joi, 17 ianuarie 2013

Acordă și tu câteva procente de fericire! Contribuie 2% pentru 100% fericire!






Având în vedere că în această perioadă, Crucea Roșie Bacău  desfășoară Campania "Contribuie 2% pentru 100% fericire!", ne-am propus să-i aflăm mai multe despre relevanța direcționării a 2% din impozitul pe venit, de la d-ra Marlena CLEANU, Manager Proiecte Crucea Roșie Bacău.



“Așa cum știți, orice persoană fizică sau juridică, poate direcționa 2% din impozitul pe venit către un ONG, care în mod normal, oricum se duc la stat. Însă mulți dintre cetățeni încă nu știu că acești 2% pot fi redirecționați. Și ceea este și mai grav, este faptul că multora nu le pasă. Astfel de persoane, merg pe considerentul că firma la care lucrează va direcționa cei 2% în locul lor.

Este greu de crezut, și totuși indiferența sau comoditatea încă există în rândul multora dintre noi. Chiar și printre cunoștințele mele am întâlnit fel de fel de răspunsuri care confirmă că se preferă nepăsarea, când i-am întrebat dacă știu ce înseamnă cei 2%: «Da știu.. Dar de ce să mă complic, și să am bătăi de cap pentru a mă documenta despre cei 2% din impozitul pe venit, după care să completez nu stiu ce formular?»
  Alții spun că au timp pentru a se decide, și în final ajung să nu mai direcționeze 2% din impozitul pe venit, nicăieri.




De ce să nu folosim în mod logic și conștient cei 2%?
Decât să îi lăsăm să se irosească, putem face ceva util cu aceștia. Putem să arătăm că ne pasă și că putem ajuta! Nu ne costă nimic! Trebuie dpar să avem răbdarea de a ne informa și apoi să completăm câteva date în formularul de direcționare a 2%. Acești 2% pot varia de la un salariu la altul, iar convertiți se adună și conduc la fapte mărețe.”


Dacă nu știți încă unde să îi direcționați, dl. Dan Marcel BABLIUC, director Crucea Roșie Bacău, ne ilustrează în continuare câteva dintre motivele cele mai importante, pentru a alege să îi direcționăm către Crucea Roșie Bacău.




Nu trebuie să fim neapărat bogați pentru a putea ajuta. Oricine este salariat, poate contribui la fericirea altora. Nu te costă absolut nimic. Poate doar puțin timp și răbdare... Și bineînțeles, dorința de a face ceva util pentru comuniate!

Prin intermediul campaniei Crucii Roșii Bacău, "Contribuie 2% pentru 100% fericire!" dorim să informăm publciul că poate alege să acorde câteva procente de fericire. 




Ce înseamnă acest lucru? 
Este vorba despre un simplu gest, acela de a direcționa cei 2% din impozitul pe venit, pe anul 2012, către Crucea Roșie Bacău?


De ce tocmai către această organizație? 
Într-adevăr sunt tot mai multe instituții care demarează o astfel de campanie. Însă pentru Crucea Roșie Bacău campania 2% este vitală. Și nu numai pentru organizație, ci și pentru beneficarii noștri. Pentru a-i putea sprijini în continuare avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. Numărul persoanelor vulnerabile este în continuă creștere iar fondurile noastre devin insuficiente pentru a face față solicitărilor. De aceea, campania 2% reprezintă o resursă importantă, datorită căreia în anul 2012 am reușit să dezvoltăm Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău. De asemenea, am asigurat continuitatea îngrijirilor socio-medicale, la domiciliu pentru 120 de vârstnici. 

Anul acesta,  prin fondurile din campania 2%, ne-am propus să investim nu numai în Serviciul de Ambulanță și cel social, ci și în domenii de activitate precum educația și sănătatea, primul ajutor și intervenția în situații de urgență.

În condițiile în care, la nivel local, în fiecare an ne confruntăm cu situații de urgență provocate fie de calamități naturale (inundații, ninsori abundente etc. ), fie de alți factori (accidente, ) avem nevoie de fonduri pentru a interveni oricând cu echipaje cât mai bine pregătite și materiale necesare pentru a acoperi nevoile pe termen imediat și apoi, pe termen mediu și lung ale sinistraților.

Deoarece anul trecut, numărul copiilor aflați în situații de risc ( abandon școlar, sărăcie, boli etc.) a crescut, ne propunem ca prin programe de acces la educație și prin programul Banca de alimente să le oferim acestora, oportunitatea de a se bucura copilărie.

Nu îi vom uita însă nici pe bunicii din cadrul Centrului de Îngrijiri la domiciliu, pentru care fericirea deplină înseamnă a nu fi uitați și neîngrijiți.

În plus față de alte organizații, pentru a vedea în ce se transformă cei 2%, în primul semestru al fiecărui an, puteți accesa raportul anual de activitate al filialei, raport care va putea fi găsit atât pe bolg cât și pe site-ul www.crucea-rosie.ro.






Din cele aflate, putem alege să oferim câteva procente de fericire celor care sunt mai puțin fericiți. Aceștia, își vor găsi fericirea în sprijinul nostru. Crucea Roșie Bacău împreună cu voi, contribuie la binele comunității. Puteți arăta că vă pasă de libertatea pe care o avem, de a nu lăsa cei 2% din impozitul pe venit să se ducă la stat!

Voi ce părere aveți despre direcționarea a 2% din impozitul pe venit? Săriți în sprijinul copiilor care nu știu ce înseamnă o copilărie fericită sau a vârstnicilor care se chinuie să supraviețuască? Vreți să îi ajutați pentru a le mai ușura suferința? Sau stați pe tușă?

Sperăm că veți arăta că românii pot fi solidari, nu numai atunci când se întâmplă un dezastru, și chiar și atunci, fiecare cu pungile pline, pe cont propriu. Haideți să fim uniți acum, înainte ca alte dezastre să se întâmple și înainte ca cei care se chinuie să supraviețuiască să nu mai aibă nicio șansă!

Descarcă de aici Formularul 230! (Pentru angajații cu contract de muncă, care au venituri numai din salarii)
Descarcă de aici Formularul 200! (Pentru angajații care au venituri din alte surse)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.