Ştiri de la alte filiale din ţară
Faceți căutări pe acest blog
Elevii mai multor scoli si licee din judet au luat cu asalt, la finele saptaminii trecute, Sala de Atletism din Bacau, pentru a-si demonstra abilitatile de “salvatori de vieti”. Aceasta, in cadrul fazei judetene a concursului national “Sanitarii Priceputi” (a 47-a editie) organizat, la nivel local, de Crucea Rosie Bacau, parteneri fiind Primaria, Inspectoratul Scolar Judetean, Palatul Copiilor si Casa Corpului Didactic Bacau. Reuniti in 40 de echipe, tinerii au avut de sustinut o proba teoretica si una practica, unde si-au demonstrat deprinderile de acordare a primului ajutor. La categoria “clasele V-VII”, cei mai priceputi sanitari s-au dovedit a fi elevii de la Scoala “Mihai Eminescu” Buhusi, Scoala “Nicolae Iorga” si Scoala “Nicu Enea” Bacau, acestia ocupind primele trei locuri in clasament. O mentiune a revenit echipei Scolii numarul 10 Bacau. Dintre liceeni s-au remarcat cei de la Colegiul National “Vasile Alecsandri” Bacau care au luat locul I, urmati de elevii de la Colegiile “Mihai Eminescu” si “Ferdinand I” din Bacau. Mentiunea a revenit Liceului cu Program Sportiv Bacau. Cunostintele participantilor au fost evaluate de reprezentanti ai Serviciului Judetean de Ambulanta, ai Palatului Copiilor si ai Crucii Rosii Bacau. Decernarea premiilor va avea loc pe 4 iulie, Ziua Crucii Rosii Romane. Echipajul cistigator la sectiunea “scoli generale” va participa, la sfirsitul lunii viitoare, la Buzau, la faza nationala a concursului.
Sursa:
Ziarul de Bacau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea dumneavoastra conteaza, astfel va invit sa comentati.