luni, 27 aprilie 2009

Simulare de seism, cu o zi inainte de cutremurul de 5,3 grade

La Colegiul “C. Negri” din Tirgu Ocna a avut loc vineri, 24 aprilie, o activitate de educatie antiseismica, la care au participat elevi, profesori si cetateni ai orasului. Scopul activitatii a fost pregatirea populatiei in cazul producerii de cutremure si exemplificarea modalitatilor eficiente de interventie. Elevii au fost invatati sa stea linistiti, sa nu iasa pe holuri si scari si sa se ascunda sub banci, iar interventia prompta a pompierilor si a formatiunii de Crucea Rosie a fost apreciata de toti cei prezenti la actiune. “A fost o actiune benefica, deoarece riscul producerii unor seisme la noi in tara este destul de ridicat. Elevii au deprins normele si regulile de protectie si au invatat ce trebuie sa faca in timpul si dupa producerea unui cutremur”, a declarat prof. Elena Motei, coordonatorul activitatii. La actiune au participat Detasamentul de Pompieri Onesti, Crucea Rosie Bacau, Serviciul pentru Situatii de Urgenta si Politia Tirgu Ocna. La o zi de la actiune, in zona Vrancea, la adincimea de 120 km, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter, care a durat cinci minute si a fost resimtit in mai multe zone ale tarii.

(Romulus Dan BUSNEA)

Sursa: Ziarul de Bacau

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.