Timp de două săptămâni, atât în
mediul rural cât și în mediul urban, voluntarii Crucii Roșii Bacău s-au deplasat
pentru a împărți cadouri persoanelor nevoiașe.
Caravana de Crăciun
a Crucii Roșii Bacău, aflată la cea de-a șaptea ediție, și-a propus să-i
sprijine și anul acesta pe băcăuanii cu venituri reduse și să le asigure
acestora cele necesare pentru perioada sărbătorilor de iarnă. În total au fost
distribuite aproximativ 1 000 de pachete, ce s-au îndreptat către persoane vârstnice, copii și familii nevoiașe
din județul Bacău. Aceștia au primit în perioada 9 decembrie-23 decembrie a.c.,
pachete cu alimente, produse de igienă, articole de vestimentație, dulciuri și
jucării. Valoarea cadourilor distribuite s-a situat în jurul valorii de 50 000
lei și au fost achiziționate prin eforturile Crucii Roșii Bacău, fiind
suportate din fondurile campaniei 2%, și din donațiile partenerilor noștri.
Voluntarii nostri
a plecat în fiecare zi pe teren, pe diferite trasee, dintre care menționăm doar
câteva: mun. Bacău, Comănești-Moinești, Oituz-Onești, Traian-Secuieni, Slănic
Moldova, Colonești-Răchitoasa, Buhuși, Dărmănești, Tg. Ocna, Roșiori și altele.
Mulțumim
partenerilor Crucii Rosii Bacău, cu ajutorul cărora am reușit aducem puțină
bucurie oamenilor nevoiași: instituții de învățământ din județul Bacău (Școala
"Alexandru Ioan Cuza", Colegiul National Catolic "Sf.
Iosif", Colegiul Național “Ferdinand I”, Colegiul Naţional "Vasile
Alecsandri", Colegiul Tehnologic "Petru Rares", „Colegiul
Naţional Pedagogic Ştefan cel Mare”, Colegiul
Naţional “Gheorghe Vrânceanu”, Colegiul Național de Arte "George Apostu", Școala
Generală Liviu Rebreanu, Școala Generală G.M. Cancicov, Școala Generală din
com. Lespezi, Colegiul Național Dimitrie Ghika din Comănești – unde am decis ca
resursele financiare colectate să rămână la dispoziția unității de învățământ -
Liceul Tehnologioc din Onești, Școala Generală din com. Dofteana), Carrefour BACAU,
SELGROS Cash & Carry Bacau, METRO Cash & Carry Bacau, SC Inan Impex
SRL, dar și cetățenilor inimoși, care au contribuit la Caravana noastră.
Ne îndreptăm cu
un gând special de mulțumire către CORA BACĂU, un partener permanent al proiectelor
noastre si care a sprijinit Caravana de Craciun prin substantiale donații în
alimente, hăinuțe pentru copii, jucării și dulciuri și spre Asociația Betania,
care a sprijinit, de asemenea, proiectul Crucii Roșii Bacău.
În cadrul acestui
proiect, voluntarii Crucii Roșii Bacău au realizat și o distribuție de tichete
sociale în valoare de 50 de lei pentru aproximativ 100 de persoane afectate de
sărăcie.
Ne bucurăm că am
reușit să ne depășim obiectivele propuse, dar și rezultatele de anul trecut ale
Caravanei de Crăciun. Vă dorim tuturor un Crăciun Fericit și un An Nou plin de
bucurii. La mulți ani!