În perioada 13-27 iulie
2015, în Langenlois, Lower Austria, s-a desfăşurat a 60-a ediţie a Taberei
Internaţionale de Studiu şi Prietenie organizată de Crucea Roşie Austriacă
(AYRC). 22 de ţări, printre care şi România, s-au reunit timp de două săptămâni
sub acelaşi motto - „Be extraordinary! Take the adventure of crossing borders
by leaving prejudices behind”, acesta reprezentând tema taberei de anul acesta.
Societatea Naţională de
Cruce Roşie din România a fost reprezentată de Delia Lepădatu, în vârstă de 17
ani, voluntar în cadrul Crucii Roşii Române - Filiala Bacău de aprximativ 3
ani.
Prin workshopurile
organizate în cadrul taberei, delegaţii și-au propus să cunoască cultura,
tradiţiile şi obiceiurile celorlalte ţări participante. Spre exemplu, workshopul „Vezi şi tu ceea ce văd eu?” a
avut ca scop să scoată la suprafaţă stereotipurile si prejudecăţile legate de
fiecare naţiune. În fiecare seară, prin rotaţie, țările au fost programate să
susţină ceea ce organizatorii au numit „National Pub”, unde fiecare reprezentat
a trebuit să-şi prezinte tradiţiile prin diferite forme, fie dansând, fie
gătind, fie învăţându-i pe ceilalţi limba. De asemenea, „World Fair” a presupus
ca fiecare delegat să creeze o prezentare despre ţara sa şi un raport despre
Societatea Naţională de Cruce Roşie pe care o reprezintă.
De-a lungul celor două
săptămâni, au fost abordate şi aprofundate teme precum Al Doilea Război
Mondial, incluzând aici aportul Crucii Roşii şi Convenţiile de la Geneva şi
ceea ce presupun acestea. Delegaţii au putut participa, de asemenea, la workshopuri
despre Dreptul Internaţional Umanitar, susţinute de Gunter Stummer - Headquarters
Austrian Youth Red Cross. Acesta a susuținut şi un discurs despre dezastre şi
pregătirea necesară pentru a face față acestor situații
nedorite. Au fost discuţii şi despre principiile Crucii Roşii, strategia pentru
viitor, istoricul IFRC/ICRC. Traficul
de carne vie a reprezentat o altă temă abordată pe larg, vorbitorul fiind chiar
de naţionalitate română.
Un moment cu adevărat
emoționant s-a desfăşurat în cadrul IG (Interest Group) și l-a avut ca ca
invitat pe domnul Feingold în vârstă de 102 ani. Acesta a vorbit despre
perioada celui de-al doilea război mondial, despre cum a reușit să
supraviețuiască 6 ani în 4 lagăre de concentrare, dintre care unul a fost
Auschwitz. În ziua care a urmat acestei întâlniri, 48 de participanţi au fost
duşi să viziteze Lagărul de Concentrare de la Mathausen.
„Dacă ar fi să opresc viaţa în loc, momentul
în care aş face-o ar fi în timpul taberei din Langenlois. A fost o experienţă
care îţi schimbă viaţa, fără doar şi poate. În cele două săptămâni, am trăit cu
oameni din tot globul, am mâncat
împreună, am râs împreună, am plâns împreună, am călătorit împreună şi, cel mai
important, am creat o familie - familia Crucii Roșii”, a povestit la întoarcere
Delia Lepădatu, voluntara Crucii Roșii Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.