În
data de 11 octombrie a.c., în cadrul Zilelor Educației Nonformale, voluntari ai
Crucii Roșii Române, filiala Bacău, au susținut sesiuni de Drept Internațional
Umanitar în mai multe școli și licee din municipiul Bacău.
Dreptul internaţional umanitar reprezintă un ansamblu de reguli care din
considerente de ordin umanitar caută să limiteze efectele unui conflict armat.
Dreptul internaţional umanitar protejează acele persoane care nu participă sau
care nu mai participă la ostilităţi şi restricţionează mijloacele şi metodele
de război. De-a lungul timpului, regulile referitoare la dreptul conflictelor
armate s-au referit în mod special la aspecte privind protecţia victimelor
conflictelor armate şi protecţia bunurilor culturale în caz de producere a unui
conflict armat.
Au fost prezentate elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a din cadrul
școlilor Alexandru Ioan Cuza, Mihai
Drăgan, C-tin Platon, Mihai Sadoveanu, Georgeta Mircea Cancicov, dar și
Liceului Pedagogic Ștefan cel Mare și Colegiilor Ferdinand I, George Apostu și
Gh. Vrânceanu principiile de bază ale DIU, prin predarea noțiunilor teoretice
elementare, dar și prin aplicații practice. De asemenea, au fost prezentate
participanților scurte informări referitoare la activitatea Crucii Roșii,
filiala Bacău.
Astfel, voluntarii noștri au fructificat experiența acumulată în Tabăra de Educație Umanitară 2013, desfășurată la Zărnești,
în jud. Brașov, în perioada 27 august - 1 septembrie.
În cadrul atelierelor desfășurate, cei patru
reprezentanți ai filialei Bacău au învățat atunci despre principiile educației
umanitare, despre cum putem mobiliza semenii pentru actiune umanitara sau
despre cum transpunem Principiile Fundamentale ale Crucii Rosii – Umanitate,
Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și
Universalitate - în fapte. Ulterior, aceștia le-au împărtășit și altor colegi
voluntari cunoștințele acumultate, astfel încât acestea să ajungă la un număr
cât mai mare de elevi din școlile și liceele din județul Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.