Eu si Crucea Rosie

In mintea mea au inceput sa rasune rasetele copilaresti pierdute in ecouri, lovite de teii batrani ce au fost zamislite intr-o minte inocenta. Imi amintesc prima zi de scoala inmuiata in miros de frunze vestejite ratacite de vant, mangaiate de lacrimile unei veri abia pierdute, ploi ce impletesc in minte acea amintire.

        Iernile sunt acum tablouri de mainile unui copil ce viseaza jucandu-se in zapada, alunecand cu o sanie vesela pe un derdelus ce pare de zahar in bataia razelor argintii sau privind prin geamul aburit de mirosul de cozonac, ninsoarea grea cum se asterne, tablouri inramate cu flori de gheata ce vor atarna pe vecie in amintirile mele.

         Cerul are grija sa impleteasca zilnic lumina si intunericul pentru noi, iar marea se arunca in orice secunda peste nisipul insetat :D.

  Imi amintesc de ziua in care am renuntat la toate inutilitatile , la ignoranta, la egoism, gandindu-ma la viitor, la planuri, la oameni care sufera.Totul este fals, regizat. As vrea sa cred ca totul este doar o punere in scena a unei piese si urmeaza sa cada cortina si se va sfarsi.Dar...intru pe sub cortina...trezindu-ma intr-o incapere destul de mare, insa atractiva, unde erau oameni linistiti, amabili, avand doar un singur scop: acela de a ajuta persoanele, de a aduce un zambet pe fetele lor si nu in ultimul rand ameliorandu-le suferintele.

       Prima zi la, Crucea Rosie, eram ca o buburuza batuta de vant, ametita de tot ce se invartea in jurul meu si uimita de daruirea trup si suflet al voluntarilor pentru orice. Incetul cu incetul , am inteles ce inseamna daruirea aceasta catre oameni, am incercat pe cat posibil sa ma integrez, sa ajut, sa aduc si eu o bucurie la randul meu celor nevoiasi.

      Mi se scufunda gandurile ce rod existenta pana la un nimic ce se confunda cu cenusa si praful, fara sa apreciez simplitatea si frumusetea pura a unei lumi pline de minuni ascunse ce pot fi, daca stiu sa privesc. 

       Datorita Crucii Rosii, mi-am deschis orizonturile, am invatat sa am rabdare, sa gandesc, sa privesc, sa inteleg durerile altora si nu in ultimul rand acordarea primului ajutor care este intru totul benefica si necesara.
       A trecut un an cu aripi frante, am inteles mai mult sau mai putin suferintele oamenilor si am incercat sa fiu mai buna cu ceilalti, lasandu-mi egoismul departe.

     Va multumesc pentru ce ati facut pentru mine si imi pare rau daca v-am dezamagit

 Big hug for my family :D >:D<..

Articol redactat de voluntara noastra, Iordache Sonia Ioana