2012 este Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii. Este o ocazie pentru noi toţi de a reflecta asupra faptului că speranţa de viaţă a cetăţenilor europeni este în continuă creştere şi că, în acelaşi timp, aceştia îmbătrânesc în condiţii bune de sănătate - oportunităţi pe care ar trebui să le valorificăm.
Îmbătrânirea activă le poate permite persoanelor vârstnice de mâine:
- să rămână în câmpul muncii şi să-şi împărtăşească experienţa îndelungată
- să joace în continuare un rol activ în societate
- să ducă o viaţă cât mai sănătoasă şi împlinită.
În plus, într-o societate în care numărul persoanelor vârstnice este în creştere, îmbătrânirea activă este esenţială pentru a menţine solidaritatea dintre generaţii.
Responsabilii politici şi părţile implicate au sarcina de a crea condiţiile favorabile îmbătrânirii active şi asigurării unui mod de viaţă autonom, prin acţiuni în domenii precum ocuparea forţei de muncă, asistenţa medicală, serviciile sociale, învăţarea de-a lungul vieţii, voluntariatul, adaptarea locuinţelor, serviciile IT şi de transport.
Anul european 2012 îşi propune să sublinieze aceste aspecte şi să identifice cea mai bună abordare, în special să încurajeze factorii de decizie şi părţile implicate să stabilească obiective şi să ia măsurile necesare în acest sens.Sursa: http://europa.eu
Pentru Anul european 2012, Crucea Roșie Bacău dorește să obțină rezultate tangibile, nu doar dezbateri. Astfel, deoarece în Bacău sunt mulţi vârstnici care suferă de foame sau sunt lipsiți de a-și satisface alte nevoi esenţiale existenţei, prin programul "Centrul de îngrijire şi asistenţă la domiciliu pentru persoanele în vârstă", se pledează pentru accesul egal la servicii de sănătate şi servicii sociale la domiciliu pentru aproximativ 120 de vârstnici, care sunt în situații de risc, servicii care răspund nevoilor beneficiarilor săi.
Pentru acest scop, Crucea Roşie Bacău a trebuit să dezvolte şi să consolideze capacitatea acestora de a dezvolta şi a promova măsuri de creştere a stabilităţii, precum şi implicarea comunităţii în rezolvarea problemelor la nivel local, atât pe termen mediu cât și pe termen lung.
Pentru a le face zilele mai ușoare și pentru a le îmbunățăți nivelul de trai, voluntarii Crucii Roșii Bacău îi vor sprijini pe aceștia cu grijă și compasiune. "Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!" este o importantă zicală din popor dar care, din nefericire pentru mulți dintre noi, a fost lispsită de sens. "Pe lîngă toate acestea, noi am împărțit zâmbete, bucurii, lacrimi, și cel mai esențial este faptul că am reușit să depășim împreună momentele grele."a declarat Dan Marcel Babliuc, dl. director al Crucii Roșii Bacău.
Prin tot ceea ce facem ne propunem să aducem bucurie în sufletele bunicilor noștri și să le aducem o rază de lumină și căldură celor care au muncit o viață întreagă pentru a crea bunurile de care ne bucurăm cu toții. Acesta este mesajul voluntarilor Crucii Roșii Bacău pentru Anul european al îmbătrânirii active, cât și la finele fiecărei activități care implică vârstnicii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.