joi, 31 august 2006

UMANITATE

Nascuta din grija de a ajuta, fara discriminare, ranitii de pe campurile de lupta, Miscarea Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, sub aspectul sau international si national, se angajeaza sa previna si sa aline suferintele oamenilor in orice imprejurare. Scopul sau este acela de a proteja viata si sanatatea acestora si de a asigura respectarea fiintei umane. Miscarea promoveaza intelegerea mutuala, prietenia, cooperarea si o pace durabila intre toate popoarele.
Conform principiului Umanitatii, orice fiinta umana aflata in suferinta, oriunde s-ar afla, trebuie sa fie ajutata, chiar daca acest lucru este dificil de facut. Scopul Miscarii este de a proteja viata si sanatatea si de a asigura respectarea fiintei umane. Pe timp de pace, protectia presupune, in principal, prevenirea bolilor, a dezastrelor si a accidentelor sau inlaturarea efectelor acestora prin salvarea de vieti omenesti (de exemplu, prin pregatirea in domeniul acordarii primului ajutor). Pe timp de razboi, protectia inseamna asistarea celor protejati de dreptul umanitar (de exemplu, civilii, soldatii raniti sau prizonierii care trebuie sa primeasca hrana, sa fie protejati si sa se bucure de un tratament corect). Umanitatea inseamna promovarea intelegerii reciproce, a prieteniei si a pacii durabile intre popoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.