sâmbătă, 22 august 2009

Trei tineri bacauani s-au pregatit “miltareste” pentru interventie in caz de dezastre

Trei liceeni, voluntari ai Crucii Rosii Bacau, Anca Ilie, Remus Bobarnac si Cristi Tabacaru, au ales, pentru citeva zile in aceasta vara, “militaria”. Ei au participat benevol la “Tabara de pregatire pentru interventie la dezastre a detasamentelor de voluntari de Crucea Rosie”, desfasurata la intre 9-16 august, la Cluj, sub organizarea filialei clujene a Crucii Rosii. “Atmosfera a fost una cu totul militarizata, iar fiecare dintre noi am simtit acest lucru pe propria piele. Am aflat ce inseamna conditiile si strictetea unui corp militar organizat, trebuind sa raspundem inclusiv sunetului de goarna ce ne chema, cind ne asteptam mai putin, la toate urgentele din tabara”, a povestit Anca despre experienta ei din tabara. Chiar si asa, cei trei tineri bacauani s-au intors extrem de entuziasmati de cele petrecute, invatind in tabara multe lucruri precum tehnici de supravietuire pe munte, notiuni avansate de prim-ajutor, orientare turistica, dar si ce inseamna lucrul in echipa si camaraderia. Prin astfel de tabere la care se colaboreaza cu Serviciul Public Salvamont, Serviciul Judetean de Ambulanta si Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, organizatorul, Crucea Rosie Cluj, urmareste pregatirea de echipe solide care sa poata interveni prompt in caz de dezastre. (Madalina ROTARU)

marți, 18 august 2009

TABARA DE PREGATIRE PENTRU INTERVENTIE LA DEZASTRE A DETASAMENTELOR DE VOLUNTARI DE CRUCE ROSIE

In perioada 09-16 August, Crucea Rosie Cluj a organizat "TABARA DE PREGATIRE PENTRU INTERVENTIE LA DEZASTRE A DETASAMENTELOR DE VOLUNTARI DE CRUCE ROSIE". Scopul acestei tabere este de a forma voluntarii pentru dezastre, ca apoi la randul lor sa poata transmite mai departe cunostintele la nivel de filiala. Atmosfera acestei tabere a fost una cu totul militarizata, astfel incat fiecare voluntar participant a avut ocazia de a cunoaste conditiile si strictetea unui corp militar bine organizat. Taxa de participare a fost una modica de 120 de lei, unde s-au asigurat 3 mese pe zi plus o goarna ce chema voluntarii la toate urgentele din tabara.
De asemenea aceasta tabara poarta si numele de "Paul Taranu", in semn de omagiu pentru decesul unui mare voluntar care a ocupat functia de lider de tineret la filiala clujeana.
In urma colaborarii cu Serviciul Public Salvamont, Serviciul Judetean de Ambulanta si Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, conducerea Crucii Rosii Cluj urmareste ca toate aceste organizatii sa poata interveni impreuna la adevarate dezastre umanitare. Participantii taberei au invatat ce inseamna lucrul in echipa, tehnici de supravietuire pe munte, auto-ajutor, notiuni de prim-ajutor avansat, orientare turistica si nu in ultimul rand camaraderia.
De la Crucea Rosie Bacau au participat 3 voluntari cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani. Acestia sunt Bobarnac Remus, Ilie Anca si Tabacaru Cristi. Acestia s-au declarat entuziasmati si dornici pentru participarea la viitoare tabere organizate in stil clujean. (Anca-Dan)

Mai jos puteti viziona cateva fotografii trase la fata locului.

Sursa: Crucea Rosie Bacau





Lacul Belis

Voluntarii cautand victimele pierdute pe munte

Lectii de alpinism ( Rapel )

Lectii de supravietuire. Constituirea unui foc temporar.

Joc intuitiv de volei

Prezenti la o simulare de prim ajutor
ISU CLUJ (Avram Iancu)

Prezentarea muzeului ISU (Avram Iancu)

Prezentarea Instalatiei de potabilizare a apei.

Investitii in sanatatea judetului


Cinci puncte, dintr-un total de sapte prinse pe ordinea de zi a sedintei extraordinare de Consiliu Judetean au vizat investitii in sistemul sanitar al judetului.

Consilierii judeteni, adunati de prin concedii si-au dat acordul prin vot la toate proiectele propuse dezbaterii. Intâlnirea de la Bucuresti, dintre Guvern si autoritatile judetului- prefect Constantin Dorian Pocovnicu, presedinte Dragos Benea si primarul Romeo Stavarache- a inceput sa dea roade. Nu a fost o intâlnire banala, informala, bifata in agendele de lucru. Atunci, la Palatul Victoria, printre altele s-a discutat despre viitorul spital regional. S-au avansat mai multe propuneri si s-a convenit de comun acord sa se gaseasca o locatie acceptabila unei astfel de investitii. Noul spital regional va fi construit in cartierul CFR, in imediata vecinatate a Centrului de Afaceri. A fost identificat un teren de 17 hectare care se afla in domeniul public al statului si in administrarea Ministerului Apararii Nationale. Terenul este mai mult decât suficient in conditiile in care pentru construirea spitalului regional ar fi fost nevoie de sapte hectare. Odata identificata locatia si obtinerea acordului Directiei de Sanatate Publica, cei de la judet, Institutia Prefectului si Consiliul Judetean trebuie sa solicite Guvenrului României trecerea terenului din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al judetului Bacau si in administrarea Consiliului Judetean. Cum la nivel de Guvern acest aspect s-a discutat deja, promovarea unui act normative in acest sens ar trebui sa fie o banalitate. Construirea unui spital regional de urgenta la Bacau va permite decongestionarea actualelor spitale si asigurarea pentru acestea a unor circuite functionale la standarde europene.

In luna aprilie, ADI Euronest a depus la ADRNE prima cerere de finantare pentru proiectul care a fundamentat asocierea a sase consilii judetene, in 2007. Este vorba despre proiectul “Achizitionare echipamente specifice pentru imbunatatirea capacitatii si calitatii sistemului de interventie in situatii de urgenta si pentru acordarea asistentei medicale de urgenta si a primului ajutor calificat”. In iulie, cele sase judete si-au “impartit” echipamentele care vor fi achizitionate cu fonduri europene. Bacaul va primi doua autoutilitare ultramoderne de interventie, descarcerare si acordarea asistentei medicale de urgenta, sase ambulante de prim ajutor si doua ambulante de reanimare, valoarea totala fiind de 1200 mii euro. Contributia Consiliului Judetean la acest proiect va fi de aproximativ 103.000 lei.

Ambulatoriul de specialitate de la SJU Bacau intra in reparatii capitale

Cu fonduri structurale care vor atinge 11.000 mii lei se va reabilita si moderniza ambulatoriul de specialitate (corp A) al Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Studiile de fezabilitate si proiectul tehnic au fost realizate, urmeaza licitatia pentru desemnarea constructorului. Cel mai probabil, in luna octombrie lucrarile vor demara si se spera ca in maximum 18 luni ele sa fie finalizate.
Companiile Baran România si Laurus Medical doresc sa implementeze la Bacau un proiect intitulat “Planificarea si dezvoltarea unui nou centru de oncologie”. Oferta celor doua companii propune realizarea acestui proiect pe scheletul sectiei de oncologie a SJU Bacau. Implementarea acestui proiect implica realizarea unui Master Plan, pe care cele doua companii se ofera sa-l pregateasca in timp de opt saptamâni si al carui cost se ridica la suma de 30.000 de euro.

Salvati “Crucea Rosie”

Profesorul universitar Dumitru Bontas, consilier judetean PSD si membru al Comitetului “Crucea Rosie” Bacau a solicitat colegilor din legislativul judetean sa sprijine financiar proiectul prin care se doreste consolidarea sediului filialei si a depozitului zonal. “In urma rapoartelor de expertiza tehnica a rezultat ca starea actuala a constructiei este degradanta cu nivel redus de protectie la actiuni seismice si s-au propus efectuarea de urgenta de actiuni de consolidare si modernizare a sediului . Pâna in prezent dispunem de finantare din partea Bancii Mondiale in valoare de 150 000 RON, ramânând ca suma de 358.000 lei sa fie acoperita din surse de la bugetul local si judetean. Problema este ca banii de la Banca Mondiala trebuie folositi in acest an, cel târziu in primavara lui 2010. Avem promisiuni de la Ministerul Dezvoltarii ca nu vom pierde finantarea daca se reuseste atragerea de fonduri de la Consiliul Judetean sI Consiliul Local”, a afirmat Dumitru Bontas. Acest lucru presupune promovarea unui proiect de hotarâre care sa fie dezbatut pe 31 august, conform caruia de la bugetul judetului sa se aloce doua miliarde de lei vechi pentru lucrarile de consolidare. Urmeaza ca si municipalitatea sa adopte o decizie similara. F.CRETU

Sursa: Observatorul de Bacau



Cinci proiecte din sase, câte s-au discutat ieri, in sedinta extraordinara a CJ, au fost din “Sanatate”. De asemenea, din patru informari, doua au avut legatura cu investitia in centre medicale. Prima hotarâre a vizat transferul unui teren, de la M.Ap.N catre CJ, pe care va fi construit Spitalul Regional. Dragos Benea, presedintele CJ, a vrut sa stie daca Mihai Ichim, PNL, sosit cu intârziere la sedinta, are cumva obiectii. “Am obiectii”, a spus prompt dr. Ichim. “Actualul guvern a hotarât ca in România sunt mult prea multe spitale, iar baza de specialisti e insuficienta”, prin urmare, crede liberalul, nu se justifica construirea unui nou spital. “Vreti sau nu sa luam 17 ha de la M.Ap.N.?” l-a intrebat Dragos Benea. Silviu Bondor, vicepresedinte CJ, a facut apel la “spiritul patriotic” si a inchis conflictul. Tot ieri s-a aprobat participarea CJ la proiectul derulat de sase judete din Moldova, obiectivul fiind dotarea Bacaului cu 8 ambulante si 2 autospeciale de descarcerare. Punctele 4 si 5 vizau modernizarea ambulatoriilor Spitalul de Pediatrie si Spitalul Judetean de Urgente, mai exact, modificarea indicatorilor in acord cu noua varianta a “Ghidului Solicitantului” si au fost aprobate, de asemenea, in unanimitate. “Pentru CJ, sanatatea este o prioritate chiar si in conditii de criza”, a declarat Dragos Benea, amintind si investitiile de la Spitalul Moinesti. Ultimul punct a fost o informare privind “Planificarea si dezvoltarea unui nou centru de oncologie in judetul Bacau”, propuse de companiile Baran România si Laurus Medical. Inainte de a investi, firmele solicita realizarea unui master-plan, iar Dragos Benea a propus ca acesta sa fie finantat 50 la suta de CJ, 50 la suta de firme.

“Au venit in Bacau insotiti de ambasadorul Israelului, ceea ce ridica nivelul seriozitatii acestei propuneri”, a spus Dragos Benea. Mihai Ichim a descris conditiile jalnice din sectia “Oncologie” a SJU si a afirmat ca „bolnavii de cancer merita o speranta”. Pâna si interventia lui Dumitru Bontas, la „Diverse“, a avut legatura cu sanatatea: daca CJ nu sprijina, in 2009, proiectul de consolidare a centrului “Crucea Rosie”, Banca Mondiala va retrage finantarea de 50.000 de euro. O solicitare, in sprijinul investitiei, a fost transmisa si CL Bacau de catre „Crucea Rosie“. Proiectul va fi dezbatut in sedinta CJ din 31 august.

Sursa: Desteptarea

vineri, 31 iulie 2009

Strandul Letea functioneaza la capaciate maxima. cu respectarea tuturor normelor sanitare

Strandul Letea, aflat in administrarea Primariei Municipiului Bacau, functioneaza la capacitate maxima, cu cele doua bazine, unul pentru copii cu o adancime de 0,9 metri, si unul pentru adulti cu o adancime variabila intre 1,4 si 2,2 metri. Conform normelor sanitare in vigoare apa din bazinele strandului Letea este schimbata odata la 3 zile, iar zilnic se reimprospateaza cu 1/3 din volumul total de apa.
Monitorizarea parametrilor este efectuata zilnic, probele de apa prelevate de catre Directia de Sanatate Publica certificand faptul ca apa din bazine este dezinfectata, igienizata si clorinata.
In Strandul Letea functioneaza si un cabinet medical, cu personal de la Crucea Rosie specializat in acordarea de prim ajutor, in doua schimburi. Pentru preintampinarea evenimentelor nedorite, in strand exista, permanent, si doi salvamari. Strandul Letea va fi deschis pana la 31 august 2009, perioada de functionare putand fi extinsa pana la 15 septembrie in functie de conditiile climaterice. Taxa de intrare a ramas neschimbata, ea fiind mai mult modica, de 1 leu/persoana.

Sursa: Mesagerul - Ziar Bacauan, cu distributie gratuita

marți, 28 iulie 2009

Crucea Rosie revine in sprijinul batranilor

Proiectul "Deschide o Usa" a reintrat in functionare. Asistatii Crucii Rosii Bacau pot beneficia de astazi de pachetele alimentare mult asteptate. Voluntarii au calcat pragul varstnicilor, unde acestia i-au intampinat cu zambetul pe buze.
A trecut aproape o jumatate de an pana ca aceasta distributie alimentara sa isi reia cursul. Suntem cu totii constienti de faptul ca in Romania speranta de viata este tot mai mica, iar varstnicii nostri o stiu cel mai bine. Majoritatea batranilor sunt singuri, parasiti de copii sau nepoti, multi din acestia suferind de boli grave si singuratate.
De asemenea batranii de la Crucea Rosie beneficiaza de asistenta sociala, consiliere si menaj oferite ca sprijin din partea voluntarilor. Mai jos va oferim 3 fotografii de la activitatea noastra sociala.

Sursa: Crucea Rosie Bacau


Pregatirea pachetelor pentru transport.


Distribuirea alimentara la domiciliul asistatilor.



vineri, 24 iulie 2009

Scrisoare catre Crucea Rosie Bacau

Domnului Dan Babliuc Crucea Rosie Bacau


Va adresam cele mai sincere multumiri pentru sprijinul acordat in organizarea si desfasurarea activitatilor prilejuite de sarbatorirea Zilei Aviatiei si a Fortelor Aeriene.
Rugam transmiteti personalului din structura dumneavoastra care a participat la aceasta activitate cele mai sincere multumiri.
Avem convingerea ca raporturile de colaborare se vor intari si amplifica in scopul promovarii imaginii ambelor institutii.




Cu deosebita stima si consideratie,
Comandantul Bazei 95 Aeriana
"Erou Cpt. Av. Alexandru Serbanescu"
Comandor
Catalin Bahneanu



duminică, 5 iulie 2009

Ieri, 4 iulie 2009, s-au implinit 133 de ani de la infiintarea Crucii Rosii Romane. Crucea Rosie Bacau impreuna cu Arena Mall au organizat o petrecere in cinstea acestei zi, un spectacol care a pledat pentru deviza "impreuna pentru umanitate".

Eu am ajuns la mall in jur de ora 19:00, atunci cand a inceput concertul. Pe scena au urcat Tony Ray, tinerii artisti ai Clasei de Muzica Usoara de la Palatul Copiilor Bacau si dansatori ai Clubului de Dans Sportiv Fiesta 2000.
Am fost acolo si am realizat multe fotografii. Cele mai reusite si interesante cadre pot fi vazut mai jos, in numar de 20.

PS: M-am numarat printre partenerii media ai acestui eveniment.

Mai multe fotografii din acest articol gasiti pe link-ul de la sursa.

Sursa: kristofer93.com

Crucea Rosie Romana celebreaza 133 de ani de activitate Umanitara

In data de 4 iulie Crucea Rosie din Romania celebreaza 133 de ani de existenta si activitate Umanitara. Cu prilejul acestui eveniment, Arena Mall Bacau a gazduit aceste activitati, care au fost dedicate copiilor. Acestia au luat parte la face painting, jocuri interactive, baloane modelate, concurs de pictat si desenat.
De asemenea vizitatorii au putut lua parte la o demonstratie de prim ajutor, oferita de voluntarii Crucii Rosii, un concert din care au facut parte artistii: Tony Ray, tinerii artisti ai Clasei de Muzica Usoara de la Palatul Copiilor Bacau si dansatori ai Clubului de Dans Sportiv Fiesta 2000.
Revenind la scopul acestui eveniment, Crucea Rosie Bacau doreste sa multumeasca tuturor colaboratorilor si sustinatorilor care au facut posibil acest eveniment. Voluntarii au avut un rol esential in aceasta activitate deoarece inca odata au reusit sa aduca zambetul pe buze si distractie in randul bacauanilor.

Mai jos puteti vizualiza cateva din fotografiile acestui eveniment.














vineri, 3 iulie 2009

Comunicat de presa!


Crucea Rosie Bacau si Arena Mall
va invita la
Ziua Crucii Rosii Romane - 4 Iulie


IMPREUNA PENTRU UMANITATE

Pe 4 Iulie Crucea Rosie Romana celebreaza 133 de ani de activitate umanitara!

Anul 2009 este un an cu importanţă deosebita pentru întreaga Mişcare Internaţionala de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. Implinim 150 de ani la nivel mondial si 133 ani ca organizatie nationala - un numar de aniversari- care marcheaza nu doar importanta istorica in lume dar si viziunea noastra ca organizatie asupra provocarilor umanitare.

Parte a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, Crucea Roşie Bacau a decis să organizeze o serie de evenimente ( mai – iulie) care sa sarbatoreasca nasterea ideii care a condus la construirea unei mişcari în cadrul careia puterea umanitatii a schimbat lumea, la care toţi voluntarii si bacauanii sunt chemaţi să-si aducă sustinerea pentru a face faţă in continuare provocărilor umanitare , ameninţărilor şi situaţiilor de urgenţă.

Invităm bacauanii să se angajeze în acţiuni umanitare, pentru că în intreaga lume, sprijinul reciproc a devenit o necesitate iar problemele umanitare se referă la toată lumea. Acesta este mesajul nostru sub sloganul:IMPREUNA PENTRU UMANITATE.

De-a lungul celor 133 ani de activitate in Romania, am fost martorii multor suferinte, si am putut asista milioane de beneficiari prin intermediul reţelei de spitale, cantine, sanatorii, reţea construită prin generozitatea unor generaţii care au inteles că implicarea sociala alături de Crucea Roşie este un pas înainte pentru societate, ca umanitatea este reprezentata de gesturile fiecaruia din noi si ca gestul de umanitate nu poate fi cumparat ci poate fi obtinut decat prin bunavointa celor de langa noi.

“Aniversam astazi 133 de ani de cand cei aflati in suferinta stiu ca pot intinde o mana si o alta va veni in intampinarea ei. Dincolo de schimbarile concrete pe care Crucea Rosie Romana le-a adus in istoria tarii noastre, cred ca cea mai mare avere este cea pe care o purtam in suflete. Crucea Rosie este si in Romania, ca peste tot in lume, un simbol datorita caruia oamenii se simt in siguranta. Multumesc tuturor celor care au contribuit la scrierea istoriei Crucii Rosii Romane pana astazi dar si celor care o vor face de acum inainte!” a declarat presedintele Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania, doamna Mihaela Geoana.

De ziua noastra pe 4 iulie cu sprijinul Arena Mall sarbatorim alaturi de toti bacauanii sub egida "Impreuna pentru umanitate"- simbolul celor 133 de ani de existenta.

Activitati desfasurate in Arena Mall Bacau, incepand cu orele 16.00 : expozitie de pictura cu vanzare, vanzare de bratari umanitare, demonstratii prim ajutor, decernarea premiilor echipajelor Sanitarii Priceputi, spectacole pentru copii, face painting, baloane modelate, concursuri de pictura si jocuri pentru copii, expozitie de fotografii ale Crucii Rosii Romane, urmat de concertul aniversar cu Tony Ray, Cristiano si Clasa de Muzica Usoara de la Palatul Copiilor Bacau, coordonata de dl. prof. Claudiu Filip.

Istoria Crucii Rosii Romane

La 4 iulie 1876, se infiinteaza Societatea Crucea Rosie” din Romania, prin hotararea Principelui Ghica de a organiza o societate de ajutor pentru militarii raniti pe campul de lupta.

Regina Maria a fost patroana Crucii Rosii Romane la incepul secolului XX fiind una dintre personajele care au marcat fundamental evolutia organizatiei in Romania.

Activa in Razboiul de Independenta, in Primul si al Doilea Razboi Mondial, prezenta alaturi de cei in nevoie - oameni afectati de marile epidemii care au lovit tara, de cutremurele din 1940 si 1977, de secetele din Moldova, de inundatiile din anii 1970 si cele care au urmat, Crucea Rosie a reusit de fiecare data, cu sprijinul voluntarilor, sa vina in ajutorul celor vulnerabili.

In fiecare an, Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania, ofera sprijin si ajuta la imbunatatirea vietii a a mii de oameni din intreaga tara. In cursul anului 2008, a venit in sprijinul a peste 162.000 de persoane (aproximativ 34.000 de persoane afectate de inundatii, incendii sau alunecari de teren, peste 70.000 batrani, bolnavi, copii institutionalizati, familii cu venituri mici sau fara venituri, peste 56.000 de persoane au beneficiat de programe de educatie pentru sanatate).

Doar in cursul anului trecut, Crucea Rosie Romana a intervenit in zonele afectate de inundatii cu 5.543 tone de ajutoare in valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, iar in tara s-au derulat 105 campanii de informare a populatiei cu privire la prevenirea si pregatirea in caz de dezastre.

Parteneri media: 1 TV Bacau, Trustul de presa Desteptarea, Ziarul de Bacau, 0bservator de Bacau, Radio 21, Radio Kiss FM.

Parteneri proiect: Uniunea Artistilor Plastici din Romania –Bacau, Palatul Copiilor Bacau- Clasa de Muzica Usoara.







Crucea Rosie, din nou in sarbatoare


Crucea Rosie (CR) Bacau sarbatoreste mâine 4 iulie 133 de ani de Cruce Rosie in România. Cu aceasta ocazie, Arena Mall va gazdui vânzarea de bratari umanitare, o expozitie de pictura cu vânzare, demonstratii de acordare a primului ajutor, spectacole pentru copii, face painting si baloane modelate, concursuri si jocuri pentru cei mici si un concert aniversar cu Cristiano, Tony Ray si clasa de muzica usoara de la Palatul Copiilor Bacau. Va fi cea de-a doua aniversare a CR din acest an, dupa ce in mai s-a aniversat implinirea a 150 de ani de activitate a Miscarii Internationale a Crucii Rosii si Semilunii Rosii. “Doi voluntari ai nostri au participat zilele trecute, alaturi de voluntari din intreaga lume, la Tabara din Solferino, eveniment organizat in memoria intemeietorului Crucii Rosii, Henry Dunant”, a declarat ieri directorul CR Bacau Dan Babliuc.

Alin LEANCA

Sursa: Observator de Bacau

miercuri, 1 iulie 2009

Crucea Rosie Bacau prezenta la Solferino

Declaratia Presedintiei UE cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la Batalia de la Solferino

Crucea Rosie Bacau prezenta la Solferino

Cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la Batalia de la Solferino, Uniunea Europeana aminteste importanta extraordinara a empatiei si solidaritatii fata de persoanele afectate de conflicte armate si alte situatii de violenta.

In urma teribilei batalii ce a avut loc pe data de 24 iunie 1859 la Solferino, datorita eforturilor lui Henry Dunant, omenirea a facut posibil crearea impulsului umanitar impresionant care a dus la infiintarea Miscarii Internationale a Crucii Rosii si Semilunii Rosii (in continuare denumita Miscarea), care reprezinta astazi cea mai mare organizatie umanitara activa in aproape toate tarile din lume. Aceasta batalie constituie de asemenea fundamentul pe care comunitatea internationala a Statelor a dezvoltat si a adoptat instrumente de Drept International Umanitar, reguli de drept international care guverneaza in timp de conflict armat, in special cele 4 Conventii de la Geneva din 1949, a caror aniversare de 60 de ani va fi sarbatorita in acest an.

Miscarea, formata din Comitetul International al Crucii Rosii, cele 186 de Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie si Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie printre care si Romania , se bazeaza pe sapte Principii Fundamentale.

In urma unei practici indelungate, acestea au fost recunoscute oficial si definite in cadrul Conferintei Internationale a Crucii Rosii ce a avut loc in Viena in 1965, la care au luat participat toate statele care sunt parte la Conventiile de la Geneva. Aceste principii – Umanitate, Impartialitate, Neutralitate, Independenta, Voluntariat, Unitate si Universalitate – sunt specifice Miscarii si reprezinta instrumentul operational pentru taote activitatile sale.

UE reaminteste angajamentul statelor de a respecta in orice moment aderarea componentelor Miscarii la aceste sapte Principii Fundamentale.

La 150 de ani dupa batalia marcanta de la Solferino, Uniunea Europeana, care a fost de asemenea creata din cenusa unui teribil conflict, ramane devotata activitatilor pentru a alina suferinta victimelor conflictelor armate din intreaga lume.

Uniunea Europeana saluta activitatea efectuata de Miscare in cadrul si in afara UE si este pe deplin devotata sustinerii acesteia.

Toti voluntarii din intreaga lume au participat in perioada 23.06.- 28.06.2009 ( din care si 2 voluntari ai Crucii Rosii Bacau) la Tabara din Solferino ( a treia ca miscare la nivel mondial). Timp de o săptămână, participanţii la întâlnirea de la Solefrino şi-au împărtăşit experienţele în ceea ce înseamnă să fii voluntar de Cruce Roşie sau de Semilună Roşie. Au fost organizate workshopuri si concursuri pentru acordarea primului ajutor, pentru intervenţiile în situaţii de urgenţă, au prezentate programele sociale şi cele pentru tineret din toate Societatile Nationale de Cruce Rosie.

In finalul Taberei a fost organizata la procesiunea (drumul cu tortele aprinse) de constituire călătoriei istorice a lui Henry Dunant de la Geneva la Solferino. În fiecare an, începând cu anul 1992, mii de oameni participă la acest puternic si sugestiv eveniment.Anul acesta peste 40000 voluntari din intreaga lume s-au reunit la Soferino

Steagul României a fluturat alături de alte 186 de drapele. Voluntari de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie s-au adunat din toate colţurile pământului pentru a celebra 150 de ani de umanitate. România şi Bacăul nu au lipsit de la întâlnire.

Anul 2009 este un an cu importanţă deosebita pentru întreaga Mişcare Internaţionala de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. Implinim 150 de ani la nivel mondial si 133 ani ca organizatie nationala - un numar de aniversari- care marcheaza nu doar importanta istorica in lume dar si viziunea noastra ca organizatie asupra provocarilor umanitare.

Invităm bacauanii să se angajeze în acţiuni umanitare, pentru că în intreaga lume, sprijinul reciproc a devenit o necesitate iar problemele umanitare se referă la toată lumea. Acesta este mesajul nostru sub sloganul:IMPREUNA PENTRU UMANITATE.

De ziua noastra pe 4 iulie sarbatorim incepan cu orele 14, in incinta Arena Mall, alaturi de toti bacauanii - simbolul celor 133 de ani de existenta.

Avand in vedere apropierea aniversarii a 133 de ani de activitate a Crucii Rosii Romane, apelam la sprijinul dumneavoastra de a difuza cu titlu gratuit spre informarea populatiei judetului Bacau pana pe data de 4 iulie, afisul Evenimentului.

Ne-am bucura si am fi onorati de interesul dumneavoastra pentru acest proiect al Crucii Rosii

Cu stima,

Director

Crucea Rosie Bacau

Lt.col. ( r) Dan Marcel Babliuc





luni, 29 iunie 2009

COMUNICAT DE PRESA

Stimati prieteni si colaboratori ai Crucii Rosii Bacau,

Anul 2009 este un an cu importanţă deosebita pentru întreaga Mişcare Internaţionala de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. Implinim 150 de ani la nivel mondial si 133 ani ca organizatie nationala - un numar de aniversari- care marcheaza nu doar importanta istorica in lume dar si viziunea noastra ca organizatie asupra provocarilor umanitare.

Invităm bacauanii să se angajeze în acţiuni umanitare, pentru că în intreaga lume, sprijinul reciproc a devenit o necesitate iar problemele umanitare se referă la toată lumea. Acesta este mesajul nostru sub sloganul: IMPREUNA PENTRU UMANITATE.

De ziua noastra pe 4 iulie sarbatorim incepan cu orele 13, in incinta Arena Mall, alaturi de toti bacauanii - simbolul celor 133 de ani de existenta.

Activitati desfasurate cu ocazia celebrarii zilei Crucii Rosii Romane: expozitie de pictura cu vanzare, vanzare de bratari umanitare, demonstratii prim ajutor, decernarea premiilor echipajelor Sanitarii Priceputi, spectacole pentru copii, face painting, baloane modelate, concursuri de pictura si jocuri pentru copii, expozitie de fotografii ale Crucii Rosii Romane, urmat de concertul aniversar cu Tony Ray, Cristiano si Clasa de Muzica Usoara de la Palatul Copiilor Bacau, coordonata de dl. prof. Claudiu Filip.

Avand in vedere apropierea aniversarii a 133 de ani de activitate a Crucii Rosii Romane, apelam la sprijinul dumneavoastra de a difuza cu titlu gratuit spre informarea populatiei judetului Bacau pana pe data de 4 iulie, afisul Evenimentului. Mai jos puteti descarca afisul nostru.

Ne-am bucura si am fi onorati de interesul dumneavoastra pentru acest proiect al Crucii Rosii.

Sursa: Crucea Rosie Bacau


marți, 16 iunie 2009

Strandul Letea functioneaza cu autorizatiile sanitare la zi

Strandul Letea, aflat în administrarea Primariei Municipiului Bacau, functioneaza la capacitate maxima, cu toate autorizatiile sanitare la zi. Cele doua bazine, unul pentru copii, cu o adincime de 0,9 metri, si unul pentru adulti, cu o adincime variabila între 1,4 si 2,2 metri. “Conform normelor sanitare în vigoare, apa din bazinele strandului Letea este schimbata odata la trei zile, iar zilnic aceasta se reîmprospateaza cu 1/3 din volumul total de apa. Monitorizarea parametrilor este efectuata zilnic, probele de apa prelevate de catre Directia de Sanatate Publica certificind faptul ca apa din bazine este dezinfectata, igienizata si clorinata”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvint la Primaria Bacau. În strandul Letea functioneaza si un cabinet medical, cu personal de la Crucea Rosie specializat în acordarea primului ajutor, în doua schimburi. Pentru preîntimpinarea evenimentelor nedorite, în strand exista permanent si doi salvamari. Strandul Letea va fi deschis pina la data de 31 august 2009, perioada de functionare putind fi extinsa pina la data de 15 septembrie, în functie de conditiile climaterice. Taxa de intrare a ramas neschimbata, ea fiind mai mult modica, de un leu de persoana.

Sursa: Ziarul de Bacau

joi, 11 iunie 2009

Bani pentru suflet si trup: CL Bacau sprijina ONG-urile


Organizatiile nonguvernamentale (ONG) nu au voie, conform legii, sa desfasoare activitati comerciale aducatoare de profit, sursele de finantare fiind Guvernul, CJ, CL, programele europene de finantare, donatiile si sponsorizarile. ONG-urile depun proiecte, iar daca acestea sunt selectate vin si banii. Alesii municipiului Bacau au aprobat, ieri, in sedinta extraordinara a CL, finantarea mai multor organizatii, suma totala aprobata pe 2009 fiind de 5.249.401 lei. Au ramas nealocati 2.926.098 lei.

Au fost depuse 79 de proiecte, care au fost evaluate de sase comisii. Pentru domeniul “Tineret si educatie” a fost propusa suma de 150.000 lei, din care au fost repartizati doar 119.550 lei. De cel mai substantial sprijin - 20.000 lei - a beneficiat “Crucea Rosie”, cu proiectul “Sanitarii priceputi”, si “No name”, pentru un concurs de informatica. Urmeaza “Scoala stelutelor” si Asociatia MILAR, cu 15.000 lei. Cel mai putin a primit AROMAR, 3.000 lei, pentru “Scoala de vara”. Pentru toate domeniile de activitate, suma repartizata e mai mica decât cea disponibila, exceptie facând programele sociale, unde si asa bugetul e totdeauna prea mic. Proiectele de pe “Cultura” au beneficiat de 121.377 lei, fruntasii fiind Asociatia “G.M. Cancicov”, cu 22.500 lei, si “Floricica”, 22.900 lei. La “Culte” s-au aprobat sume intre 180.000 lei si 15.000 lei. 180.000 lei a primit Parohia “Sf. Dumitru” pentru constructia capelei, iar 150.000, Parohia “Iz. Tamaduirii”, pentru renovare si extindere. Suma totala este de 1.589.000 lei. Proiectelor din sport le-au fost alocate 2.925.000 lei, din care cei mai multi a primit Asociatia “Top Sport”, 2.400.000 lei, pentru sustinerea echipei de handbal masculin in Liga Nationala. Urmeaza Aerostar - 150.000 lei si Colegiul “D. Mangeron”, cu 120.000 lei, pentru promovarea luptelor greco-romane. ONG-urile de pe social vor primi 409.000 lei. Betania e singura careia i-au fost selectate 2 proiecte: “Centrul Lalelelor” (116.000 lei) si “Centrul de Integrare a Tinerilor” (69.000 lei). FSC a primit 67.000 lei pentru “Servicii de ingrijire comunitare“ destinate batrânilor. Cenusareasa HCL e “Mediul”, cu 85.474 de lei, doar doua ONG primind finantare: Centrul Regional de Ecologie (CRE), 75.303 lei, pentru activitati in aria protejata „Lacul Bacau”, si “Iubim Natura”, 10.171 lei, pentru campania “Natura Fest 2”.

Sursa: Desteptarea