miercuri, 29 ianuarie 2014

Ajutor de la Crucea Rosie Bacau pentru o batrana din Serbanesti


Echipa Crucii Roșii Bacău s-a deplasat miercuri, 29 ianuarie, la o persoană vârstnică din cartierul Șerbănești. Este vorba despre o bătrână cu handicap, fără un picior, fără posibilități materiale, care locuiește singură într-o cameră cu chirie.
Cazul a fost adus în atenția noastră de către un vecin, care ne-a semnalat faptul că bătrâna nu are suficiente lemne pentru a încălzi camera în care locuiește.  Astfel, voluntarii noștri i-au dus bătrânei trei saci de lemne, dar și alimente: ulei, cartofi, paine, paste, orez, conserve, biscuiti si altele.
Vom continua să monitorizăm cazul și vom rămâne pe recepție pentru a contribui, în măsura posibilităților, la salvarea persoanelor aflate în situații critice.  






Program permanent la Crucea Rosie Bacau in timpul codului galben de ninsori

Crucea Roșie Română, filiala Bacău, a instituit începând de miercuri dimineață de la ora 08.00 permanența la sediul nostru, din str. Oituz, nr. 61. Astfel, pe lângă desfășurarea activităților curente, Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău va fi în stare de alertă începând de miercuri, 29.01.2014, până la ridicarea codului galben instituit pentru județul Bacău.
Echipe mixte, formate din angajați și voluntari vor fi prezente 24 din 24 la sediu și vor fi pe recepție pentru a asigura rezolvarea situațiilor de urgență și de transportul pacienților în condiții de siguranță, în limita competențelor și resurselor de care dispunem.

luni, 27 ianuarie 2014

Serviciul de Ambulanta al Crucii Rosii Bacau, la datorie!

Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău (SACRO) a desfășurat activități în această perioadă, în ciuda condițiilor de cod galben sub care s-a aflat județul Bacău.
Astfel, am efectuat transportul pacienților la externarea din spital, inclusiv pe ruta București-Bacău și am transportat persoanele dializate aflate în responsabilitatea noastră, chiar dacă acest lucru s-a desfășurat în condiții extrem de dificile.
Ne referim la ultimul caz de acest fel, petrecut luni, 27 ianuarie a.c., cand o persoana în vârstă de 80 de ani din satul Botești, comuna Ungureni, cu diagnostic insuficiență cardiacă stadiul III și sechele AVC a fost transportată cu mare dificultate la domiciliu, fiind externată de la Spitalul Județean din Bacău.
Ambulanța nu a putut ajunge până la casa bătrânei, drumul fiind înzăpezit, astfel încât, cu ajutorul oamenilor din sat, pacienta a fost transportată ultimii doi kilometri cu căruța printr-o zăpadă de jumătate de metru de către angajații Serviciului de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău
Vom continua să fim pe recepție în scopul de a contribui prin forțele proprii la salvarea persoanelor aflate în situații critice.





miercuri, 15 ianuarie 2014

Proiectele Crucii Rosii Bacau, aduse in atentia bacauanilor

Invitati in cadrul emisiunii  Amprente a postului  1 TV Bacau din data 14 ianuarie: Dan Marcel Babliuc - Director Crucea Rosie Bacau, Raluca Diaconu – Coordonator PR si voluntari, Anca Motei – Voluntar Crucea Rosie Bacau. Am vorbit despre bilantul anului trecut si despre proiectele si programele pe care le vom dezvolta in 2014 pentru a veni in sprijinul bacauanilor. Multumim 1 TV Bacau si moderatorului, Catalin Cojocaru, pentru invitatie.



 

marți, 14 ianuarie 2014

Susțineți Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău!




De la data înfiinţării sale, în anul 2011, Serviciul de Ambulanţă al Crucii Roşii Bacău a reuşit, cu sprijinul populaţiei, prin donaţiile 2%, să fie la dispoziţia cetăţenilor, având capacitatea de a asigura transportul şi asistenţă medicală de urgenţă în cadrul diferitelor evenimente (spectacole, competiţii sportive), în dezastre naturale, dar şi în furnizarea de servicii de transport pacienţilor suferinzi.
Anul trecut, Serviciul de Ambulanta al Crucii Rosii Bacau a parcurs aproximativ 200 000 de km pentru a transporta pacenti pe teritoriul intregii tari, raspunzand astfel unui numar de peste 1 000 de solicitari. Fondurile alocate au provenit din fisele 2%, acea prevedere din Codul Fiscal, conform căreia contribuabilii (persoane fizice) pot direcționa 2% din impozitul lor pe venit către o organizație neguvernamentală (asociație sau fundație).
Fără nici un efort și fără nici un cost suplimentar, puteți susține Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău, direcționând cei 2% din impozitul pe venit către Crucea Roșie Română, filiala Bacău.
Dacă aveți venituri numai din salarii completați Formularul 230, pe care îl puteți descărca de pe site-ul nostru – www.crucea-rosie.ro (în partea dreaptă, la secțiunea Direcționează 2% din impozitul pe venit către Crucea Roșie Bacău) sau de blog-ul nostru http://crrbc.blogspot.ro/.
Dacă aveți venituri din alte surse (din exercitarea profesiilor medicale, comerț, avocatură, notariat, contabilitate autorizată etc.) completați Formularul 200, pe care îl puteți descărca tot de pe site-ul nostru, la aceeași secțiune sau de blog-ul nostruhttp://crrbc.blogspot.ro/.
După ce ați completat și semnat unul dintre formularele de mai sus, nu mai trebuie decât să îl transmiteți prin e-mail la adresa crucearosie.bacau@gmail.com sau prin poștă la sediul Crucii Roșii Bacău, din strada Oituz nr. 61, Bacău (cod poștal 600251). Va multumim!






miercuri, 8 ianuarie 2014

Direcționați 2% din impozitul pe venit către Crucea Roșie Bacău!

Crucea Roșie Română, filiala Bacău, desfășoară programe și activități în favoarea băcăuanilor aflați în suferință. Vorbim despre cazuri de sărăcie extremă, despre ajutorarea persoanelor sinistrate din diferite motive (case arse, luate de ape, etc), despre accesul copiilor și tinerilor la educație, în special în mediul rural, despre transportul pacienților prin Serviciul de Ambulanță de care dispunem, despre îngrijirile socio-medicale pe care le asigurăm persoanelor vârstnice pe care le avem în evidență, și despre multe altele. Anual, peste 5.000 persoane aflate în situație de marginalizare socială și risc sunt asistate de către Crucea Roșie Bacău.
Toate aceste activități necesită resurse financiare și subliniem faptul că nu dispunem de sume alocate de la bugetul de stat. O componentă a acestor resurse o reprezintă donațiile și sponsorizările primite de la partenerii noștri, cărora le mulțumim. Acestea nu sunt însă suficiente pentru a acoperi toate costurile activităților pe care le desfășurăm, de aceea un instrument foarte util îl reprezintă prevederea din Codul Fiscal, conform căreia contribuabilii (persoane fizice) pot direcționa 2% din impozitul lor pe venit către o organizație neguvernamentală (asociație sau fundație). Oricine poate decide astfel către cine merg 2% din impozitele datorate.
Fără nici un efort și fără nici un cost suplimentar, puteți ajuta la rezolvarea unei probleme din comunitatea dumneavoastră direcționând  cei 2% din impozitul pe venit către Crucea Roșie Română, filiala Bacău, dacă vreți să vă asigurați că acești bani vor fi utilizati în folosul comunității.
Bineînețeles că puteți alege să direcționați acești bani către organizații non-profit cu domenii de activitate precum social, educațional, cultural, ecologic, etc. Deoarece nu există posibilitatea direcționării procentului 2% din impozitul pe venitul anual către mai multe entități non-profit, nu aveți nici posibilitatea alegerii mai multor programe de activitate. Însă la Crucea Roșie Bacău, datorită domeniilor specifice de activitate precum social, primul ajutor, situații de urgență, tineret și voluntariat, Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău, puteți alege să sprijiniți dezvoltarea nu doar a unui program, ci a unei multitudini de programe.

Puteți contribui la :
- asigurarea unui transport/consult la medic cu ambulanța Crucii Roșii Bacău pentru orice persoană aflată în situație de urgență;
- puteți asigura o jumătate de lună de viață decentă pentru o mamă și copilul ei fără posibiltăți materiale;
- asigurarea condițiilor minime de viață pentru o victimă asistată în urma unui dezastru natural;
- asigurarea accesului la educație, socializare și pregătire profesională a unui tânăr fără posibilități;
- acoperirea costului unei luni de îngrijiri la domiciliu pentru un vârstnic.

Cum se procedează pentru a direcționa 2% din impozitul pe venit către Crucea Roșie Bacău?
Pentru a direcționa acest procent din impozitul pe venitul din anul 2013, va trebui să completați și să semnați cererea (pentru salariați) sau declarația (dacă aveți venituri independente). În cazul în care nu știți cât reprezintă 2% din impozitul dumneavoastră, lăsați spațiu liber.  Apoi, acest formular se trimite prin poștă gratuit la administrația financiară pe raza căreia aveți domiciliul sau la sediul Crucii Roșii Bacău din strada Oituz, nr.61, Bacău.
Dacă aveți venituri numai din salarii completați  Formularul 230, pe care îl puteți descărca de pe site-ul nostru – www.crucea-rosie.ro (în partea dreaptă, la secțiunea Direcționează 2% din impozitul pe venit către Crucea Roșie Bacău) sau de blog-ul nostru http://crrbc.blogspot.ro/.
Dacă aveți venituri din alte surse (din exercitarea profesiilor medicale, comerț, avocatură, notariat, contabilitate autorizată etc.) completați Formularul 200pe care îl puteți descărca tot de pe site-ul nostru, la aceeași secțiune sau de blog-ul nostru http://crrbc.blogspot.ro/.
După ce ați completat și semnat, unul dintre formularele de mai sus, nu mai trebuie decât să îl transmiteți prin e-mail la adresa crucearosie.bacau@gmail.com sau prin poștă la sediul Crucii Roșii Bacău, din strada Oituz nr. 61, Bacău (cod poștal 600251).


În anul 2013, din fondurile strânse în urma campaniei 2%, am reușit:

- achiziționarea a încă trei ambulanțe pentru transportul pacientilor;
- să achiziționăm aparatură medicală pentru dotarea ambulanțelor;
- să venim în sprijinul persoanelor nevoiașe prin Caravavele de Paște și de Crăciun. Numai în cadrul acesteia din urmă, au fost distribuite în total aproximativ 1 000 de pachete, ce s-au îndreptat către persoane vârstnice, copii și familii nevoiașe din județul Bacău. Aceștia au primit în perioada 9 decembrie-23 decembrie 2013, pachete cu alimente, produse de igienă, articole de vestimentație, dulciuri și jucării. Valoarea cadourilor distribuite s-a situat în jurul valorii de 50 000 lei și au fost achiziționate prin eforturile Crucii Roșii Bacău, fiind suportate din fondurile campaniei 2%, și din donațiile partenerilor noștri.
- să acoperim costul îngrijirilor socio-medicale pentru 150 de vârstnici, beneficiari ai Crucii Roșii Bacău;
- să oferim donații materiale: alimente, imbracaminte, dulciuri, produse de igiena, materiale medicale, lenjerie, medicamente. Acestea s-au îndreptat către persoane vârstnice fara sustinatori, aflati in situatie de saracie extrema sau cu o stare de sanatate grava; copii și tineri aflați în dificultate sau cu acces redus la educatie sau mijloace educationale; persoane cu deficiențe sau cu boli cronice grave; beneficiari ai sistemului public de asistenta sociala, cu multi membri si fara venituri.
- să desfășurăm programului “Primul ajutor pe litoral”, precum și servicii de prim ajutor pe Ștrandul Letea Bacău.
- să derulăm  proiecte și activități de tineret și voluntariat 
- participare permanentă la Programul Educație pentru sănătate – instruirea voluntarilor în cursuri de prim-ajutor.

Date de identificare necesare pentru a fi trecute pe fișa/cererea de îndreptare a cotei de 2% (în cazul în care descărcați fișa de pe site-ul www.anaf.ro):
1) Cod fiscal: 4591937
2) Banca : Banca Comercială Română ( BCR) – sucursala Bacău) Contul: RO20RNCB0026030909190001

Cei 2%, pe care îi direcționați către Crucea Roșie Bacău, pot însemna câțiva zeci de lei prin care puteți oferi: hrană celor care suferă de foame, bucurie pentru niște copiii nevoiași, speranță pentru vârstnicii singuri și neajutorați.