vineri, 31 august 2012

IMPRESII DIN TABĂRA INTERNAȚIONALĂ DE PREGĂTIRE PENTRU DEZASTRE – BRAȘOV, 2012 (CHEILE GRĂDIȘTEI)


VOLUNTARII CRUCII ROȘII SUNT PREGĂTIȚI  SĂ INTERVINĂ ÎN CAZ DE DEZASTRE

Anul acesta, în perioada 20-26 august a avut loc Tabăra Internațională de Pregătire pentru dezastre a Crucii Roșii Române, devenită deja o tradiție, tabără la care au participat voluntari din toată țara dar și din alte țări precum Bulgaria, Olanda, Italia și Germania. În total, au participat aproximativ 80 de personae.
Tabăra a constat în participarea la câte 6 ateliere din toate cele 8, având posibilitatea de a lucra în echipă și de a dobândi abilități utile pentru viitoarele activități din cadrul Crucii Roșii și nu numai. Pe lângă aceste cursuri, în fiecare zi, voluntarii au avut timp liber și, fiind organizate chiar jocuri de socializare și recreere, a fost timp suficient și pentru distracție.  

La finalul taberei, am cules câteva impresii ale unor voluntari pentru a vedea care sunt rezultatele și semnificațiile atribuite acesteia. Nu înainte de a vă prezenta aceste opinii, vom parcurge o scurtă relatare, per ansamblu asupra taberei și participanților.

Astfel, în prima zi din tabără, voluntarii au sosit energici, veseli și dornici să socializeze, lucru care s-a și realizat. Programul a fost unul de lejer, neavând nimic planificat până a doua zi dimineața.  A urmat așadar, un eveniment de deschidere a taberei la care fiecare participant a avut ocazia să se prezinte pe scurt, după care a urmat o sesiune de prezentări ale  invitaților speciali despre activitățile specifice Crucii Roșii în caz de dezastre, din țara fiecăruia. Scopul acestor informații a fost acela de a integra măsurile de reducere a riscurilor în acțiunile de răspuns la dezastre.  

A treia zi, toți erau pregătiți de acțiune, care pe la atelierul de logistică, care pe la  shelter sau wash. Important este că toți erau echipați, făcând față vremii neprielnice, când a început o ușoară ploaie. Desigur că pentru cei care au participat la cursurile organizate în interior, nu a fost o problemă, însă pentru cei de la atelierul de logistică, picăturile de ploaie au îngreunat puțin situația. Și nu pentru voluntari, ci pentru cameramanul de la TVR1, care împreună cu doamna Iuliana Tudor a luat câteva cadre și interviuri,  ce urmează să fie difuzate la Gala Crucii Roșii din 23 septembrie. 

Bineînțeles, doamna Tudor și-a luat în serios însă și meseria de a fi voluntar. A participat la sesiunea de informare despre diferitele instalații și echipamente tehnice, după care a pus ea însăși mâna pe generatorul de curent pentru a-l porni. 

Un rol aparte l-a avut și Alberto Monguzzi fiindcă acesta a reușit să le stârnească interesul tuturor participanților la aelierul său de adăpost (shelter). Chiar și la masa de prânz, după ce cursul s-a terminat, voluntarii discutau între ei despre acele hărți pe care ei le-au desenat pentru a simula organizarea unei tabere de sinistrați. 

Posibilitatea de a-și folosi creativitatea și inteligența, au avut-o și în următoarele două zile. Voluntarii au parcurs o serie de informații valoroase de la fiecare atelier, după cum urmează: Needs assessment – cunoașterea nevoilor pentru planificarea intervenției, Psychological Support – pentru exersarea abilităților de acordare de suport psihologic, Communication – pentru dobândirea noțiunilor de bază referitoare la comunicare cu media în situații de criză și dezastre, Wash – noțiuni introductive privind acoperirea necesităților de apă, igienă și salubritate, First-aid – dobândirea și exersarea noțiunilor de aplicare a primului ajutor de bază, Team-building – atelier de aplicații pentru dezvoltarea lucrului în echipă
Se pare că zilele au trecut, însă voluntarii noștri au devenit tot mai plini de viață și veseli. În ciuda nopților petrecărețe, ei s-au trezit de fiecare dată cu plăcere, fiind prezenți la toate ateliere de lucru la care s-au înscris.  

În ultima zi, voluntarii Crucii Roșii au plecat încrezători în forțele lor, mult mai pregătiți pentru a interveni în caz de dezastre și pentru a face lucruri cu adevărat mărețe. Pentru aceștia se pare că voluntariatul se află adânc înrădăcinat în suflet, dându-le puterea de a acționa. Ei și-au găsit propriul lor vis pe care să și-l îndeplinească.



IMPRESII ALE VOLUNTARILOR

 
"Am avut parte de o săptămână grozavă alături de colegii mei din Crucea Roşie Română , săptămână în care am reuşit să îmi fac noi prieteni, şi în care am reuşit să învăţ multe lucruri noi despre conceptul de intervenţie în situaţii de urgenţă. Cele mai interesante workshop-uri mi s-au părut cele de "Shelter", "Needs Assesments" şi "Comunicare". Desigur nu pot să dau la o parte celelalte ateliere, având în vedere că fiecare are importanţa sa, care de cele mai multe ori este una majoră, toate aceste elemente construind o adevărată punte de legătură necesară susţinerii conceptului de intervenţie în situaţii de urgenţă. 

Vreau să multumesc Staff-ului şi coordonatorilor fiecărui atelier în parte pentru răbdarea şi devotamentul de care au dat dovadă şi pentru că ne-au învăţat lucruri care cu siguranţă ne vor fi de folos în viitor!" (Alexandru Filioreanu, voluntar al Crucii Roșii Române, Filiala Iași)


"Tabăra Internaţională de Pregătire în Situaţii de Urgenţă, organizată anul acesta la Cheile Grădiştei - Moeciu, din perspectiva mea a fost o reuşită. Singurul lucru care m-a întristat a fost că nu am fost cazaţi împreună, ci am fost împrăştiaţi în diferite vile din complex, dar asta nu a fost deloc o problemă pentru noi. Prin organizarea acestei tabere Crucea Roşie Română a reuşit încă o dată să reunească voluntari din toată ţara într-un singur loc. 

După o scurtă perioadă de timp mai înceţoşată în care încă nu se creaseră acele legături între voluntarii din filiale diferite, am ajuns să ne cunoaştem şi tabăra a prins o altă culoare. Încă din a 2-a zi de tabără, priveliştea din Complexul Cheile Grădiştei a început să fie nuanţată în Roşu şi Alb, culorile semnificative ale Crucii Roşii. Unii din noi au avut ocazia să acumuleze informaţii importante în vederea intervenţiei într-o situaţie de dezastru, iar altţi doar şi-au reîmprospătat cunoştiinţele acumulate în taberele anterioare. 

 În deschiderea taberei a avut loc prezentarea staff-ului, a invitaţilor veniţi din filiale de Cruce Roşie din ţări ca Germania, Olanda, Italia şi Bulgaria, dar nu în ultimul rând a voluntarilor veniţi din toată ţara pentru a acumula noi cunoştinţe. Invitaţii venitţi din afara ţării ne-au prezentat pe scurt modul de intervenţie al Crucii Roşii din acele locuri,într-o situaţie de dezastru. 

 Ca să spun câteva cuvinte despre cele 6 din 8 ateliere la care am participat le voi lua într-o ordine aleatorie. Psychosocial support - un element foarte important  în desfăşurarea unei situaţii de dezastru deoarece se numără printre primele elemente folosite în intervenţia noastră ca voluntari în detaşamentele de dezastre ale Crucii Roşii. Am învăţat anumite tehnici în acordarea suportului psihologic, anumite replici care trebuie sau nu trebuie spuse unei persoane afectate de un dezastru natural. Wash - un atelier ţinut de doi voluntari cu o experienţă bogată în activităţile Crucii Roşii, printre care Mex(Ionuţ Micu), actual voluntar al Crucii Roşii Nigeriene, care ne-a povestit printre noţiunile ce ţineau de desfăşurarea cursului, şi câteva idei despre nivelul şi condiţiile de viaţă al populaţiei nigeriene. Am discutat despre salubritate, igienă şi mai ales despre APĂ. Shelter - un curs esenţial în intervenţia într-o situaţie de dezastru; a fost ţinut în limba engleză de un reprezentant al IFRC venit din Italia, Alberto Monguzzi. Am învăţat cum să organizăm tabere de sinistraţi de anumite capacităţi şi cum să alegem tipul de tabără pe care să îl organizăm în funcţie de nevoile populaţiei afectate. Logistica - un curs de asemenea important, în care am învăţat să utilizăm anumite echipamente din dotarea Crucii Roşii Române, cum ar fi: balon de iluminat, generatoare de curent monofazate şi trifazate, pompa de apă, staţie de epurare a apei, tun cu aer cald şi nu în ultimul rând am învăţat să montăm corturi pentru sinistraţi prin realizarea unei munci  în echipă. First Aid - un curs educativ, în care am învăţat anumite tehnici şi proceduri nou implementate în acordarea primului ajutor de bază. Team-building a fost un curs distractiv prin care ne-am dezvoltat abilităţile de lucru în echipă, dar care ne-a ajutat de asemenea să ne cunoaştem mai bine. În programul taberei au mai fost 2 cursuri Needs-assessment şi Comunicare, la care eu nu am putut participa din păcate, deoarece timpul ne-a permis fiecărui voluntar să participăm doar la 6 ateliere din cele 8. Opţional, cele trei reprezentante ale Crucii Roşii Olandeze s-au oferit voluntare să ne prezinte anumite tehnici folosite de Crucea Roşie Olandeză în acordarea primului ajutor. 

Pe lângă partea teoretică şi educativă a taberei, a fost şi partea din afara cursurilor, în care am avut ocazia să ne cunoaştem, să schimbăm impresii şi idei între filiale şi voluntari, şi bineînţeles să ne distrăm. Pe lângă fiecare seară petrecută afară cu chitara, în finalul taberei a fost şi un foc de tabără înconjurat de 4 chitarişti şi de zeci de voluntari, cărora li s-au alăturat şi alţi oameni cazaţi în Complexul Cheile Grădiştei, dornici să îşi petreacă seara într-o atmosferă de distracţie. Pe scurt a fost o tabără reuşită, educativă şi distractivă." (Remus Bobârnac, voluntar al Crucii Roșii Române, Filiala Bacău)
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.