joi, 7 septembrie 2006

PROTEJAREA VOLUNTARILOR PRIVIND GRIPA

PROTEJAREA VOLUNTARILOR

4 lucruri pe care le poţi face pentru a lupta împotriva gripei noi

Exista câteva lucruri simple pe care le poţi face pentru a reduce riscul de infectare. Unele dintre acestea sunt similare cu comportamentul pe care trebuie sa-l aibă fiecare persoană intr-o comunitate, când apare gripa. Altele sunt special create pentru a proteja responsabilii cu sănătatea să-şi poată face treaba.

Experţii au punctat 4 cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le facă toţi oamenii dintr-o comunitate in cazul unei epidemii de gripă. Acestea sunt :

4 lucruri pe care le poţi face pentru a lupta împotriva gripei noi

· Acoperiţi-vă nasul sau la gura când strănutaţi sau tuşiţi (cu şervetele, măşti, batiste din bumbac)

· Spălaţi-va pe mâini frecvent

· Păstraţi distanta (staţi la cel puţin 1-2 metri distanta fata de ceilalţi)

· Izolaţi persoanele bolnave (izolaţi persoanele bolnave de cele sănătoase pe cat puteţi)

Primul lucru pe care trebuie sa-l faceţi când vizitaţi locuinţele sau comunitatea este sa-i învăţaţi pe oameni aceste lucruri respectuos si intr-o maniera foarte clara. Puteţi sublinia faptul ca aceste masuri de protecţie sunt spre binele tuturor.

Care sunt cele mai eficiente căi de a te proteja?

Protejează-te fata de persoanele care tuşesc si strănuta

· Rugaţi-i pe cei din jur sa-si acopere nasul sau gura când strănuta sau tuşesc, de preferat cu şervetele. Daca folosesc şervetele, asiguraţi-va ca le arunca la gunoi după folosire. Batistele trebuie spălate des si uscate bine, la soare, daca e posibil.

Spălatul mâinilor

Spălatul mâinilor

Îndepărtaţi viruşii de pe mâini

· Udaţi mâinile ~ Săpuniţi (număraţi) timp de 15 secunde ~ Clătiţi ~ Uscaţi

· După fiecare vizita si de cate ori averi ocazia.

· Aceasta acţiune simpla vă va proteja de virusul gripei pe care-l puteţi contacta de pe mâinile murdare.

· Cum sa ne spălam pe mâini: Udaţi mâinile întâi, apoi le săpuniţi. Frecaţi bine mâinile si degetele pentru cel puţin 15 secunde (număraţi pana la 20). Apoi clătiţi bine mâinile. Apoi ştergeţi-le cu un prosop de hârtie, daca aveţi la dispoziţie.

· Daca aveţi soluţie antibacteriană, aceasta poate înlocui spălatul pe mâini. Frecaţi-va mâinile cu soluţie până se usucă.

· In cazul in care vizitaţi o persoana bolnava, spălaţi-va pe mâini înainte si după vizita.

· De asemenea, spălaţi mâinile cat puteţi de des.

Păstraţi distanta

Păstraţi distanţa

· Staţi la o distanta de cel puţin 1–3 metri

· Feriţi-va de stropii care provin de la persoane care strănuta, tuşesc, vorbesc, cânta, etc.

Daca este posibil, staţi la o distanta de cel puţin 1-2 metri depărtare faţă de ceilalţi. Aşa veţi fi feriţi de stropii care provin de la persoane care strănută, tuşesc, vorbesc, cânta, etc.

Măştile

· Cereţi persoanelor bolnave sa poarte mască.

· Purtaţi întotdeauna masca in preajma persoanelor bolnave.

· Spălaţi-va pe mâini după ce aruncaţi masca.

· Nu e sigur daca măştile confecţionate in casa sunt eficiente.

· Daca le refolosiţi, spălaţi-le si uscaţi-le bine, apoi spălaţi-va pe mâini.

Măştile

· Persoanele care prezintă simptome si cei care le îngrijesc (inclusiv TU) trebuie sa poarte măşti.

· Daca nu sunt măşti suficiente, bolnavul este cel care va primi cu prioritate o masca.

· Poarta o masca atunci când te afli la 1m distanta de persoana bolnava.

· Daca nu mai sunt măşti disponibile, acoperă-ti nasul si gura cu o mască improvizata sau leagă-ti o batista in jurul capului, acoperindu-ţi nasul si gura. De reţinut : măştile improvizate nu sunt la fel de eficiente ca măştile din spital, sau chiar deloc.

· Pentru îndepărtarea măştii, se spăla mai întâi mâinile. Se desfac legăturile din partea de sus si apoi cele din partea de jos. Masca, ţinută numai de aceste legături, fie se arunca, fie se depozitează pentru a fi spălata, după indicaţiile de mai jos.

· Daca masca este de unica folosinţa, se arunca cu multa grija, intr-un loc din care sa nu poată fi luata si reutilizata. Daca este reutilizabila, se spală cu apa si săpun si se lasă sa se usuce foarte bine, de preferinţa la soare.

· Trebuie sa va spălaţi pe mâini de fiecare data când umblaţi cu o masca sau o batista pentru faţă.

· Poarta cu tine o sacoşa in care sa poţi depozita măştile utilizate pana când vor putea fi spălate, si considera sacoşa ca si cum ar fi contaminata.

· Roagă pacientul sa poarte o mască sau o batista in timpul vizitei.

· Măştile improvizate pot ajuta, dar nu protejează la fel de bine ca măştile de spital – poate chiar de loc, mai ales daca materialul nu este pus dublu. (Explica si ofera anexa 5 ca model pentru confecţionarea unei măşti, acasă)

Mănuşile

Mănuşile

· Daca aveţi la dispoziţie, utilizaţi mănuşi atunci când atingeţi fluidele corpului uman, inclusiv obiectele deasupra cărora s-a strănutat sau tuşit.

· Aruncaţi mănuşile astfel încât nimeni sa nu poată ajunge la ele.

· Spălaţi mâinile înainte si după ce purtaţi mănuşi.

· Dacă aveţi o rezerva de mănuşi medicale, utilizaţi-le atunci când veniţi in contact cu fluidele corpului unei persoane bolnave, sânge sau fluide respiratorii (mucoase, stropi produşi prin strănut sau tuşit).

· Pentru îndepărtarea mănuşilor in siguranţa, mai întâi spălaţi mâinile cu mănuşile puse. Evitaţi ca pielea sa intre in contact cu partea exterioara a mânuşii. Prindeţi partea interioara a unei mânuşi si împingeţi-o înspre vârfurile degetelor. Mănuşa se va răsuci spre exterior. Utilizaţi mânuşa parţial trasa pentru a scoate si cealaltă mânuşa. Apoi trageţi mănuşile cu vârfurile degetelor înmănuşate. Încercaţi sa nu fisuraţi mănuşile deoarece pot împrăştia germeni.

· Aruncaţi mănuşile in siguranţă, să nu poată fi reutilizate.

· Spălaţi mâinile după ce scoateţi mănuşile si le aruncaţi.

Nu atingeţi!!

Nu atingeţi!

· Evitaţi atingerea persoanelor bolnave, numai daca este necesar.

· Evitaţi atingerea propriei fete si a ochilor.

· Evitaţi atingerea suprafeţelor posibil infectate, mânerele uşii, dulapului, etc.

· Evitaţi atingerea persoanelor bolnave, exceptând cazul in care trebuie examinate. Folosiţi mănuşi, daca e posibil.

· Evitaţi atingerea in zona capului. De ce? Deoarece nasul, gura si ochii sunt căile de acces ale virusului in organism.

· Evitaţi strângerea mâinilor.

Fiţi inventivi!

· Aţi putea evita vizita intr-o locuinţă folosind în schimb telefonul sau sa discutaţi cu familia din pragul uşii sau al porţii?

· Cum aţi mai putea preveni infectarea? Reţineţi – ii protejaţi pe cei pe care ii vizitaţi dar si pe voi, prin respectarea acestor sfaturi.

Evitaţi infectarea—gândiţi-va!

· La fiecare vizita intr-o locuinţa, întrebaţi-va – chiar trebuie sa intru?

· As putea discuta din pragul uşii?

· As putea sa telefonez pacientului?

· Sunt ferestrele si uşile deschise pentru aerisire?

· As putea sa reduc durata examinării si vizitei?

· Pregătiţi-va discursul: pentru protecţia dvs. si a mea, trebuie sa stăm la distanta, sa discutam afara, etc.

Aveţi grija de voi — si preveniţi infectarea altor persoane

· In timpul unei epidemii, puteţi avea impresia ca nu aveţi timp de odihna sau sa va hrăniţi corespunzător. Dar daca sunteţi slăbiţi si epuizaţi, nu veţi mai putea muncii bine si aveţi mai multe şanse sa va îmbolnăviţi de gripa. Deci, pentru binele tuturor, aveţi grija si de voi !

· Daca puteţi, luaţi-va temperatura de doua ori pe zi. Daca aveţi febra peste 38° C, stati acasă si luaţi medicamente antivirale, dacă aveţi la dispoziţie!

· Urmăriţi simptomele, inclusiv daca aveţi febra, tuşiţi, aveţi dureri in corp, in gat, indispoziţie, vă curge nasul. Daca aveţi un simptom, staţi acasă 48 ore, urmând instrucţiunile din ghidul pentru combaterea gripei

· Staţi acasă pana când nu mai aveţi nici un simptom.

· Daca aveţi gripă, luaţi medicamente antivirale, daca aveţi la dispoziţie

Protejati-va pe voi si pe ceilalti:

§ Stati acasă dacă aveţi febră sau alte simptome ale gripei.

§ Reveniţi la muncă doar atunci când nu mai aveţi nici un simptom.

· Îndrumările puse la dispoziţie pot fi actualizate de autorităţile in domeniul sănătăţii, in timpul unei epidemii. Noile instrucţiuni lansate in timpul unei epidemii de autorităţi cum ar fi Organizaţia Mondiala a Sănătăţii sau de Ministerul Sănătăţii vor înlocui acest material.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.