vineri, 6 martie 2009

Am revenit printre prieteni

Crucea Rosie, pentru mine inseamna la momentul de fata o noua viata si un nou curs al acesteia. Aceasta organizatie, pentru mine, este ca un nou inceput de a vedea lucrurile cu alti ochi, dintr-o alta perspectiva. Ea mi-a aratat ce inseamna sa ai putini dar adevarati prieteni, pe care nu-i descoperisem inca.
De acest loc auzisem prin clasa a 4-a, dar fiind mica, nu prea stiam asa multe despre ea. Cand viata pune oamenii la incercare, are tendinta de a o face intr-un mod aspru, dar intotdeauna este cineva, care sa le arate o noua cale si un nou inceput si acela ar fi "Crucea Rosie". Ea a fost alaturi de oameni in cele mai dificile momente ale vietii, unde poti fi lipsit de speranta chiar si in cele mai mici miracole ale vietii.

Cand i-am intalnit pe cei de la Crucea Rosie, pentru prima oara, viata mea a luat o noua forma, plina de incredere, de sperante pe care in trecut le-am pierdut fara sa stiu. Din acel moment mi-am dat seama ca si eu pot ajuta pe altii, cum la randul meu am fost ajutata. Acum fiind voluntara la Crucea Rosie stiu ca pot plati pentru ajutorul de care am beneficiat acum doi ani intr-o tabara, organizata de acesti oameni minunati. Cu ajutorul lor am descoperit, valoarea prieteniei adevarate, unde oameni pe care ii cunosti la prima vedere, stii efectiv ca te poti baza pe ei si in orice situatie.
De la Crucea Rosie nu imi doresc nimic in mod deosebit fiindca nu sunt o persoana egoista. Este de ajuns sa respect persoanele din sediu, care au o experienta vasta si pot invata de la ei. Daca respecti persoanele mai in varsta decat tine, te respecti pe tine si dai dovada ca ai cei sapte ani de acasa, educatie primita in mod normal de la parinti.

In final pot asterne in aceste randuri, o urare: MULT SUCCES IN CEEA CE FACETI SI SPER CA IN VIITOR SA FIU DE FOLOS IN ACTIVITATILE CRUCII ROSII.



Articol redactat de voluntara noastra, Sandu Teodora :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.