Crucea Roșie
Română, filiala Bacău, s-a implicat în cazul lui Andrei Chirieac, un băiat de 17
ani din Bacău, diagnosticat în urmă cu patru luni cu osteosarcom (tumoră
malignă) la genunchiul stâng.
Tratamentul
medical a constat în patru ședințe de chimioterapie, după care a fost necesară
o intervenție chirurgicală imediată, prin care să fie înlocuită partea afectată
cu endoproteză de genunchi. Orice întârziere, deviere de la tratament sau
operație ar fi putut avea consecințe iremediabile. Endoproteza presupune un
cost de aproximativ 15.000 de euro, o sumă mult prea mare pentru părinții
băiatului, oameni cu posibilități materiale reduse.
Tatăl băiatului,
Chirieac Vasile, este cel care a adus cazul în atenția Crucii Roșii Române, filiala
Bacău, și ne-a adresat rugămintea de a-i sprijini demersurile, prin deschiderea
unui cont pe numele nostru, având în vedere statutul de ONG de utilitate
publică al Societății Naționale de Cruce Roșie, filiala Bacău.
Ne bucurăm că acțiunile
sale au fost încununate de succes și că într-un răstimp scurt a reușit să adune
suma necesară operației. Astfel, Andrei Chirieac a putut să plece în Italia,
acolo unde s-a desfășurat operația atât de necesară, operație încheiată cu succes.
Mulțumim tuturor
celor care l-au sprijinit cu donații în bani în contul Societății Naționale de
Cruce Roșie, filiala Bacău, deschis special pentru acest caz: SC AEROSTAR SA Bacău, AGROINDUSTRIALA SA
Bacău, PARTENER SRL, FURGON SERV SRL, ANAS TRADING SRL, FIALD IMOBILIARE SRL,
ELMET INTERNATIONAL SRL, dar și celorlalți donatori, precum SC DEDEMAN SRL și
alții.
Ne bucurăm din
suflet că băiatul va putea merge din nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.