În
municipiul Bacău s-a
desfășurat marți, 24 septembrie, un exercițiu de protecție civilă în caz de
cutremur, în conformitate cu Planul de pregătire în domeniul situaţiilor de
urgenţă în anul 2013 al judeţului Bacău.
Scenariul dupa care s-a realizat
exercitiul este următorul: la 11.15 a avut loc un cutremur de pământ cu
magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter cu epicentrul în zona Vrancea.
Cutremurul a durat 30 secunde si a fost resimţit în zona de sud – est a
României, cu o intensitate mai mare în localităţile: Bucureşti, Galaţi, Buzău,
Focşani, Râmnicu Sărat, Bacău, Vaslui şi Iaşi. Staţiile de seismologie au
anunţat posibilitatea apariţiei unor replici ale acestuia.
Ca urmare, au rezultat numeroase
pierderi umane şi materiale și s-au produs incendii şi explozii. În municipiul
Bacău, cutremurul a fost resimţit cu intensitatea VIII pe scara Mercalli și a
fost afectată în mod deosebit zona centrală.
Urmare a cutremurului, pe B-dul
Alexandru cel Bun intersecţie cu str. Florilor, a avut loc un accident rutier
în care a fost implicat un autocamion a societăţii CRAB Bacău ce transporta
clor.
Voluntari ai Crucii Roșii Române,
filiala Bacău, au „jucat” rolul victimelor în cadrul scenariului expus. Au fost
în total 30 de victime, dintre care 10 persoane decedate, 10 persoane rănite grav
și 10 persoane rănite superficial. De asemenea, Crucea Roșie Bacău a contribuit
la buna desfășurare a exercițiului cu o echipă de căutare și salvare, formată
din patru oameni, precum și cu o ambulanță pentru efectuarea transportului răniților.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.