În această dimineață, începând cu
orele 10:00, la sediul Crucii Roșii, din cadrul Centrului de Îngrijiri la
domiciliu, proiect finanțat de Consiliul Județean Bacău și de Consiliul Local
Bacău, s-au adunat 25 de vârstnici care și-au sărbătorit ziua împreună cu
voluntarii Crucii Roșii Bacău. Pentru ei această zi semnifică un prilej de
bucurie, de reîntâlnire și socializare cu
ceilalți vârstnici.
Domnul și doamna Dodiță, sunt 2
dintre cei mai voioși bătrânei chiar dacă
odată cu vârsta și starea lor de sănătate a devenit mai precară, ne-au
spus că „Toate
activitățile și sprijinul pe care Crucea Roșie Bacău le face pentru noi ne sunt
de mare folos, ne ajută să mai zâmbim și noi și să mai uităm de amărăciunea
vieții”.
Unul dintre bunicii noștri cei mai sfioși și triști este și doamna
Matache, care la fiecare vizită a voluntarilor Crucii Roșii își găsea întotdeauna
forța să ne mulțumească și să ne zâmbească, deși este foarte bolnavă.
Pentru a ajunge astăzi, la evenimentul dedicat lor, mulți
dintre vârstnici au renunțat chiar și la programul lor obișnuit. Dna. Matache
ne-a zis că “Dis-de dimineață, am fost la medic pentru a-mi da o rețetă și apoi
am venit aici, la sediul Crucii Roșii. Trebuia să mă duc și la Biserică dar am preferat
să vin aici deoarece așteptam de săptămâna trecută această zi. Nu m-am mai
întâlnit de mult cu celelate persoane și vroiam să îi mai văd, pentru a mai
schimba câte o vorbă, așa ca între bătrânei”.
În această zi de sărbătoare,
Crucea Roșie Bacău le-a oferit celor 25 de vârstnici și câte o consultație gratuită
pentru fiecare bunic în parte, efectuată de către unul dintre medicii voluntari
ai Crucii Roșii, din cadrul programului de Consultații pacienți la domiciliu.
În urma analizelor, am constatat
că majoritatea dintre vârstnici au probleme cu tensiunea și cu glicemia. Unii dintre aceștia, au
primit și sfaturi medicale pentru a-și ține sub control tensiunea arterială,
iar cei care au fost depistați cu hiperglicemie li s-a recomandat să își monitorizeze
periodic glicemia și să adopte un regim alimentar care să le echilibreze
nivelul glicemiei aproape de valorile normale.
Un alt moment emoționant, pe
lângă revederea acestora, a fost și
surpriza făcută familiei Paraschiv care a împlinit 50 de ani de conviețuire. Cei
doi au fost profund impresionați de primirea unei diplome și a unui cadou din
partea noastră.
Ne-ați oferit clipe de emoție intensă.
Pentru câteva minute am fost complet copleșită. Suntem foarte fericiți! Vă
mulțumim din suflet”, ne-a
declarat d-na Maria Paraschiv.
În încheiere, voluntarii le-au
pregătit un tort festiv și le-au oferit pachete igienico-alimentare.