Doua suflete chinuite au cautat alinarea la Crucea Rosie

 Ahmad şi Irina au încercat cu disperare să găsească un sprijin bătând din uşă în uşă pe la diferite instituţii. Venind la Crucea Roşie, noi le-am aflat povestea şi le-am oferit un ajutor prin unirea noastră cu fundaţia Melchisedec şi fundaţia Betania. 

Un prim sprijin a fost să le spălăm hainele la sediul nostru şi să le îndreptăm paşii către fundaţia "Episcop Melchisedec" pentru a primi o masă caldă, pe zi. 

În urma sesizărilor făcute şi în presa locală, cazul a fost preluat şi de fundaţia Betania care le-a oferit un cămin. De asemenea, Crucea Roşie a mai contribuit şi cu alimente de bază şi alte materiale necesare dotării locuinţei respective. 

Până când cei doi vor reuşi să-şi găsească de lucru, aceştia beneficiază în continuare de hrană caldă prin intermediul fundaţiei "Episcop Melchisedec" şi au posibilitatea spălării hainelor la Crucea Roşie Bacău.

În cele din urmă, dorim să mulţumim tuturor celor care nu s-au arătat nepăsători şi au contribuit în soluţionarea acestui caz. De aceea considerăm, că împreună suntem mai puternici şi putem aduce speranţă şi bucurie!

Mai jos, este prezentată pe larg povestea celor două persoane care obişnuiau să doarmă prin gară, sau prin parc, neavând niciun sprijin până să apeleze la noi.

 

Iubire, război şi mizerie

Au fugit de pe frontul sângeros al unui război ce durează de mai bine de un an şi acum trebuie să ducă o luptă cu un sistem defect. Au scăpat cu viaţă de sub ploaia de gloanţe, dar acum viaţa lor este ţintă vie într-un poligon în care se trage cu gloanţele oarbe ale indiferenţei. Ahmad şi Irina aşteaptă de trei săptămâni în Gara Bacău un tren cu destinaţia “Normalitate”. Povestea lor nu este un scenariu de film, ci doar un ciob din ceea ce în România înseamnă realitate. I-am întâlnit şi le-am aflat povestea la sediul Crucii Roşii. Deşi sunt tineri, stateau la coadă pentru o pâine cu vârstnicii nevoiaşi. Cei doi protagonişti ai poveştii pe care noi am numit-o “Iubire, război şi mizerie” s-au cunoscut în Grecia şi în 2010, după nouă luni de relaţie au decis să-şi unească destinele. Ahmad, cetăţean sirian a vrut să-i ofere soţiei ce este mai bun, motiv pentru care au decis să se stabilească în ţara lui natală. Însă ceea ce a urmat le-a schimbat viaţa. Războiul civil din Siria care s-a transformat într-o luptă pentru supravieţuire i-a îndemnat să părăsească zona de conflict şi au pornit pe drumul neştiut de ei, cel al mizeriei şi al neputinţei. Odată ajunşi în Bacău, Irina s-a lovit de refuzul propriei familii. Părinţii au renegat-o şi asta doar pentru că nu au putut accepta relaţia dintre ea şi un musulman. A fost nevoită să lase în urmă siguranţa şi adăpostul propriei case pentru a-şi urma dragostea, chiar dacă asta înseamnă să doarmă în gară sau în parc.

de Sînziana Filimon
foto: www. vilo13.blogspot.com

Sursa: http://www.impulstv.ro


Cetatenii nimanui: O bacauanca si un sirian traiesc pe strazi

Sunt tineri, se iubesc, isi doresc sa ramâna impreuna, dar toate le sunt potrivnice. Este povestea Irinei si a lui Ahmad. S-au cunoscut in Grecia, s-au casatorit in Siria, iar acum traiesc pe strazi in Bacau. Dorm in gara si prin parcuri, manânca ce primesc de pomana si cauta zilnic o solutie pentru ca viata lor sa se schimbe. Singurul sprijin l-au gasit la Crucea Rosie, organizatia pentru care toti oamenii sunt egali si merita o mâna intinsa atunci când au nevoie de ajutor.

Irina Mihaela Iasilcovschi si Ahmad Alismail sunt casatoriti de 3 ani. Ea s-a nascut in Bacau, el in Siria. Soarta le-a unit drumurile, dar ii pune si la mare incercare. Primii lor ani de casnicie au fost linistiti, departe, pe meleagurile barbatului. Evenimente mai presus de vointa si puterea lor i-au smuls din caminul pe care si-l construisera. Au ajuns in Bacau, unde nu-si gasesc nici locul, nici rostul. „Ne-am cunoscut in Grecia, povesteste Irina. Dupa 9 luni am plecat in Siria, unde ne-am casatorit civil. Am inregistrat casatoria la consulat, totul era in ordien. Am stat acolo 3 ani, dar in febraurie ne-au trimis din tara din cauza razboiului civil care a inceput acolo. Noi eram un cuplu din care unul era strain, asa ca a trebuit sa plecam. Acum este imposibil sa ne intoarcem in Siria, fiindca sunt granitele inchise.”

Parintii si restul lumii nu ii accepta

Irina si-a adus sotul in casa parintilor ei, in Bacau. Dupa câteva zile in care i-au gazduit, parintii femeii i-au cerut ginerelui strain sa plece. Sotia nu a stat pe gânduri si a parasit odata cu el casa parinteasca, gata sa infrunte toate greutatile. „Cum puteam sa-l las? M-ar fi batut Dumnezeu. Nici el nu m-a lasat pe mine când am ajuns in tara lui si nu stiam nici limba, nici locurile, nimic.” Irina nu se astepta, insa, ca totul sa le fie impotriva. „Sunt 20 de zile de când dormim in gara, in parcuri, pe unde gasit. E frig noaptea. Dimineata pornim prin oras sa ne cautam ceva de facut, sa avem ce mânca. El este zugrav, dar nu-l angajeaza nimeni, desi sta in tara legal, cu viza. Eu nu pot lucra fiindca nu am domiciliu. Se cunoaste ca dormim pe unde apucam.”

Usi inchise si sfaturi rautacioase

Usile pe care le-au deschis s-au inchis repede in urma lor. Au avut parte de tot felul de exeperiente neplacute. Barbatul a fost chiar sfatuit sa renunte la religia lui daca vrea ajutor. Nici la Asistenta Sociala nu au fost primiti mai bine. „Ne-am dus o data si ne-au spus ca nu ne pot ajuta. Am doua oara când am mers la ei ne-au certat ca nu am inteles de prima data. Ne-au spus sa nu mergem la primarie ca nu ne ajuta.” Tinerii au primit tot felul de sfaturi, cel mai frecvent fiind acela sa plece in Siria. „Sotul meu spune ca daca ar reusi sa se intoarca acum in tara lui, ar fi ucis. Si asa se teme pentru familia lui, fiindca este casatorit cu o straina.”

Au pierdut speranta

Sprijin si intelegere le-a oferit doar Crucea Rosie. Au primit haine, li s-a gasit un loc in care sa se spele si o masa calda. In acelasi timp, Crucea Rosie incearca sa determine autoritatile sa gaseasca o solutie pentru acesti oameni. „Au apelat la noi fiindca organizatia noastra exista in toata lumea, chiar si in tarile arabe, unde se numeste Semiluna Rosie, ne-a declarat Marcel Babliuc, director Crucea Rosie, Filiala Bacau. Ne-am straduit sa le oferim ajutor. Cu sprijinul unei fundatii au acum o masa calda si un loc in care sa faca baie. Speram ca autoritatile sa se implice in acest caz. Cea mai mare problema a lor este ca nu au un adapost deasupra capului.” Dupa trei saptamâni de trai pe strazi, cei doi soti sunt tot mai dezamagiti de oameni si aproape ca si-au pierdut speranta. „Cum vedem viitorul? Foarte negru.”
Doina Mincu

Sursa:  http://www.desteptarea.ro