vineri, 23 august 2019

Crucea Roșie Bacău implementează în perioada 01 august – 31 octombrie 2019 un proiect in sprijinul persoanelor vârstnice, cofinanțat de Consiliul Județean Bacău


Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie România implementează în perioada 01 august – 31 octombrie 2019 proiectul “O viață demnă pentru bunicii noștri”, cu finanțare de la Consiliul Județean Bacău și Crucea Roșie Bacău.
Obiectivul principal al proiectului constă în îmbunătățirea calității vieții pentru persoane vârstnice lipsite de posibilități materiale, aflate la limita subzistenței, iar obiectivele specifice ale proiectului menționat sunt următoarele: implementarea serviciilor de îngrijire la domiciliu în vederea soluţionării problemelor sociale si medicale ale vârstnicilor expuşi riscului de a fi marginalizaţi; dezvoltarea şi consolidarea programului de furnizare de servicii care să asigure accesul la îngrijire pentru persoanele dependente; creşterea nivelului de informare, conştientizare şi implicare a comunităţii, cu privire la problemele beneficiarilor, aflati în situație de risc social;  implicarea voluntarilor Filialei Bacău de Cruce Roșie Română in actiunile desfăşurate în perioada derulării proiectului. Valoarea totală a proiectului este de 25 000 lei, dintre care 22 000 lei valoarea cofinanțării Consiliului Județean Bacău.
Pe parcursul celor trei luni de implentare, 24 de persoane vârstnice din localitățile Slănic Moldova și Moinești vor fi susținute prin acordarea de îngrijiri socio-medicale la domiciliu,  prin oferirea de pachete lunare ce conțin alimente de bază, dar și îmbrăcăminte și încălțăminte din depozitul Crucii Roșii Bacău, provenite din donații. În fiecare din localitățile menționate, va exista un angajat al Crucii Roșii Bacău – îngrijitor/îngrijitoare bătrâni la domiciliu, care va efectua servicii de menaj ușor, de igienă, activități de socializare cu persoanele vârstnice, determinarea tensiunii arteriale și a glicemiei, plata utilităților, însoțirea la medicul de familie, realizarea de cumpărături, și altele.
Societatea Națională de Cruce Roșie din România-Filiala Bacău este autorizată pentru practica îngrijirilor la domiciliu cu personal medical angajat, conform AUTORIZAȚIEI DE FUNCȚIONARE, emisă de Ministerul Sănătății nr. 2143/23.05.2017. Totodată, SNCRR – Filiala Bacău deține licența de funcționare nr. 1548/22.02.2016 pentru serviciul social CENTRUL DE ÎNGRIJIRE LA DOMICILIU PERSOANE VÂRSTNICE. SNCRR – Filiala Bacău, are o vastă experiență în practica îngrijirilor la domiciliu, atât a celor socio-medicale, cât și a celor medicale, personal angajat care îndeplinește standardele în domeniu, precum și experiență în derularea unor proiecte similare.

Despre Filiala Bacău a Societății Naţionale de Cruce Roşie România:

Filiala Bacău a Societății Naţionale de Cruce Roşie România asistă persoanele vulnerabile în situații de dezastre și de criză. Prin programele și activitățile sale în beneficiul societății, contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viata, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați la:

Filiala Bacău a Societății Naţionale de Cruce Roşie România- str. Oituz,  nr.61, Bacău
Tel: +40 234 523 733, Fax: +40 372 875 691
E-mail: bacau@crucearosie.ro   


joi, 22 august 2019

Crucea Roșie sprijină 50 de persoane vârstnice, printr-un proiect confinanțat de Primăria Bacău



Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Bacău sprijina in perioada august-decembrie 2019 un numar de 50 de persoane varstnice din municipiul Bacau, in cadrul Proiectului CENTRUL DE SERVICII DE ÎNGRIJIRE ŞI ASISTENŢĂ LA DOMICILIU PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE „DESCHIDEŢI O UŞĂ!”, finanțat de UAT Municipiul Bacău și co-finanțat de organizația noastră.
În fiecare lună de implementare, sunt oferite pachete alimentare, ce conțin alimente de bază -  orez, ulei, mălai, făină, conserve de multe feluri, dulceață, paste, dulciuri, etc, precum şi produse de igienă personală. De asemenea, echipa Crucii Roşii Bacău se deplasează la domiciliul vârstnicilor pentru a acorda asistenta la domiciliu si monitoriza situația beneficiarilor, pentru a ajuta la curățenie, pentru a plăti diferite utilități, pentru a face cumpărăturile sau pur si simplu pentru a petrece timp împreună.
Principalele obiective ale proiectului mentionat sunt: creşterea calităţii vieţii si a acesului persoanelor vârstnice la un trai mai bun prin implementarea serviciilor de ingrijire la domiciliu; acordarea serviciilor de ingrijire la domiciliu de calitate pentru  50 de varstnici  din municipiul Bacău, aflati in situatii de izolare socială, sărăcie extremă, vârstă înaintată, afecţiuni medicale, lipsa de informare cu privire la drepturi şi obligaţii,  dependenţa din cauza unei boli sau a vârstei înaintate; dezvoltarea şi consolidarea programului de furnizare de servicii care să asigure accesul la îngrijire a persoanelor dependente, prin acordarea de servicii sociale-medicale la domiciliu; creşterea nivelului de informare, conştientizare şi implicare a comunităţii, cu privire la problemele beneficiarilor, aflati  în risc social; implicarea voluntarilor filialei Bacău de Cruce Roșie Română in actiunile desfăşurate în perioada derulării proiectului