Să ne amintim împreună de cele mai importante proiecte și activități din
anul 2021: sprijinirea persoanelor vulnerabile cu produse alimentare și de
igienă, consultații medicale la domiciliu, programe împotriva abandonului
școlar, îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice, Concursul Sanitarii
pricepuți, cursuri de prim-ajutor, implicare în campaniile de vaccinare
împotriva COVID-19 și în campanii de informare, ajutoare pentru cei afectați de
inundații, instruiri adresate voluntarilor, transport pacienți cu ambulanța,
asigurarea asistenței medicale la diferite spectacole sau competiții, și multe
altele.
Mulțumim partenerilor noștri, sponsorilor și donatorilor, echipei inimoase de angajați și voluntari ai Crucii Roșii Bacău, fără care nimic din toate acestea nu ar fi posibile. Rămânem în continuare dedicați misiunii noastre umanitare și dorim tuturor un an 2022 mai bun, cu sănătate și multe bucurii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.