sâmbătă, 30 iunie 2012

Gest de umanitate din partea unor studenți ieșeni

În perioada 25 iunie-30 iunie a.c., Universitatea "Apollonia" din Iași împreună cu Fundația "Sfânta Apollonia" a desfășurat o serie de activități în cadrul proiectului "Săptmâna Binefacerii", pentru a veni în sprijinul pensionarilor din căminele de bătrâni și copiilor din centrele de adăpost social.

La inițiativa unui grup de studenți care au reușit să strângă 1000 RON prin intermediul acestui proiect, au fost achziționate 400 kg de produse alimentare care au fost donate Crucii Roșii Bacău. Astfel, în cursul zilei de ieri, 2 studenți și 2 profesori au sosit la sediul filialei de Cruce Roșie din Bacău, pentru a descărca produsele respective.

Zilele următoare acest gest de umanitate al studenților ieșeni va ajunge și la bătrînii din cadrul "Centrului de Îngrijiri la domiciliu" al Crucii Roșii Bacău, care se chinuie să supraviețuiască de pe o zi pe alta fie din cauza bolii și a singurătății, fie din cauza neajunsurilor financiare.


Dorim să mulțumim pe această cale tuturor celor care au contribuit la acest gest care cu siguranță va readuce speranța de mai bine bătrânilor noștri.














vineri, 29 iunie 2012

Vizită din partea copiilor de la Grădinița cu program prelungit nr. 17

Săptămâna trecută, 35 de copii de la Grădinița cu program prelungit, nr. 17 insoțiți de doamnele lor educatoare au făcut o vizită Crucii Roșii Bacău pentru a afla mai multe informații despre Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Române, filiala Bacău.


 Astfel, unul dintre paramedicii Crucii Roșii Bacău le-a arătat acestora echipamentele de pe ambulanțe și le-a oferit explicații despre rolul fiecăruia dintre ele.

Copii au dat dovadă de mult entuziasm atunci când au suit în ambulanță și s-au așezat pe targă sau pe scaunul medicului. De asemenea, ei au fost foarte atenți atunci când li s-au arătat și ce conține o trusă de prim-ajutor.







luni, 4 iunie 2012

Faza județeană a concursului "Sanitarii Pricepuți" pentru clasele V-VIII




Azi, 4 iunie la Sala de Atletism Bacău s-a desfășurat  Concursul „Sanitarii Pricepuți” pentru clasele V- VIII – faza județeană, Ediția 50. S-au întrecut 27 echipaje iar clasamentul se prezintă astfel:
-          Mențiune specială – Școala George Enescu Moinești
-          Locul III – Școala Mihai Eminescu Buhuși
-          Locul II – Școala Alexandru Ioan Cuza Bacău
-          Locul I – Școala Nicolae Iorga Bacău



















Câștigătorii au fost răsplătiți în bani, premiile fiind puse la dispoziție de Consiliul Local Bacău și Primăria Bacău.
Mențiune specială - 50 lei/ participant, Locul III - 70 lei/ participant, Locul II - 80 lei/ participant Locul I - 100 lei/participant.Cadrele didactice care au pregătit echipajele au fost premiate cu câte 100 lei.




duminică, 3 iunie 2012

Clasamentul concursului "Sanitarii Pricepuți" - licee 2012








Astăzi s-a finalizat etapa concursului "Sanitarii Pricepuți", desfășurată la nivel de licee, din județul Bacău. Totul a decurs bine fără să întâmpinăm incidente neplăcute iar emoțiile au fost resimțite în cadrul fiecărui echipaj.



 Echipajele câștigătoare au fost:

      Locul  I - Liceul teoretic "Spiru Haret"
      Locul II - Palatul Copiilor Bacău
      Locul III - Colegiul Tehnic "Ion Borcea", Buhuși
      Mențiune I - Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron"




Prin intermediul acestui concurs am reușit să încurajăm tinerii să se implice în societate și să aibă grijă față de aproapele său. Deși nu au urcat cu toții pe podium, participanții nu au plecat acasă până nu au luat la cunoștință cum să acorde corect primul ajutor pentru a preveni înrăutățirea stării unei victime și chiar pentru salvarea de vieți.

















































Dorim să adresăm aprecierile  și mulțumirile  noastre tuturor participanților, respectiv profesorilor, elevilor, invitaților, mass-media, membrilor juriului și voluntarilor.





sâmbătă, 2 iunie 2012

EDITIE JUBILIARA PENTRU CONCURSUL PENTRU EDUCATIE SANTATE SI PRIM AJUTOR “SANITARII PRICEPUTI”


PROIECT FINANTAT CU SPRIJINUL PRIMARIEI BACAU SI  CONSILIULUI LOCAL BACAU

Demarat în anul 1962, la initiativa Comitetului de Cruce Rosie Bacau,  Concursul pentru Sănătate şi Prim-Ajutor „Sanitarii Pricepuţi” implineste in acest an 50 ani de existenta. Este singurul concurs de acest gen care se desfăşoară în şcolile şi liceele din România, bucurându-se de un interes deosebit din partea elevilor şi a cadrelor didactice.
Dintre obiectivele sale se numără: însuşirea cunoştinţelor despre acordarea corectă a primului ajutor de bază, dezvoltarea sentimentului solidarităţii umane faţă de cei aflaţi în suferinţă, noţiuni privind adoptarea unui mod de viaţă sănătos, precum şi însuşirea cunoştinţelor despre Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

In zilele de 3 si 4 iunie,  Sala de Atletism Bacau gazduieste   Concursul “Sanitarii Priceputi”- faza judeteana, pentru clasele IX-XII si V- VIII.

Accidentele, rănile şi bolile pot apărea pe neaşteptate. Ajutorul imediat depinde adesea de membrii familiei, colegi, cadre didactice  sau trecători. Având cunoştinţe despre modul de acordare a primului ajutor, oricine poate fi de folos în asemenea situaţii.  Acesta a fost scopul principal al Concursului: să ştii să acţionezi corect şi util în situaţii neprevăzute.

Proiectul pentru al VI lea an, este realizat si finantat cu sprijinul  Primariei Bacau si Consiliului Local Bacau.

Parteneri: Inspectoratul Scolar Bacau,  Casa Corpului Didactic Bacau, Directia Judeteana pentru Tineret si Sport Bacau.

 Anul acesta in competitie s-au inscris 15 licee si 24 scoli generale iar castigatorii de pe primul loc de la sectiunea licee  vor participa  la faza nationala, organizata la Buzau si vor reprezenta Judetul Bacau, la sfarsitul lunii iulie.
Conform Regulamentului Concursului participantii au de sutinut proba teroretica si o proba practica unde vor fi demonstrate deprinderile si manevrele de prim ajutor.

vineri, 25 mai 2012

Pregatiri pentru Concursul Educatie Sanatate si Prim Ajutor „Sanitarii Priceputi”- Proiect finantat cu sprijinul Primariei Bacau si Consiliului Local Bacau


Demarat în anul 1962, la initiativa Comitetului de Cruce Rosie Bacau,  Concursul pentru Sănătate şi Prim-Ajutor „Sanitarii Pricepuţi” este singurul concurs de acest gen care se desfăşoară în şcolile şi liceele din România, bucurându-se de un interes deosebit din partea elevilor şi a profesorilor. 

Dintre obiectivele sale se numără: însuşirea cunoştinţelor despre acordarea corectă a primului ajutor de bază, dezvoltarea sentimentului solidarităţii umane faţă de cei aflaţi în suferinţă, noţiuni privind adoptarea unui mod de viaţă sănătos, precum şi însuşirea cunoştinţelor despre Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

Conform calendarului de activităţi din cadrul proiectului în următoarea perioadă (26 si 27 mai la Sala de Teatru din incinta Palatului Copiilor, incepand cu ora 9,00) în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Bacău,  Inspectoratul Şcolar Bacău si Palatul Copiilor Bacau sunt programate cursuri de prim ajutor pentru cadrele didactice din şcolile şi liceele din Judeţul Bacău. Cel putin doua cadre didactice/ instituţie şcolară vor putea beneficia de formare gratuită în acordarea primului ajutor oferită de Crucea Roşie Bacau. 

Aceste activităţi vizează şi elevii, care vor fi pregătiţi de către cadre didactice, în vederea participării la Concursul “Sanitarii Pricepuţi” – concurs care anul acesta implineste 50 ani.

sâmbătă, 12 mai 2012

Activitate intensă la Crucea Roșie Bacău

 A venit căldura și toată lumea se gândește la vacanță și concedii, la relaxare și distracție. Mulți tineri ar prefera mai degrabă să meargă la un grătar, să iasă cu rolele în parc sau să meargă la plajă, însă acești sufletiști ai Crucii Roșii Bacău nu contenesc să nu treacă pe la sediul chiar și nechemați, pentru a mai da câte o mână de ajutor. 


Fie că au mers pe teren, la domicilile persoanelor nevoiașe sau la spitale pentru a transporta pacienți aceștia au dat dovadă de spontaneitate și pasiune.











De asemenea, ori de câte ori voluntarii vin la sediu, aceștia preferă să nu stea numai la discuții și să socializeze, ci să și muncească.









Pentru voluntarii noștri, spiritul Crucii Roșii este pretutindeni: la școală, facultate și chiar acasă. 




 


Plăcere îmbinată cu muncă și devotament ... cam așa văd ei voluntariatul, și dorim să le mulțumim tuturor pentru fiecare gest de umanitate pe care îl dăruiesc societății!