marți, 3 iulie 2012

Crucea Roșie Bacău sărbătorește Ziua Crucii Roșii Române și prima aniversare a Serviciului de Ambulanță al Crucii Roșii Române, Filiala Bacău


Crucea Roșie Română există printre oameni și este aproape de comunitate prin toate activitățile pe care le desfășoară timp de 136 de ani. Prin sprijinul persoanelor solidare și binevoitoare, proiectele organizației s-au dezvoltat, aceasta dovedind nu numai recunoștință și respect pentru marcarea aniversărilor tradiționale, ci și o reală tenacitate în a le organiza și desfășura atunci când timpul le impune.
Ziua Crucii Roșii Române rămâne cea mai semnificativă sărbătoare din calendarul nostru, dată confirmată și de istoria organizației, cu prilejul căreia se urmăreşte creşterea nivelului de implicare al băcăuanilor la problemele umanitare cu care se poate confrunta orice persoană. Pe 4 iulie 1876, un grup de oameni cu suflet nobil - Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino și Carol Davila au înscris România pe harta mondială a Crucii Roșii, deschizând prima noastră „sucursală” în incinta Spitalului Coltea din București. La 15 iulie a fost ales primul Comitet Central al Crucii Roșii  Române și primul președinte, Prințul Dimitrie Ghica (1876 – 1897).
Cu prilejul acestui moment aniversar, în care privim în urmă pentru a vedea realizările organizaţiei noastre, ce a evoluat o dată cu istoria poporului român, Crucea Roșie Bacău prezintă  raportul de activitate din anul 2011. Acesta este o reflectare a activităților desfășurate anul trecut  pentru a veni în sprijinul celor mai vulnerabile persoane, dar și a activităților de tradiție precum cursurile de Surori voluntare de Cruce Roșie, cursurile de infirmieră, cursurile de  îngrijitor bolnavi la domiciliu și cursurile de prim ajutor. În total, 400 persoane au beneficiat de aceste cursuri cât și de serviciile de sprijin si informare în anul 2011.

Provocările și schimbările sociale au fost semnele distinctive ale anului trecut. Sute de persoane afectate de criza economică au solicitat sprijin de la Crucea Roșie Română, filiala Bacău. Astfel, munca noastră de zi cu zi cu cele mai nevoiașe persoane s-a dublat, cu atât mai mult cu cât donațiile din partea marilor companii, la randul lor afectate de criza financiară, au scăzut. Prin proiectele și campaniile implementate, am reușit să ajutăm un număr de 2890 de familii și persoane singure cu alimente de bază, produse de igienă, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și rechizite.

Începând cu data de 4 iulie 2011, de la data înființării sale, Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău a reușit cu sprijinul populației, prin donațiile 2% către Crucea Roșie Bacău să fie la dispoziția cetățenilor, având capacitatea de a asigura transportul și asistența medicală de urgență în cadrul diferitelor evenimente (spectacole, competiții sportive etc). În decursul primului său an de funcționare, Serviciul de Ambulanţă al Crucii Roşii Române, (SACRO) a avut 604 solicitări din care 114 consultații de urgență la domiciliu și 490 solicitări transport pacienți.

Prin toate acțiunile sale, Crucea Roșie Română a respectat permanent cele 7 Principii Fundamentale pe care își bazează întreaga activitate: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate.

În anul 2012, vom continua să creștem capacitatea de a sprijini persoanele cele mai vulnerabile și să ne îndeplinim misiunea în situații de urgență. În acest sens, le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit de-a lungul timpului prin organizarea unor activităţi menite să sărbătorească atât naşterea ideii de Cruce Roşie cât şi implementarea Serviciului de Ambulanţă al Crucii Roşii Române, filiala Bacău și-i rugăm să rămână alaturi de noi, pentru a scrie împreuna noi pagini în istoria celei mai vechi si prestigioase organizatii umanitare din Romania!

Raportul anual al Crucii Roșii Bacău este disponibil online pe site-ul http://crrbc.blogspot.ro, secțiunea rapoarte, din josul paginii.

In perioada 4 iulie- 14 iulie, interval orar 15,00-19,00, voluntarii Crucii Roșii Bacău si Real Hypermarket , pentru a veni in sprijinul băcăuanilor vor realiza o serie de activitați după cum urmeaza:
- colectarea de alimente, jucării și articole vestimentare în scop umanitar pentru persoanele  defavorizate asistate de Crucea Rosie Bacau;
- informarea și educarea cetățenilor despre riscurile excesului ponderal (calculul Indicelui de masă corporal- IMC)  și a obezității pentru starea de sănătate și despre importanța adoptării unui stil de viață sănătos care presupune atât o alimentație echilibrată, cât și mișcare;
- sprijinirea cetățenilor pentru a monitoriza  cei 4 parametri implicați în evaluarea riscului cardiovascular:  glicemia, tensiunea arterială, greutatea corporală și IMC.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.