vineri, 29 august 2014

Parteneriat fructuos intre CORA si Crucea Rosie Bacau – 150 de copii săraci vor beneficia de ajutor


Vineri, 29 august a.c., s-a desfășurat festivitatea de final a campaniei  “Luna Cora – Luna inimilor deschise”, desfășurată sub sloganul “Și tu poți dona din toată inima”. Este vorba despre o campanie amplă, care s-a derulat în mai multe magazine CORA din țară, pentru a veni în ajutorul a 12 organizații umanitare. În Bacău, în perioada 30 aprilie – 31 iulie 2014 clienții hypermarket-ului CORA au fost rugați să doneze în sprijinul beneficiarilor Crucii Roșii Bacău.
Multumim conducerii companiei, care a selectat proiectul Ajuta-i sa mearga la scoala, inaintat de Crucea Rosie Bacau, personalului Cora, casierelor si casierilor pentru implicare, dar si clientilor magazinului Cora Bacau care au dorit sa ne ajute.
Suma strânsă, alături de o contribuție generoasă a partenerului  CORA, în total 44.350,23 lei, se va îndrepta către 150 de copii de vârste școlare, proveniți din familii lipsite de posibilități financiare. Aceștia vor beneficia de burse și de produse utile începerii anului școlar: uniforme, încălțăminte, rechizite școlare, etc
Totodată, mulțumim companiei Direct Sound pentru sprijinul oferit în buna derulare a evenimentului de vineri.










miercuri, 27 august 2014

Anunţ privind derularea cursului gratuit de formare profesională “Baby-Sitter (cod NC NC 5133.1.1)”


Societatea Naţională de Cruce Roşie din România are plăcerea de a vă anunța că începând cu luna octombrie 2014 va derula în Municipiul Bacău cursul gratuit de formare profesională  “Baby-Sitter (cod NC NC 5133.1.1)”.

Cursurile de formare sunt organizate în cadrul proiectului “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din Romania la programele de formare profesională continuă”, proiect ce este cofinanţat din Fondul Social EuropeanInvesteşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.

Conditii de eligibilitate:

· minim studii gimnaziale (8 clase)
· angajat cu contract individual de muncă, fără calificare sau cu nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social:
-          Personal nedidactic sau administrativ, cu atributii specifice domeniului medico-social din cadrul structurilor administraţiei publice locale şi sistemul privat (Grădiniţa cu program normal, Grădiniţa cu program prelungit si grădiniţa care funcţionează împreuna cu creşa cu program zilnic, Grădiniţa cu program săptămânal si grădiniţa care funcţionează împreuna cu creşa cu program săptămânal, gradiniţe şi creşe private, unităţi şcolare etc.)
-          Personal administrativ si auxiliar, cu atributii specifice domeniului medico-social din cadrul structurilor subordonate Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (centre de plasament, centre îngrijire persoane vârstnice, centre îngrijire copii etc.).
-          Personal administrativ si auxiliar, cu atributii specifice domeniului medico-social din cadrul unităţilor sanitare, publice şi private
-          Personal administrativ si auxiliar, cu atributii specifice domeniului medico-social din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
· nu sunt eligibili angajaţii din domeniul medico-social care care au un nivel de calificare superior nivelului 1 de calificare (inclusiv angajati pe posturi din domeniul medico-social ce sunt specifice unui program de formare de nivelul 2, de exemplu infirmiera, mediator sanitar, operator introducere, operare si validare date, ingrijitor bolnavi la domiciliu etc.)
· nu sunt eligibili angajaţii ce au beneficiat de nici o altă finanţare din fonduri publice naţionale sau comunitare în calitate de participant, pentru programul de formare profesionala “Baby-Sitter (cod NC NC 5133.1.1)”
· nu sunt eligibili angajaţii ce au pregătire superioara (studii superioare)
· nu sunt eligibile persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitati economice in mod independent, intreprinderi familiale si individuale

Documente necesare înscrierii:

·  Copia actului de identitate
·  Copia certificatului de naştere
·  Copia certificatului de căsătorie/hotărâre de divorţ (dacă este cazul)
·  Copia actului de studii al ultimei şcoli absolvite (diplomă şi foaie matricolă)
·  Aviz medical cu specificaţia apt curs
·  Adeverința de la locul de munca (care sa ateste faptul ca persoana este angajata intr-o unitate din domeniul medico-social, structurile menţionate la condiţiile de înscriere); in original

Persoanele inscrise au disponibilitatea participării la activităţile proiectului:

·  Formular de inregistrare a grupului tinta-completat corect si semnat (in original)
·  Declaraţie Consimţământ (in original)
·  Declaratia pe propria raspundere-semnata si datata (in original)
·  Participarea la activităţile de informare, consiliere şi orientare profesională (Fişă de informare şi consiliere, Test de aptitudini, test de interes)
·  Participarea la derularea cursului (14 săptămâni: 6 săptămâni pregătire teoretică, de luni-vineri sală de curs în municipiu; 8 săptămâni, de de luni-vineri la locul de muncă sau la alţi angajatori din domeniul medico-social)
·  Participarea la evaluarea finală - în a 14-a săptămână de la începerea cursului (evaluarea finală se susţine în faţa unei comisii constituite din 2 specialişti desemnaţi de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi coordonatorul de formare al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România)

 Alte informaţii:
·                Cursurile sunt gratuite
·                Cursurile sunt autorizate CNFPA
·                La înmânarea diplomei absolventul primește suma de 480 RON
·                Cheltuielile de transport si cazare nu se deconteaza


Pentru informații suplimentare:

Raluca DIACONU – Coordonator local campanii
                Mobil: 0721 20 40 02, email: danraluca7@gmail.com

Ioana Laura BUCULEI – Expert Informare, consiliere si orientare profesionala,
       Mobil: 0740 385 317, email: buculeilaura@gmail.com

Adresa corespondență Filiala Bacău:  Str.Oituz nr.61,cod postal 600251


marți, 26 august 2014

Anunţ privind derularea cursului gratuit de formare profesională “Ingrijitoare batrani la domiciliu (cod NC 5133.1.2)”

În perioada 11 august 2014 – 17 noiembrie 2014 se derulează în municipiul Bacau cursul Ingrijitoare batrani la domiciliu (cod NC 5133.1.2)”, organizat de către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România în cadrul proiectului strategic “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din Romania la programele de formare profesională continuă”.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social EuropeanInvesteşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.

Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de calificare pentru 2.520 de angajați necalificați și/sau cu un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social, contribuind la facilitarea / îmbunatatirea accesului și participării la programe de formare profesională continuă (FPC) din cele 8 regiuni de dezvoltare din Romania: Nord –Est (Bacău), Sud-Est (Buzău, Constanţa, Vrancea, Tulcea); Sud-Muntenia (Prahova); Sud – Vest Oltenia (Olt); Vest (Arad, Hunedoara, Timis); Nord-Vest (Cluj, Maramureș, Satu-Mare); Centru (Alba, Brasov, Mures); Bucuresti-Ilfov (Bucuresti – Sectorul 5, Ilfov). Grupul țintă al proiectului va fi format din angajati necalificați (cu vârste între 18 și 64 de ani) pentru domeniul în care lucrează sau cu un nivel scăzut de calificare, respectiv:

·  nivel 1 de calificare - Îngrijitor copii, Babysitter, Îngrijitor bătrâni la domiciliu, Brancardier.
·  nivel 2 de calificare – Infirmieră, Îngrijitor bolnavi la domiciliu, Mediator sanitar, Operator introducere, validare și prelucrare date.

Prin participarea cursanţilor înscrişi la programul Ingrijitoare batrani la domiciliu (cod NC 5133.1.2)” se vizează îmbunătăţirea nivelului de calificare a forţei de muncă, dezvoltarea competenţelor profesionale,  creşterea oportunităţilor de accesare a altor posturi şi de avansare în cadrul pieţei muncii, asigurarea stabilităţii postului, precum şi creşterea accesului la metode alternative moderne de formare continuă, conţinuri şi metode adecvate specificului grupului ţintă şi priorităţilor actuale în domeniul medico-social.

Pentru informații suplimentare:

Raluca DIACONU – Coordonator local campanii
Mobil: 0721 20 40 02, email: danraluca7@gmail.com

Ioana Laura BUCULEI – Expert Informare, consiliere si orientare profesionala,
Mobil: 0740 385 317, email: buculeilaura@gmail.com

Adresa corespondență Filiala Bacău:  Str.Oituz nr.61,cod postal 600251

Voluntarii Crucii Rosii Bacau au invatat sa instaleze corturile din dotare


Voluntarii Crucii Roșii Bacău care au participat la începutul lunii august la Tabăra Internaţională de Pregătire pentru Dezastre a Crucii Roşii Române au valorificat cunoștințele acumulate cu acea ocazie.

Ei și-au învățat colegii din Bacău să instaleze și să strângă corturile din dotarea Crucii Roșii – corturi tip A+B (cort de cazare de 8 persoane), corturi tip T (mai spațios, destinat acordării primului ajutor), corturi sanitare. Acțiunea a avut loc în data de 25 august a.c. la Tabăra de sinistrați de pe Calea Moldovei.  











luni, 18 august 2014

Voluntari din Bacau la Tabăra Internaţională de Pregătire pentru Dezastre


            Trei voluntari ai Filialei Bacău a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România au participat în perioada 10-17 august 2014 la Tabăra Internaţională de Pregătire pentru Dezastre a Crucii Roşii Române, desfasurată în stațiunea Eforie Sud. Voluntari din România, Danemarca, Bulgaria și Ungaria, în total 130 de participanți,  s-au renunit pentru a învăța împreună cele mai eficiente modalități de a reacționa în cazul unui dezastru.
            Cei trei voluntari, membri ai detaşamentului de intervenţie din cadrul filialei Bacău, au participat la un intens program de pregătire - cursuri susţinute în cadrul mai multor ateliere: atelierul de logistică, unde participanţii au dobândit cunoştinţe despre utilizarea generatorului de curent, practică într-o bucătărie de campanie, etc; atelierul de adăpost, unde au fost exersatate abilităţile de organizare a unei tabere de sinistraţi – standarde minime în ajutorul umanitar, asigurarea de necesităţi, apă, igienă, salubritate şi atelierul de prim-ajutor de bază.

            Punctul culminant al întregului program de pregătire l-a reprezentat simularea realizată la final – un cutremur cu magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter, o adevarata desfasurare de forte ce a cuprins o echipa de logistica, una de interventie si de acordare a primului ajutor, precum si 50 de victime. 








luni, 11 august 2014

Voluntarii Crucii Rosii Bacau, pregatiti de interventie la Bacau Streetball Challenge


In weekend-ul 9-10 august s-a desfasurat pe terenul Liceului cu Program Sportiv o noua editie a Bacau Streetball Challenge, o competitie de baschet de strada. Voluntari ai Crucii Rosii Bacau, absolventi ai cursului de prim ajutor de baza, au fost prezenti in ambele zile, pentru a asigura interventiile de urgenta. De altfel, au existat cateva accidentari minore, iar voluntarii nostri au fost prompti in acordarea primul ajutor.
Este pentru al doilea an cand Crucea Rosie Bacau sprijina aceasta competitie prin asigurarea unei echipe de voluntari pregatita sa intervina.

In cadrul competitiei oficiale au existat trei categorii: Open (pentru toate varstele), Junior (masculin sub 18 ani), Open Mix (echipe mixte – fete/baieti), dar si alte concursuri cu premii, atat pentru public cat si pentru concurenti: Bacau SlamDunk Contest, aruncari de 3 Puncte, aruncari libere, 2Ball, baschet X&O, freestyle etc.