Filiala Bacău a Societăţii Naţionale de Cruce Roșie România, în calitate de Promotor de Proiect, a organizat pe data de 25 mai 2022 Sesiunea de informare publică despre Proiectul “Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună!”, în sala de ședințe din cadrul Primăriei Comănești. În debutul evenimentului, coordonatorul de proiect și director al Crucii Roșii Bacău, Dan-Marcel Babliuc, a prezentat liniile generale ale proiectului, rolul finanțării și al partenerilor, iar primarul orașului Comănești, Viorel Miron, a făcut referire la beneficiile înregistrate la nivelul locuitorilor din cartierul Șupan, Comănești. De asemenea, președintele Asociației Europene a Romilor pentru progres și Promovare Interculturală, Doru Tănase, a vorbit despre importanța acțiunilor educative non-formale și cultural–artistice de promovare a obiceiurilor și tradițiilor etniei rome, derulate în cadrul proiectului.
Ştiri de la alte filiale din ţară
Istoricul si Principiile Fundamentale ale Crucii Rosii
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 27 mai 2022
Sesiune de informare publică la Comănești, derulată în cadrul Proiectului "Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună!"
vineri, 11 martie 2022
„Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună!”: Crucea Roșie Bacău ajută comunitățile de romi din Blăgești și Comănești
Bacău, 11 martie
2022
Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie din
România implementează în perioada 01.02.2022-30.09.2023 Proiectul “Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai
bună!”, în parteneriat cu Primăria Blăgești, Primăria Comănești și Asociația
Europeană a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală și în colaborare
cu Consiliul Județean și cu Instituția Prefectului Județului Bacău.
Proiectul
este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului “Dezvoltare
locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, administrat de Fondul
Român de Dezvoltare Socială, în calitate de Operator de Program.
Proiectul “Echitate pentru
sănătate, echitate pentru o viață mai bună!” are ca obiectiv general creşterea incluziunii sociale şi
abilitarea a 1400 de romi din zone rurale și urbane
marginalizate ale județului Bacău: satele Buda-cătun Șipote și Poiana Negustorului din comuna Blăgești și
cartierul Șupan din orașul Comănești. Pentru îndeplinirea obiectivului
general, va
fi furnizat un pachet de servicii medicale și de educație pentru sănătate,
concomitent cu organizarea de acțiuni conjugate pentru încurajarea participării
active a romilor la procesul de luare a deciziilor şi la promovarea
combaterii discriminării.
Activitățile proiectului cuprind: instruiri pe teme de educație pentru sănătate pentru 540 de persoane
adulte de etnie romă și pentru 865 de elevi (dintre care 440 romi) elevi în
școlile din comunitățile vizate; furnizarea de servicii medicale prin
consultații realizate la domiciliu pentru 200 de persoane vârstnice de etnie
romă și 50 de bolnavi cronici, consultații stomatologie gratuite pentru 90 de
copii de etnie romă; formarea unui număr de 40 tineri romi/tinere rome (dintre
care minim 75% femei) în voluntari ai Crucii Roșii Bacău, după obținerea
certificării prin parcurgerea și absolvirea cursului de prim-ajutor;
desfășurarea de ateliere și demonstrații de prim-ajutor de bază, cu
participarea a 180 de mame, însoțite de copii mici; derularea de consilieri
social-suportive și consilieri juridice; acțiuni educative non-formale și
cultural–artistice de promovare a obiceiurilor și tradițiilor etniei rome. Toate persoanele participante la activitățile
proiectului vor beneficia de sprijin material, după caz: pachete alimentare și
pachete cu produse de igienă, ghiozdane echipate pentru elevi, kit-uri de
igienă orală.
De asemenea, în cadrul proiectului vor fi înființate și
dotate trei puncte de prim ajutor de bază, în locuințele a trei familii, una în
fiecare comunitate. Familiile de “salvatori comunitari” vor fi
instruite prin traversarea unui curs intensiv de prim ajutor de bază, și vor
avea rolul de a rezolva urgențe minore din comunitate și prevenirea agravării
situației în cazul unor urgențe majore.
Valoarea totală a proiectului este de 2.972.333,25
lei, dintre care valoarea grantului este de 2.912.558,75 lei.
Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați la: Filiala
Bacău a Societății Naţionale de Cruce Roşie din România: str. Oituz, nr.61,
mun. Bacău, jud, Bacău, tel: +40 234 523 733, e-mail: bacau@crucearosie.ro.
Mai multe informatii despre Programul Dezvoltare locala si Granturile SEE: www.frds.ro, www.eeagrants.ro.
joi, 10 martie 2022
Echipa Crucii Roșii Bacău se află la Iași pentru a ajuta refugiații ucraineni
Angajați și voluntari ai Crucii Roșii Bacău se află
în aceste zile în județul Iași, în vama Sculeni și la aeroport, pe unde intră
zilnic în România mii de refugiați ucraineni. Colegii noștri s-au alăturat
eforturilor echipei filialei Iași, acordând asistență populației civile care
fuge din calea războiului. Cetățenii
ucraineni care ajung în țară primesc ceai cald, cafea, mâncare, produse
igienice, pături, produse pentru copii (scutece, lapte praf, hrana pentru
copii). De asemenea, le este facilitată legătura cu alți membri ai familiei
rămași acasă prin oferirea de cartele telefonice cu roaming.
O altă
activitate recentă a Crucii Roșii Bacău a constat în oferirea unei donații în
valoare de 6.000 lei unei firme de transport din Bacău, care aduce civili
ucraineni în România. Chiar noaptea trecută, au ajuns de la Chișinău în Bacău peste
o sută de persoane, momentan cazate la Centrul de refugiați de la Liceul Letea.
Acestea își vor continua drumul cu trenul, cu destinația București.
Reamintim că Societatea Națională de Cruce
Roșie din România a lansat apelul „Umanitatea nu are graniţe” pentru a veni în
sprijinul cetăţenilor ucraineni care şi-au părăsit ţara. Crucea Roşie Română este o organizaţie umanitară cu rol
de sprijin secundar în asigurarea cazării persoanelor evacuate sau refugiate,
asigurarea apei potabile şi hranei pentru persoanele afectate sau evacuate,
asigurarea şi distribuirea ajutoarelor, organizarea primirii şi distribuţiei
ajutoarelor umanitare de urgenţă.
luni, 7 martie 2022
Mulțumim tuturor donatorilor care sprijină refugiații ucraineni!
Mulțumim tuturor băcăuanilor cu suflet mare care sprijină populația civilă refugiată din Ucraina!
Echipa Crucii Roșii Bacău participă la recepționarea și înregistrarea donațiilor
Echipa Crucii Roșii Bacău este prezentă zilnic la Centrul de afaceri și expoziții, punctul central de primire a donațiilor de la populație și opratori economici, pentru ajutorarea populației refugiate din Ucraina. Colegii noștri participă la sortarea și înregistrarea donațiilor primite, alături de reprezentanții IGSU și ai Poliției Locale și de alți voluntari. Mulțumim tuturor!
Umanitatea nu are granițe
Echipa Crucii Roșii Bacău a venit
în sprijinul cetățenilor ucraineni cazați în căminele Universității “Vasile
Alecsandri” cu produse de igienă: săpun, pastă de dinți, periuțe de dinți,
șampon, gel de duș, hârtie igienică, prosoape de hârtie, șervețele umede,
scutece, detergent automat, precum și cu produse farmaceutice împotriva
răcelii.
De asemenea, la Centrul de refugiați de la Colegiul Tehnic Letea au dus pachete cu alimente și produse de igienă, dezinfectant de mâini, scutece pentru copii, cafea.
Să nu uităm că oamenii din Ucraina sunt acum nevoiți să fugă din calea războiului ca să își salveze viețile. Ale lor și ale copiilor lor. Putem să le fim aproape și tot ce trebuie să facem este să fim oameni. Iar oamenii ajută oameni.
miercuri, 29 decembrie 2021
Activitățile anului 2021 in imagini
Să ne amintim împreună de cele mai importante proiecte și activități din
anul 2021: sprijinirea persoanelor vulnerabile cu produse alimentare și de
igienă, consultații medicale la domiciliu, programe împotriva abandonului
școlar, îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice, Concursul Sanitarii
pricepuți, cursuri de prim-ajutor, implicare în campaniile de vaccinare
împotriva COVID-19 și în campanii de informare, ajutoare pentru cei afectați de
inundații, instruiri adresate voluntarilor, transport pacienți cu ambulanța,
asigurarea asistenței medicale la diferite spectacole sau competiții, și multe
altele.
Mulțumim partenerilor noștri, sponsorilor și donatorilor, echipei inimoase de angajați și voluntari ai Crucii Roșii Bacău, fără care nimic din toate acestea nu ar fi posibile. Rămânem în continuare dedicați misiunii noastre umanitare și dorim tuturor un an 2022 mai bun, cu sănătate și multe bucurii!

.jpg)

