joi, 3 august 2017

Tabăra de pregătire în caz de dezastre - Comănești, Galion a ajuns la final

Timp de cinci zile, în perioada 27-31 iulie, voluntarii Crucii Roșii Române au participat la "Tabăra de pregătire în caz de dezastre – Comăneşti, Galion, județul Bacău", ediția a III-a, unde au fost pregătiţi să intervină în cazul unui dezastru major.
Cei peste 70 de voluntari, veniți din 13 filiale din țară, au urmat cursuri teoretice si practice care i-au pregatit pentru interventia în dezastre și situații post-dezastre, acordarea primului ajutor si a ajutorului psihosocial, punerea pe picioare a unei tabere de sinistrati sau refugiati, utilizarea mijloacelor tehnice aflate in dotarea Crucii Rosii Romane si comunicarea eficienta in timp de urgenta.
Mulțumim echipei SALVAMONT BACĂU pentru implicare, exercițiul derulat în colaborare s-a dovedit unul extrem de util pentru voluntarii prezenți în tabără, care au învățat cum să procedeze într-o astfel de intervenție, principalele pericole la care se expun şi cum să ajungă la victimă într-un timp cât mai scurt. Mulțumim pentru implicarea în buna organizare a taberei Centrului Europe Direct și Primăriei Comănești, Sediului Central al Crucii Roșii și, binențeles, tuturor voluntarilor participanți pentru implicarea în activitățile desfășurate pe parcursul celor cinzi zile. 



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.