Caravana
Iepurașului, ediția a VIII-a, organizată de Crucea Roșie Bacău, a ajuns la
final. Pe parcusul a două săptămâni, voluntari și angajați au distribuit
pachete alimentare cu produse de bază către persoane nevoiașe, singure, vârstnice,
familii cu mulți copii. Cu alte cuvinte, am încercat să îmbogățim puțin masa de
Paște a acestor oameni.
Zilnic, mașinile
Serviciului de Ambulață al Crucii Roșii Bacău au mers la distribuție în
municipiul Bacău și în alte comune din județ, dintre care menționăm: Colonești,
Măgirești, Măgura, Mărgineni, Motoșeni, Nicolae Bălcescu, Oituz, Palanca, Răcăciuni,
Răchitoasa, Sascut, Săucești, Secuieni, Secuieni, Traian, dar și orașele Buhuși,
Comănești, Moinești, Onești,
Slanic-Moldova. Chiar și astăzi, în ultima zi a Caravanei, echipa Crucii Roșii
Bacău a mers pe teren, pentru a ajuta persoanele sărace din comunele Gârleni și
Letea Veche.
În total, peste
1000 de astfel de pachete alimentare au ajuns la beneficiarii noștri. Suntem
datori să mulțumim tuturor celor care ne-au susținut eforturile: CORA Bacău,
Carrefour Bacău, INAN, KANGOO CLUB BACAU, instituțiilor de învățământ partenere:
C.N. Ferdinand, Scoala Gimnazială Al. I. Cuza, Școala Gimnazială Domnița Maria,
Școala Gimnazială Alecu Russo, Școala Gimnazială Zemeș, și altele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.