă ale organizaţiei, Crucea Roşie Română răspunde acestei nevoi spontane de asistenţă a unor persoane vulnerabile, oriunde s-ar afla acestea pe teritoriul României şi oricare ar fi naţionalitatea lor”, mai susţin reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale.

Autorităţile statului au fost sesizate în legătură cu problema muncitorilor chienzi, care susţin că nu au mai fost plătiţi de patronii români din noiembrie şi cer să li se înapoieze şi comisionul plătit firmei din China care i-a plasat aici.

Inspecţia Muncii va controla toate companiile româneşti care au angajată forţă de muncă din China, pentru a putea verifica condiţiile de salarizare, dar şi cele de sănătate şi securitate în muncă. Şi o delegaţie cu reprezentanţi ai Parlamentului European a fost în România pentru a vedea condiţiile reale în care trăiesc muncitorii chinezi în ţara noastră, după ce presa autohtonă, dar şi cea internaţională, a scris despre protestele pe care aceştia le organizează de mai bine de două săptămâni în faţa Ambasadei Chinei, cazaţi în corturi. Câteva sute de chinezi au fost deja expatriaţi până acum.





Sursa: Cotidianul

sâmbătă, 21 februarie 2009

Pastila de ras :))

Discutie pe santier









Campanie de promovare a sexului protejat



Presa ajuta Crucea Rosie…





Intrebarea e daca o face cu adevarat. In general, ajutorul se rezuma la cazurile sociale semnalate, la care organizatia se autosesizeaza. O organizatie care nu-si faca reclama, s-au mai bine zis nu o doreste, pentru ca orice caz rezolvat presupune discretie. Voluntariatul ramâne asociat la noi cu munca patriotica.

O sa spuneti ca nimic nu e gratuit, ca si eu iau bani pentru acest material. Ca voluntaiatul presupune o anumita bunastare in spate si tinde spre actiuni de caritate. Este de fapt un act benevol asumat de a veni in ajutorul altei fiinte aflate in dificultate. Cu putin se poate face mult. Campania prin care se directioneaza 2% din impozitul pe venit, prin semnatura salariatului, a adunat putine fonduri pentru Crucea Rosie Bacau. Din banii strânsi in 2007 s-au pornit câteva programe, impreuna cu autoritatile locale. Au ca scop ajutorarea celor in vârsta, fara posibilitati de deplasare si a celor care au nevoie de asistenta la domiciliu dar nu necesita prezenta unui cadru medical de specialitate.
Anul 2008 a trecut. De la buget nu s-a mai dat nimic, iar cei care si-au asumat parteneriatul… tac. Nu poti lasa un om in neputinta dupa ce i-ai intins o mâna de ajutor, spune Dan Babliuc, directorul Crucii Rosii bacauane. Mergem mai departe pentru inca trei luni, cu ultimele resurse pe care le avem. Nu sunt bani. Ne-am gândit sa tinem o evidenta in calculator a celor care depun cei 2% si a celor care ne mai sprijina cu fonduri, ceva de genul unei liste de prioritati. Are nevoie bunica sau matusa sa mearga la spital pentru analize? O transportam noi, de ce sa sune la salvare? Are cineva din familie o fractura si vrea acasa dupa ce e pus in gips? In taxi nu incape. Asiguram noi acest serviciu. De ce cu salvarea, si de ce pe banii comuniatii?“ Directorul Crucii Rosii musteste de nemultumire si are multe de spus. Noroc ca nu poate fi schimbat pe criterii politice. Presa trebuie sa ajute Crucea Rosie.


Sursa: Desteptarea

Crucea Rosie Bacau are nevoie de ajutor

Voluntarii filialei locale a Crucii Rosii doresc si spera ca, prin ajutorul cetatenilor, sa-si vada unul din marele lor vise implinite: un seriviciu de ambulanta propriu. Pentru ca acest vis sa poata deveni realitate, ei fac apel la oamenii de bine ai Bacaului, acestia putind sa le vina considerabil in sprijin, prin orientarea celor 2% din impozitul retinut pe 2008, catre organizatia lor. “Avem masinile in dotare, avem si oameni bine pregatiti, avem si vointa si curaj si, mai presus de toate, vrem sa venim mai mult in sprijinul celor in nevoie. De altfel, sintem acreditati pentru organizarea si desfasurarea cursurilor de Prim Ajutor, ca masura de protectie a muncii, pentru personalul angajat si soferi”, ne-a spus lt.col (r) Dan Marcel Babliuc, directorul Crucii Rosii Bacau. “Fisa 230″ poate fi vizualizata si descarcata de pe site-ul filialei, http://crucea-rosie.ro

Sursa: Ziarul de Bacau

miercuri, 18 februarie 2009

De ce exista Crucea Rosie ?








Crucea Rosie Romana s-a infiintat in anul 1876 pe data de 4 iulie. Presedintele acesteia fiind Printul Dimitrie Ghica. Pe data de 20 iulie 1876 Crucea Rosie a fost solicitata intr-o misiune pe frontul sarbo-turc pentru a acorda ajutor militarilor raniti. In timpul Razboiului de Independenta, Crucea Rosie a intervenit din nou iar in anul 1885, in timpul razboiului balcanic a acordat ajutor unui numar de 625 de raniti. De asemenea in timpul primului razboi mondial, Crucea Rosie a fost din nou antrenata asigurand hrana pentru 150000 de membri din populatia afectata. Intre anii 1919-1938 era o situatie extrem de critica, totul fiind acaparat de mizerie si boli. Malaria era una din bolile grave care existau in tara si pentru a o distruge s-au organizat echipe formate dintr-un medic si asistente voluntare.


In anul 1932,a fost un an de maxima importanta deoarece a ajutat la evoluarea Crucii Rosii, deoarece aceasta ajunsese sa aiba la baza 72000 de membrii. In in al doilea razboi mondial Societatea Crucii Rosii a ajutat zeci de mii de refugiati. Intre anii 1946-1989 in timpul cand Romania si-a pierdut autonomia au avut loc schimbari radicale in ceea ce priveste organizatia , dar acest fapt nu a fost o impiedicare ca sa acorde ajutor celor refugiati.

Cele prezentate sunt doar cateva dintre activitatile pe care Crucea Rosie Romana le-a exercitat de-a lungul timpului. Mai multe detalii despre acestea puteti gasi in articolul intitulat “1876-1915-CRUCEA ROSIE ROMANA LA INCEPUT DE DRUM”.


Acum as vrea sa vorbim despre existenta Crucii Rosii in zilele noastre. In urma cu aproximativ 4 ani a luat nastere un proiect ce se desfasoara in preajma sarbatorilor de iarna.Acest proiect a continuat si in anul 2008 si s-a finalizat si de aceasta data cu un adevarat succes. Recent in luna Decembrie a anului 2008 a avut loc campania “CARAVANA LUI MOS CRACIUN”. In aceasta campanie au fost implicati voluntarii Crucii Rosii care au ajutat la strangerea de fonduri si produse alimentare pentru a putea oferi cele de trebuinta nevoiasilor de toate categoriile de varsta. Acestia au organizat campania de strangere de fonduri in magazinele :Plus,Selgros si Billa.Pe calea aceasta dorim sa multimim in special conducerii magazinelor pentru gazduirea prezentei noastre in magazin dar si celor care au donat pentru a putea ajuta cati mai multi nevoiasi , astfel avand si ei parte de sarbatori fericite.


O campanie similara ar fi in perioada Pastelui, unde Caravana Crucii Rosii pleaca din nou la drum. In ultimii ani ca si in anul 2008 caravana a poposit in mai multe commune pentru a impartii produsele daruite de donatori. Si anul acesta campania se va desfasura ca si in anii anteriori.

Pe 1 Octombrie s-a serbat "Ziua Varstnicului". La fel voluntarii s-au implicat pentru a le face ziua cat mai placuta celor in varsta. Acestia si-au serbat ziua la Restaurantul Militar Bacau. Au avut parte de un mic spectacol organizat cu ajutorul domnului professor Claudiu Filip si cu elevii acestuia de la Palatul Copiilor. Dupa ce au avut parte de un mic ospat,batranii au fot invitati la dans de catre voluntarii Crucii Rosii.


Pe data de 13 Decembrie este sarbatorita Ziua Mondiala a Primului Ajutor. In anul 2008 tema care a fost initiata s-a numit:”Primul ajutor pentru viata”.

Crucea Rosie Bacau a organizata o campanie umanitara in anul 2008 intitulata”APEL PENTRU CHINA”.Aceasta avea ca scop ajutorarea victimelor in urma dezastrului din China.

De-a lungul anilor Crucea Rosie a fost alaturi de sinistrati de fiecare data.Voluntarii au impartit cele de trebuinta:Paine, apa minerala, imbracaminte, sapun si multe altele.Acestea sunt implicatii de natura sociala.


Voluntarii Crucii Rosii se implica si in proiectele sociale. Au impartit pachete alimentare si produse igienico-sanitare. Persoanele varstnice pot beneficia de ingrijire medicala la domiciliu. Tot odata voluntarii s-au implicat si in prevenirea abandonului scolar.

In anul 2008 s-a desfasurat campania “PRIMUL AJUTOR PE LITORAL”, unde Crucea Rosie Bacau , in exclusivitate a initiat acest program de a acorda primul ajutor in caz de urgenta.

Anul trecut Crucea Rosie a implinit 132 de ani de activitate, evenimentul fiind marcat in perioada 30 iunie - 4 iulie, prin diverse activitati .Pe data de 5 Decembrie a fost serbata ziua voluntarului, pe tema "Voluntariatului munca pe degeaba" unde a fost o dezbatere in cadrul careia s-a subliniat faptul ca voluntariatul este o munca neplatita, dar plina de satisfactii.


In concluzie Crucea Rosie a existat, exista si va exista mereu pentru cei care au nevoie de asistenta medicala, pentru cei sinistrati, pentru cei batrani si nu numai. Crucea Rosie a fost implicata in numeroase activitati care au avut ca scop ajutorarea persoanelor nevoiase. Cei care se inscriu la Crucea Rosie pot beneficia de cursuri gratuie astfel invatand cum sa acorzi primul ajutor cat mai repede in caz de urgenta persoanelor dragi sau chiar unei personae straine pe care o observi ca nu se simte tocmai bine. Voluntarii Crucii Rosii vor incerca mereu sa fie prezenti atunci cand este solicitat un ajutor medical de urgenta eficient. De asemenea prin activitatile noastre dorim sa evidentiem faptul ca prin acesti 132 de ani de existenta, noi oferim servicii de calitate, in mod voluntar indiferent de categorie sociala, rasa, religie, sex sau apartenenta politica.




Cruce Rosie exista ca sa fie alaturi de tine!!!


Articol redactat de voluntara noastra, Rosu Elena :D




luni, 16 februarie 2009

MASH în varianta românească

Două veterane ale Crucii Roşii vorbesc despre dramele neştiute ale unui conflict vechi de cinci decenii, dus pe linia fragilă care separa comunismul de lumea liberă. Ieri, evz.ro v-a oferit povestea Elenei Zeleniuc, plecată cu prima echipă de români trimişi în iadul coreean să asigure asistenţa medicală “supuşilor” lui Kim Ir Sen. Astăzi, puteţi citi istoriile Ioanei Cruceanu, asistenta ajunsă în peninsula asiatică alături de cea de-a treia echipă sanitară românească trimisă în zonă în anii conflictului. Amintirile sunt tulburătoare şi descriu o aventură puţin ştiută – cea a românilor care au cusut rănile unui război de neînţeles, în Coreea anilor ’50.

În ziua când s-a decis să plece în războiul altora, Ioana Cruceanu s-a gândit aşa, cu o naivitate seducătoare: “Am cinci fraţi, n-o să plec niciodată nicăieri cu situaţia mea materială. De ce să nu văd şi eu lumea?”.

“Turistă” în Coreea, într-o perioadă în care conflictul atinsese cote maxime. Dar mai ales voluntară a Crucii Roşii, dispusă să renunţe la normalitate pentru a trăi printre obuze, la mijlocul unor suferinţe de neimaginat.

Plicul cu o cruce mare, roşie, pe el

De fapt, pentru Ioana Cruceanu, povestea începe mult mai devreme, dintr-un sat ardelean şi de la o pagină de ziar care anunţa la mijlocul anilor ’40 organizarea unui concurs pentru Şcoala de surori profesioniste a Crucii Roşii din Bucureşti. A dat examenul şi s-a întors acasă. A urmat aşteptarea şi apoi, ca din senin, într-o zi a venit poştaşul cu un plic.

“Ţin minte şi acum, eram în curte şi meliţam nişte cânepă, când am primit scrisoarea. Eram anunţată că trebuie să mă duc la croitoreasă să-mi iau măsuri pentru uniformă. Fusesem admisă”. Anii au trecut, Ioana a terminat cursul de doi ani, a lucrat la Bolintinu din Deal într-o casă de naşteri, dar istoria n-a mai avut răbdare.

Regele a plecat, naţionalizările au venit, iar doamna Cruceanu a ajuns într-o policlinică din Bucureşti. Nimic n-a fost însă întâmplător: “Au venit la noi să-şi facă analizele primele două echipe care fuseseră în Coreea. Văzând acolo că unele din colegele mele au făcut asta, m-am întrebat de ce n-aş pleca şi eu. Aveam cinci fraţi, n-aş fi plecat nicăieri niciodată cu situaţia mea materială. Aşa că mi-am zis că mă duc acolo, am grijă de bolnavi şi văd şi lumea”.

Înainte de bombardamente, un ceai în Transsiberian

A stat în cantonament o lună de zile ca să se pregătească. Apoi, echipa a plecat cu avionul până la Moscova şi de acolo, pe Transsiberian, prin nesfârşita stepă rusească. Era noiembrie, frig, iar ruşii serveau “îngheţată” pe post de ceai. În China, românii au primit câte o plasă cu mandarine. “Le-am mâncat pe toate”, recunoaşte cu nedisimulată candoare Ioana Cruceanu.

Frontul era însă tot mai aproape. Când au ajuns la graniţa coreeană, românilor li s-a făcut un instructaj sumar. Au aflat că din acel moment nu mai au nume: “Eu nu mai eram Cruceanu, ci numărul 13. Le era foarte frică de spionaj”. Prima dată, au stat lângă Phenian, într-un sat.

“Am ajuns acolo într-un camion deschis, fără prelată, pentru a vedea dacă vin avioane. Ideea era ca noi, imediat ce vedem ceva, să fugim şi să ne ascundem”, îşi aminteşte veterana de Cruce Roşie. Apoi, a venit iadul, în primul spital din spatele frontului. Ioana Cruceanu a lucrat la radiologie.

“Nu aveam o clădire propriu-zisă, ci un buncăr, construit sub deal, a cărui intrare era acoperită cu pini. Dimineaţa, dacă te trezeai, vedeai fumul ieşind ca din pământ, de sub aceste dealuri”. Liniştea nu dura însă mult, pentru că începeau bombardamentele. Unele după altele, ca într-un lanţ nesfârşit: “Tot nisipul ne venea în cap, trebuia să curăţăm apoi toate materialele. Uneori se lua curentul şi pentru a reporni generatorul trebuia să încălzim bujiile în cărbuni încinşi”.

Elena Zeleniuc si Ioana Cruceanu (dreapta)


“Foarte patrioţi şi muncitori coreenii, dar îndoctrinaţi. La Ambasada română din Phenian era un şofer angajat şi de ziua lui i-au făcut cadou un palton. La un moment dat, un om de la ambasadă s-a dus la el în garaj şi i-a găsit paltonul exact aşa cum îl primise, pe umeraş, nedespachetat. Când l-a întrebat de ce nu l-a purtat, el a zis că 'dacă eu îl iau acasă, cine mă vede cu el îmi zice că v-am divulgat secrete şi m-aţi plătit'"

Ioana Cruceanu, soră medicală în războiul din Coreea

INSTANTANEE “Andrei s-a apucat de fumat”

Ioana Cruceanu are o mie de amintiri de pe frontul coreean, suficiente pentru a scrie scenarii de coşmar. Bolnavi fără mandibule sau fără membre aduşi în care trase de boi, zgomotul bombardierelor americane, fetiţe îmbrăcate militar sau apa de băut păstrată în butoaie care lăsa, mereu, câte două degete de mâl pe fund.

“Din ţară ni s-au trimis panouri, făcute la Reghin, pentru a ne construi spitale de campanie. Condiţiile oferite acolo erau foarte grele. Ne-au ajutat să ridicăm aceste barăci oamenii din sat, cărora le mai ofeream mâncare. Când s-au finalizat aceste construcţii aproape subterane, pentru că acoperişul lor era la nivelul solului, am aruncat deasupra liane şi verdeaţă, ca să nu fim reperaţi în caz de bombardament”.

În camere stăteau câte patru, pe jos era numai pământ, iar încălzirea se făcea în nişte butoaie în care se băgau cărbuni şi puţine lemne. Dimineaţa, toată lumea avea negru la nări, de la fum. “A fost acolo cu noi şi o doctoriţă, Horvath, care îşi lăsase copilul de 10 luni acasă. Într-o zi a primit nişte fotografii de acasă, cu băieţelul ei ţinând o scobitoare în gură. Pe spate era o explicaţie – “Andrei s-a apucat, între timp, de fumat!”.

În Coreea, la capătul lumii, la mijlocul unui război care mutila zilnic trupuri şi destine, câţiva români au râs cu poftă în acea zi. România era la mii de kilometri distanţă şi orele treceau altfel în proximitatea morţii.

“Foloseam în Coreea un tratament local, un fel de praf care era pus pe rănile deschise şi apoi aplicat bandaj. Din praful acela ieşeau nişte viermi care “sugeau” toată infecţia şi închideau practic rana. După vreo două săptămâni, bandajul era scos şi problema rezolvată”
Ioana Cruceanu, soră medicală în războiul din Coreea


“Am văzut coreeni ducându-se cu câinele la abator. Nouă ne era aşa frică să nu mâncăm vreo prostie, încât mergeam la graniţa cu China să aducem alimente. Aveam un translator, Herman, care ne intermedia dialogul”
Ioana Cruceanu, soră medicală în războiul din Coreea


DIN NOU, ACASĂ Un radio şi un aragaz cu două ochiuri
Pentru mult timp, aventura coreeană a lăsat urme. Întoarsă acasă, Ioanei Cruceanu i s-a întâmplat, de multe ori, să aprindă lumina şi să se gândească cu groază că a uitat să tragă jaluzelele. În nordul coreean, lumina era ca un magnet pentru obuze. Veterana reţine însă şi multe momente frumoase. Mai ales la întoarcerea spre casă, pe ruta inversă a Transsiberianului.

De data asta era cald şi vară, iar românii “veneau cu pacea”, după cum îi place doamnei Cruceanu să spună. Exact la plecarea lor, se anunţase semnarea armistiţiului în Coreea. Echipa românilor ştia însă ce orori lăsase în spate.

Ultima imagine rămâne la Moscova, unde românii s-au aruncat în braţele Cassandrei consumeriste. După un an petrecut pe front, venise vremea decontului şi a micilor cadouri. Era 1953, iar medicii şi asistentele din echipa a treia voiau să cheltuiască banii din diurnă. Ioana Cruceanu şi-a cumpărat un radio şi un aragaz cu două ochiuri.

Cu sufertaşul, la psihiatrie

Finalul e fără tuşe triumfaliste şi fără eroi. Viaţa şi-a urmat cursul, cu bune şi cu rele. România i-a pregătit chiar o surpriză tragică Ioanei Cruceanu. “La un moment dat, însărcinată fiind, am fost anunţată că sunt disponibilizată pentru că se făceau restructurări. Am suferit foarte mult şi la trei zile distanţă, am născut “forţat”, la 7 luni. Erau gemeni, dar unul dintre ei a murit. După ce-am născut, m-au chemat înapoi. Aşa a fost să fie. Remus s-a prăpădit, Romulus a trăit”, ne spune fără patimă şi resentimente veterana Crucii Roşii.

“A făcut muzica, Conservatorul, deşi noi voiam altceva pentru el. A zis însă soţul meu ‘decât să ducem sufertaşul la psihiatrie, mai bine îl lăsăm’”. Băiatul care a supravieţuit este astăzi în America, unde a fost chiar şi doamna Cruceanu, printr-o întorsătură ciudată a destinului.

Puse în paralel, pozele alb-negru cu asistenta Ioana, mai tânără cu aproape şase decenii şi voluntară în Nordul comunist, şi cele color cu doamna Cruceanu, o legendă românească a Crucii Roşii surprinsă pe străzile din Washington, vorbesc de la sine despre destinele, speranţele şi nebuloasele unei lumi pe care am putea s-o ducem, cu sufertaşul, la psihiatrie.








“În echipa noastră era şi doctorul Moscopol, văr cu Beligan. La întoarcere, când am intrat în China, am văzut un chinez stând pe vine. Doctorul zice: “Şi-n China cum am intrat / Cum am fost întâmpinat? Am văzut nişte cămile/ Şi-un chinez stătea pe vine”
Ioana Cruceanu, soră medicală în războiul din Coreea.










AMINTIRI NEGRE


“Cu fierăstrăul le-am amputat piciorul”

Maria Vişoiu şi Aneta Neculau sunt alte doamne speciale din istoria Societăţii Naţionale a Crucii Roşii. La 84 de ani, Maria Vişoiu e veterană a celui de-Al Doilea Război Mondial, unde a fost “nu rănită, ci ciuruită!”. Explică simplu: “Când a fost cu mobilizările, am fost prima chemată. Aveam şi un fel de-a fi, niciodată n-am zis nu. Mă lăsa un doctor de obosită şi mă lua următorul de odihnită”.

Doamna Maria a fost peste tot în timpul războiului, la Craiova, la Constanţa, la Sibiu. S-a “plimbat” chiar şi cu un tren sanitar, încercând să închidă rănile unei Românii rupte la mijlocul marilor interese ale conflictului global. În război, asistenta a îngrijit pacienţi cărora “cu fierăstrăul din curte le-am amputat piciorul, dezinfectând doar cu iod. Unii trăiesc şi acum. Niculae Marţîncu, din Fălticeni, îmi mai scrie din când în când, întrebându-mă cum mă simt…”.

Deşi nu a regretat niciodată ajutorul umanitar pe care l-a acordat o viaţă, Maria Vişoiu încearcă să uite ororile pe care le-a văzut şi trăit: “Nu prea mă mai uit pe fotografii, am avut o viaţă aşa de grea încât nu mai vreau să mă încarc negativ”.

Aneta Neculau este cea de-a treia româncă în viaţă care a fost răsplătită cu “Florence Nightingale”, cea mai înaltă distincţie a Crucii Roşii la nivel global. 25 de ani a făcut voluntariat, trăind o viaţă dublă. În timpul zilei - supraveghetoare la Direcţia de Telecomunicaţii din Capitală, după program - voluntară.

La cutremurul din 1977 a umblat printre blocuri dărâmate, dând primul ajutor. Mai târziu, în anii ’80, a ajuns dirigintă de curs a Crucii Roşii la Spitalul Militar. Deşi aproape octogenară, doamna Neculau nu se opreşte nici astăzi: “Mai am activitate doar cu copiii din faţa blocului. ‘Tanti, mă doare aici’, le mai dau un pansament…”.

TRASEU

Crucea Roşie, de la propagandă la Mihaela Geoană

Crucea Roşie, cu fondul său umanitar, a fost în timpul regimului comunist, un bun mijloc de propagandă. Întrecerile între ”sanitarii pricepuţi” nu lipseau din nicio instituţie, fiecare ”om nou”, multilateral-dezvoltat, fiind obligat să ştie să acorde primul ajutor. Trecutul de dinainte de comunism e curat, pătat doar de sângele miilor de voluntari care au murit pe fronturile celor două războaie mondiale.

După Revoluție, Societatea Naţională a Crucii Roşii (cu o istorie care începe demult, în 1876) a traversat o perioadă de incertitudini, dar şi de revenire ”la scopurile originare”, dezbrăcând haina ideologică roşie, care i se aşezase, forţat, pe umeri. În prezent, Crucea Roşie Română e condusă de Mihaela Geoană, soţia PSD-istului Mircea Geoană, preşedintele Senatului.

Sursa: Evenimentul Zilei

MASH, varianta românească: surori în războiul din Coreea


EXCLUSIV. Două veterane ale Crucii Roşii vorbesc despre dramele neştiute ale unui conflict vechi de cinci decenii, dus pe linia fragilă care separa comunismul de lumea liberă. Evz.ro rescrie, începând de astăzi, scenariul celebrului serial american MASH, oferindu-vă mărturiile unor veterane de Cruce Roşie care au mers la capătul lumii pentru a reclădi destine.

“Din dragoste de oameni”, după cum spun acum, la mai mult de cincizeci de ani distanță. Elena Zeleniuc şi Ioana Cruceanu sunt doar două din cele 220 de nume de români care au reinventat medicina la marginea Asiei, lucrând în condiţii imposibile, dar, mai ales, trăind în proximitatea unor poveşti monumentale.

Cele două doamne, medaliate pentru sacrificiul lor cu “Florence Nightingale”, cea mai înaltă distincţie a Crucii Roşii la nivel mondial, au strâns istoria acelor zile şi luni, aşa cum s-au văzut ele din corturile româneşti instalate în Nordul comunist. În spatele unui front teribil, într-un război sângeros şi crud, ca o rană niciodată cicatrizată.


În iad, din dragoste de oameni

Între 1951 şi 1957, într-o vreme în care România era aliata din oficiu a lumii comuniste, şapte echipe de medici şi asistente au părăsit ţara pentru a merge în iad. Pentru că asta a fost Coreea la începutul anilor ’50. Iadul în care oamenii erau carbonizaţi cu napalm şi mutilaţi la mijlocul luptei dure dintre URSS şi Statele Unite ale Americii.

“Ţara dimineţilor liniştite”, Coreea, s-a înecat într-o baltă de sânge distilat sub focul mocnit al Războiului Rece. Tranşeele s-au săpat rapid, graniţa s-a trasat în birourile comode de la Moscova şi Washington, iar asiaticilor nu le-a rămas decât sarcina de a se lichida unii pe alţii, cu mâna “lumii civilizate”.

Dincolo de front au rămas eroii anonimi care au încercat să opereze trupurile mutilate ale unei istorii de neînţeles. După Revoluţie, MASH ne-a spus povestea sacrificiului sanitar şi a ororilor medicale, dar mai ales a cotidianului dus sub obuze, într-o realitate horror. Acum, rescriem scenariul, prezentând şi varianta românească.

Orelista lui Kim Ir Sen

Românii au participat la filmul real cu personalităţi medicale şi asistente voluntare plecate la mii de kilometri de casă, într-o “frumoasă nebunie a tinereţii”. Au fost pe front medici renumiţi - Ion Ţurai, Agripa Ionescu, Iuliu Şuteu. Doctoriţa Cornelia Popescu, specialist ORL, a avut un rol aparte: într-o zi a fost chemată la sediul central al Partidului, unde l-a consultat pe Kim Ir Sen.

Primul comunist al Nordului a fost încântat. Cornelia Popescu s-a întors în Asia şi după terminarea războiului, să mai aibă grijă de urechile “Părintelui” nou-formatului popor nord-coreean. Elena Nichita (după căsătorie, Zeleniuc) a fost în cea dintâi echipă plecată pe front.

Lucra în Bucureşti, la Spitalul Elias, când a venit întrebarea: “Cine vrea să meargă voluntar în Coreea?”. Elena a fost prima care a ridicat mâna. Era un copil, nici nu le-a spus părinţilor (aflaţi la Paşcani) că se duce să îngrijească oameni la capătul pământului. Mezina grupului a împlinit 18 ani în Coreea.


VEDERE DIN BISERICA-SPITAL

“Războiul nu era al oamenilor simpli”

Când era copil, Elena Zeleniuc a simţit suferinţele aduse de cel de-Al Doilea Război Mondial. Locuia aproape de front, a văzut răniţii, mutilaţii, asistenţii prost pregătiţi (”Nici garoul, ca să oprească hemoragia, nu-l foloseau bine”). A ştiut de la început ce-o să fie atunci când se va face mare - soră medicală: “Nu voiam să mai las oamenii să moară”. La 16 ani a venit în Bucureşti şi prima şcoală de ajutor sanitar a absolvit-o chiar la Crucea Roşie.

Doi ani mai târziu pleca în Coreea: “Am fost în spatele frontului, lucram într-o biserică. Operaţiile se făceau noaptea, la lumina lumânării”. Nu treceau trei zile fără să audă alarma de bombardament: “Coreenii nu erau pregătiţi pentru război şi, de la început, şi-au trimis în prima linie cei mai buni soldaţi. Veneau la noi copiii, după ce le mureau părinţii, şi ne strigau ‘omoni’, adică ‘mama’. Ce să le faci?”. Elena încerca să râdă cu ei, dar pe ascuns plângea.


“Îi curgeau lacrimile pe faţa mea”

A fost şi rănită: “Mi-a intrat o schijă în picior, nu i-am dat importanţă, prea era jale şi chin în jur. Când m-a văzut doctorul, deja se infectase până la os. M-a băgat în operaţie şi m-a salvat de la amputare. Nu voi uita niciodată: anestezistul era un doctor coreean, tânăr, 26 de ani, abia terminase o facultate în Europa. Îi curgeau lacrimile pe faţa mea, de milă”. Finalul nu e fericit: peste trei zile, coreeanul a plecat pe front şi a murit.

Când a păţit necazul cu operaţia, în ţară, la Elias, printre colegi, s-a răspândit zvonul că Elena şi-a pierdut piciorul: ”Nici nu ştiu de unde a apărut vorba asta…”. Şi altceva, ce nu scrie în cărţile de istorie: “Oamenii ăştia nu se urau între ei, războiul nu era al lor, al celor simpli. Nu ştiu ce s-a urmărit acolo, a fost ciudat, dar un popor nevinovat a suferit îngrozitor.

Noi îi îngrijeam pe toţi, nu conta de unde erau. Nu pot sa vă spun ce calităţi au coreenii: nu i-am văzut certându-se, insultându-se. Au o ţinută morală impecabilă. M-au impresionat profund, n-am învăţat decât lucruri de omenie acolo”.

Păziţi de rechini cu mitraliera

S-a mai întors în Coreea, în 1959, pentru două săptâmâni de concediu: “A fost superb. Ne-au dus într-o staţiune pe malul oceanului, unde sunt mulţi rechini. Stătea un soldat cu arma la ochi, păzind, ca nu cumva să ne mânânce. Coreea e o ţară frumoasă, plină de castani. Cu limba m-am descurcat, ştiam rusa, şi pe atunci rusa mergea peste tot. Din coreeană ştiam cuvintele mai importante. Oricum, dacă spuneam te iubesc, de exemplu, era suficient”.

Elena a primit o decoraţie de la Kim Ir Sen, personal. şi-l aminteşte ca pe ”un om tot timpul zâmbitor”. Admite însă că, deşi coreenii puneau mare preţ pe astfel de distincţii, “tot decoraţiile noastre româneşti sunt mai frumoase…”. Elena Zeleniuc a fost o tânără curajoasă. Înainte să plece în Coreea făcuse şi paraşutism: ”Sunt din prima promoţie a şcolii de la Clinceni”.

A vrut să devină şi aviator. ”Când ne-am întors din Coreea am venit cu avionul, ţin minte că la aterizare, pe Băneasa, nu-mi mai puteam opri lacrimile. Mai târziu, am vrut să mă fac şi pilot, dar nu m-au lăsat cei de la Otopeni, unde am lucrat. Le plăcea lor să fiu asistentă-şefă acolo. Nici nu mă mir că nu aveam soţ, nici copii, stăteam,zi şi noapte acolo”.

”Totul mă supără aici”

După ce s-a întors din Asia, Elena a lucrat la Crucea Roşie, la ”secţia pentru tineret”, apoi s-a întors la Elias. După aventura sanitară s-a apucat şi de studii juridice. Cu o astfel de formaţie a ajuns vicepreşedinte pe ţară la Uniunea Sindicatelor Sanitare. La cutremurul din 1977 a coborât din nou în stradă, să ajute oamenii: ”Multe lacrimi am vărsat eu şi atunci”.

Păstrează şi acum poza unei fete de cincisprezece ani, căreia i se amputase piciorul prins între dărâmături. Pentru doamna Zeleniuc, nostalgia se îmbină cu revolta. Întrebarea de final se pliază peste un răspuns previzibil: ”Dacă mai mi-ar plăcea să merg în Coreea de Nord? Da! Un an aş sta acolo! De ce aşa mult? Ca să-mi treacă suferinţa pentru ce văd în România. Totul mă supără aici.

Nu e normal să-ţi baţi joc de oamenii care au muncit o viaţă, nu e normal să-ţi baţi joc de tine, ca ţară. Am vizitat şi eu vreo 16 ţări. Alţii, Spania, Grecia, trăiesc din turism şi vă spun sincer că şi România este foarte frumoasă. Pe cât e de frumoasă, pe atât e de prost gospodărită. E păcat…”.


PRINTRE AMINTIRI. Veteranele Elena Zeleniuc si Ioana Cruceanu si-au pastrat pofta de viata, fotografiile alb-negru si decoratiile.


“Înainte să plecăm, coreenii ne rugau din suflet să ne întoarcem, pentru că avem specialişti, să venim şi după ce s-o termina războiul, să nu-i lăsăm sluţi. Făceau asta cu lacrimi în ochi. Din echipa mea, ne-am întors toţi acasă, fără probleme, doar că unii au făcut malarie în ţară”
Elena Zeleniuc, soră medicală în războiul din Coreea

”Noaptea, fiind responsabilă şi cu lumina acolo, trebuia să dau comanda de stingere la un eventual bombardament. Am învăţat câteva cuvinte în coreeană, râdeau şi tinerii lor de pronunţia mea, şi mergeam prin lanurile alea dând diferite comenzi. Nici nu-mi mai era somn”
Elena Zeleniuc, soră medicală în războiul din Coreea

”În perioada aceea mulţi le-au trimis ajutoare. Dar România a fost prima ţară care a făcut-o. Veneau bătrânii lor şi ne întrebau unde e România. Când le spuneam rămâneau impresionaţi, ne întrebau cum de am venit aşa de departe, cum de ne-am gândit la ei”

Elena Zeleniuc, soră medicală în războiul din Coreea
1 an stătea o echipă românească de ajutor în Coreea de Nord

ISTORIA UNUI CONFLICT

Cum se moare pentru nimic

Războiul din Coreea e greu de încadrat în formule precise. Cel mai simplu se poate vorbi despre acest conflicit în termeni neutri, cronologici şi numerici. Ostilităţile armate au durat peste trei ani, din iunie 1950, până la semnarea armistiţiului din iulie 1953. Victimele s-au numărat în cifre de milioane: coreeni (majoritatea civili), americani şi chinezi au murit pe capete pentru o cauză abia perceptibilă.

Unii au vorbit despre această încleştare în termeni de “război civil“. În realitate, însă, războiul din peninsula asiatică ascunde în subsidiar miezul otrăvit al Războiului Rece şi interesele globale ale SUA şi URSS. Doar moartea lui Stalin a putut “forţa” o pace fragilă care nu îmbunătăţea însă cu nimic condiţiile politice din zonă anterioare războiului.

Au rămas în urmă milioanele de victime, eterna întrebare “pentru ce?“ şi un Nord abandonat, poate pentru totdeauna, comunismului.

Sursa: Evenimentul Zilei

vineri, 6 februarie 2009

Crucea Rosie a lansat o noua Campanie de Siguranta Rutiera


          Societatile Nationale de Cruce Rosie din toata Europa lansat un nou curs interactiv de siguranta rutiera. Acesta este conceput drept suport atat pentru Societatile de Cruce Rosie, cat si pentru alte organizatii, profesori, tineri profesionisti, practicieni in domeniul sigurantei rutiere ce doresc sa implementeze programe de siguranta rutiera in tarile lor.

Programul „Campania de Siguranta Rutiera si Prim ajutor a Crucii Rosii” este disponibil pentru descarcare pe pagina de internet  www.1-life.info , in 16 limbi straine. Pachetul include statistici si informatii referitoare la accidentele rutiere, precum si exercitii si alte instrumente concepute cu scopul de a creste responsabilitatea asupra sigurantei rutiere. De asemenea, materialul contine metode de instruire a copiilor intre 7-11 ani pentru a intelege pericolele traficului rutier si pentru a invata despre primul ajutor in situatii reale.

     Conform recentului Raport Eurostat, accidentele de trafic rutier in statele membre ale Uniunii Europene, provoaca aproape 43 000 de victime anual si ranesc peste 1,8 milioane de oameni, reprezentand un prejudiciu estimat la 160 miliarde de euro. „Incepand cu 2001, Societatile Nationale de Cruce Rosie, membre ale Uniunii Europene, si-au unit fortele si au adus contributii valoroase privind bunele practici de siguranta rutiera, puncte de vedere si initiative. Prin urmare, am hotarat facilitarea schimburilor de experienta si a crearii de legaturi, prin conceperea Programului si prin aducerea lui la cunostinta unui numar cat mai mare posibil de oameni, din interiorul sau din afara Crucii Rosii”, a declarat Luc Henskens, Directorul Biroului Uniunii Europene - Crucea Rosie.

       Programul a fost testat de catre Societatile de Cruce Rosie in perioada octombrie 2007 - martie 2008, in urmatoarele tari: Austria, Bulgaria, Republica Ceha, Cipru, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, Romania, Republica Slovaca, Slovenia si Regatul Unit al Marii Britanii. Peste 29 000 de participanti (copii, profesori, parinti, soferi si jurnalisti) au fost cooptati in procesul de testare a Programului.

Societatile de Cruce Rosie lucreaza la imbunatatirea sigurantei rutiere prin mobilizarea indivizilor, a comunitatilor, a organizatiilor, a factorilor de decizie si a altor parteneri in legatura cu aceasta situatie. Cu ajutorul ultimelor patru campanii de siguranta rutiera, Societatile Nationale Europene de Cruce Rosie au contribuit in mod concret la obiectivul Uniunii Europene de a reduce pana in anul 2010 la jumatate numarul de decese pe sosele, prin cooperare cu numerosi parteneri, care includ o multitudine de asociatii, scoli, autoritati locale, voluntari ai Crucii Rosii, Comisia Europeana si societati private, precum Toyota si Tom Tom.

Pentru a sublinia importanta primului ajutor in sporirea sigurantei drumurilor, 27 de Societati Nationale membre ale Uniunii Europene inainteaza astazi o pozitie oficiala comuna catre Comisia Europeana. Recomandarile catre CE, cu scopul de a reduce numarul de persoane ucise sau ranite pe sosele, sunt urmatoarele:

- Cerinta cursului de prim ajutor fiecarui candidat la obtinerea unui permis de conducere in statele membre.
Fiecare sofer trebuie sa detina un certificat valabil de Prim Ajutor.
- Existenta unei metodologii comune pentru soferi cu privire la Primul Ajutor, metodologie adoptata de statele membre.

Pentru mai multe detalii, puteti vizita acest  LINK , material in limba engleza.

joi, 5 februarie 2009

Proiecte la Crucea Rosie



Conducerea Crucii Rosii Bacau, spera sa isi vada un vis mai vechi implinit, si anume infiintarea unui serviciu de ambulanta. Rolul unei astfel de serviciu medico-social se justifica prin faptul ca varstnicii cu deficiente locomotorii sau persoanele cu handicapat, nu pot ajunge la un laborator de analize sau medicul de familie. Programul de ingrijire a batranilor, la domiciliu , initiat in urma cu 2 ani, de Crucea Rosie Bacau, a avut in mare parte rezultatul scontat, dar doleantele varstnicilor se indreapta, pe buna dreptate, spre mai mult, in plus voluntarii ar fi incantati sa poata fi utili in cadrul unui serviciu de ambulanta, cu atat mai mult cu cat acesta ar fi primul infiintat de Crucea Rosie Romana dupa cel de-al 2-lea razboi mondial.
Dar Marcel Babliuc, directorul filialei Crucii Rosii Bacau, ne-a subliniat ca "o modalitate prin care ar putea fi stranse fondurile, necesare infiintarii unui serviciu, de ambulanta, consta in orientarea de catre populatie, acelui 2% catre Crucea Rosie. Numai putin important este ca populatia sa constientizeze, rolul unui astfel de serviciu care ar degreva cu siguranta din sarcinile Serviciul Judetean de Ambulanta si ar fi un real ajutor pentru batrani". Perimetrul care ar putea urma sa fie acoperit de ambulantele Crucii Rosii, ar include zonele, Slanic Moldova, Tg Ocna, Onesti, Comanesti, Moinesti, dar si Municipiul Bacau.



In prezent Crucea Rosie Bacau dispune de 6 ambulante donate de Crucea Rosie Moncalieri-Italia, dar nu pot circula in regim de ambulanta cu dotarea adecvata.


Sursa: Desteptarea