marți, 29 noiembrie 2011

CARAVANA "MOS CRACIUN" SE PREGATESTE DE DRUM


AJUTĂ-L PE MOȘU SĂ-ȘI UMPLE DESAGA ȘI SĂ PLECE LA DRUM!


Asa incepe noua noastra provocare pentru Sarbatorile de Iarna din acest an.

Caravana Moş Crăciun - a VI- a ediţie,  proiect traditional al voluntarilor Crucii Rosii Bacau,  presupune colectarea de alimente greu perisabile, dulciuri, îmbăcăminte provenite din donaţii/sponsorizări, în recipiente special amenajate în supermarketuri şi distribuirea acestora către persoanele vulnerabile (în special copii şi vârstnici). 
 
Crăciunul este una din cele  mai importante sărbători creştine, pe care fiecare doreşte să le petreacă în condiţii cel puţin decente. Pentru a veni în sprijinul persoanelor nevoiașe, Crucea Roşie Bacău a selectat în baza anchetelor sociale un număr de 1500 elevi  – beneficiari la nivelul Judeţului Bacău (preponderent din mediul rural)  ai Campaniei “Caravana Moş Crăciun”,  300 persoane vârstnice şi 130 familii. Pentru atingerea acestui deziderat ne bazăm şi  pe sprijinul dumneavoastră.

Pentru a atinge acest obiectiv, voluntarii au programat o serie de activitati care vor fi implementate in cursul lunii decembrie. 

I.                Dăruiește-i Crăciunul” – 20.11-18.12.2011
Parteneri: Liceele din Municipiul  Bacău, Consiliul Județean al Elevilor, ISJ Bacău, Palatul Copiilor Bacău

În fiecare liceu au fost montate două cutii, elevii și cadrele didactice putând face donații constând în produse alimentare, dulciuri și jucării. Activitățile vor fi promovate de voluntarii din fiecare liceu/ reprezentant CJE.
Anul acesta se vor promova și donațiile în bani din partea participanților. Pe 5 Decembrie – Ziua Internațională a Voluntarului va fi  făcută public lista unităților școlare implicate și sumele de bani/ produse colectate.

           II. 5 Decembrie – Ziua Internaționala a Voluntarului – Spectacol de Datini și Obiceiuri
Locație propusă: Teatrul Bacovia, ora 11.

Participanți: voluntarii, vârstnicii din cadrul Centrului de Îngrijiri la domiciliu, membrii Comitetului, sponsori, oficialități, persoane care au achiziționat invitații, presa.

„Ziua Internațională a Voluntarului” constituie un prilej minunat de recunoaștere a contribuției decisive a voluntarilor la îndeplinirea Misiunii  fundamentale a Crucii Roșii. Astfel, în fiecare an, pe 5 decembrie, Crucea Roșie Bacău aniversează această zi.

5 Decembrie-  moment în care spiritul Crăciunului și al voluntariatului se îmbină perfect. Cu sprijinul voluntar oferit din partea școlilor/ liceelor, vor fi împărțite primele daruri ale Moșului pentru vârstnicii din cadrul Centrului de Îngrijiri la domiciliu al Crucii Roșii Bacău.

                  III. „De vorbă cu Moș Crăciun”
Această activitate se dorește a se desfășura în Piațeta din fața Casei de Cultură începând cu  data de 10 decembrie în fiecare sâmbătă din această lună  și să vină în completarea programului oferit de Primăria Bacău cu ocazia aprinderii bradului de Crăciun.  Activitatea va fi pentru toți copiii și părințiii care doresc să îl întâlnească pe Moș Crăciun și de ce nu să dăruiască la rândul lor pentru alți copii.

          IV. Promovarea Caravanei în hipermarketurile partenere : Carrefour, Real, Metro, Selgros dar și în rândul sponsorilor – 01.12- 16.12.2011 în vederea susținerii Caravanei
Băcăuanii vor fi rugați să cumpere un produs și să îl doneze la ieșirea din magazin în urnele/ cutiile special amenajate.
Apelurile de sponsorizare vor fi lansate către partenerii tradiționali.

   V. Caravana Moș Crăciun – se va deplasa la toți beneficiarii săi – 16.12.-23.12.2011.
   
Avem convingerea că prin efortul nostru comun, proiectul „Caravana Moş Crăciun” va fi un succes iar persoanele care suferă din cauza foamei vor primi sprijin substanţial prin implementarea acestuia.
 

Mulţumim celor care pana acum si-au dat acordul sa sprijine acest proiect de voluntariat.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.